William şi Kate au marcat împreună cu regele Philippe şi regina Mathilde ai Belgiei 100 de ani de Bătălia de la Passchendaele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul William şi soţia sa Kate s-au alăturat duminică familiei regale belgiene şi unor rude ale unor militari care au luptat în Bătălia de la Passchendaele, marcând astfel 100 de ani de la ofensiva care a devenit un simbol al declanşării Primului Război Mondial, relatează The Associated Press.

Peste o jumătate milion de militari aliaţi şi germani au murit sau au fost răniţi în această bătălie din Primul Război Mondial în vestul Belgiei, cunoscută şi ca a Treia Bătălia de la Ypres.

Campania aliată, din iulie şi până în noiembrie 1917, la care au luat parte forţe britanice şi din cadrul Commonwealthului, într-o zonă mlăştinoasă, transformată de ploi într-un câmp de noroi, s-a încheiat doar cu o avansare uşoară a liniei frontului către germani.

William a susţinut un discurs la Memorialul Poarta de la Menin, la Ypres, un monument pe care sunt gravate numele zecilor de mii de militari ucişi în această bătălie, ale căror rămăşiţe nu au fost recuperate vreodată sau nu au fost înmormântaţi cum se cuvine.

”Acum Poarta de la Menin înregistrează aproape 54.000 de nume ale unor bărbaţi care nu s-au mai întors acasă, ale celor daţi dispăruţi, ale căror morminte sunt necunoscute”, a spus prinţul.

”Membri ai familiilor noastre, regimentelor noastre, naţiunilor noastre au sacrificat totul pentru viaţa pe care o trăim noi astăzi”, a adăugat William.

Ceremonia s-a încheiat cu Last Post, un marş funebru intonat la funeralii şi ceremonii militare. El a fost cântat la Poarta de la Menin aproape anual începând din 1928.

Alături de William, la ceremonie au luat parte premierul britanic Theresa May, regele Philippe şi regina Mathilde ai Belgiei şi aproximativ 200 de urmaşi ai celor care au luptat la Passchendaele.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite