Vous êtes Charlie, je suis AMOUR
0
Parisul este astăzi capitala lumii, dar Dammartin-en-Goële este orăşelul care a făcut înconjurul lumii în doar câteva clipe, fiind scena deznodământului teribilului şir de crime comise de cei doi jihadişti barbari. În această duminică, ne-am adunat cu mic şi mare într-un marş al solidarităţii şi al luptei contra terorismului. Francezii au cântat La Marseillaise, eu am cântat „Vive l'amour“!
Vorba răposatului Charb, redactorul-şef al publicaţiei Charlie Hebdo care într-una din caricaturile sale, sugera că dragostea este mai puternică decât ura. Iar în această săptămână am trăit pe pielea noastră tocmai contrariul, o lume întreagă fiind stupefiată şi îngrozită de atrocităţile comise din răzbunare şi ură. În numai câteva zile, Franţa a trecut de la consternare, panică, teroare şi agonie la o solidaritate fără precedent în Europa, devenind scena pe care istoria scrie în aceste momente un nou capitol al umanităţii: conştientizarea şi lupta cu adevărat împotriva terorismului islamist.
"Parisul este astăzi capitala lumii", a declarat preşedintele îndoliat François Hollande. Dar nu numai Parisul a trăit această zi istorică, ci toate colţurile Franţei au fost cuprinse de un puternic sentiment patriotic, oameni de toate vârstele ieşind în stradă pentru
a-şi exprima şi durerea şi mânia şi indignarea, dar mai ales solidaritatea faţă de apropiaţii victimelor din atentatele sângeroase care au zguduit lumea întreagă, dar şi solidaritatea unii faţă de alţii, moartea fiind adeseori o loterie absurdă.
De când locuiesc în Franţa este pentru prima oară când asist la un eveniment de o asemenea amploare, dramatismul ultimelor zile fiind fără precedent în istoria modernă a Franţei. În loc să curgă cerneală, din redacţia săptămânalului de satiră Charlie Hebdo şi numai a curs mult sânge, emoţia, stupefacţia şi panica resimţite în această săptămână turbată lăsând urme adânci în memoria şi în inimile celor care au trăit clipă de clipă această poveste incredibilă.
"Je suis Charlie", "Où este Charlie? À jamais dans nos esprits!!!" (Unde este Charlie? Pentru totdeauna în sufletele noastre…), "Tous ensemble contre le terrorisme!" (Toţi împotriva terorismului), "Soutien aux familles des victimes" (Să fim solidari cu familiile victimelor), "Je suis pour la solidarité entre les peuples" (Eu lupt pentru solidaritatea între popoare), "NON à la peur, NON à la haine, NON au silence, NON AU TERRORISME!" (NU fricii, NU urii, NU tăcerii, NU terorismului!) sunt sloganuri pe care le-am auzit rostite de mii de voci într-un orăşel al cărui destin s-a schimbat pentru totdeauna în câteva clipe.
Din motive uşor de înţeles, am lăsat Parisul marilor politicieni şi am trăit această zi istorică în orăşelul Dammartin-en-Goële, à la campagne cum zic francezii, pentru că în acest loc am trăit istoria în direct, înconjuraţi fiind zilele trecute de o armată de oameni veniţi să anihileze planul diabolic al celor doi jihadişti. Toată ziua autorităţile locale au fost în alertă mai mult decât maximă, oamenii care locuiau în apropierea depozitului infernului au fost evacuaţi, până la deznodământul teribilului incident, numele localităţii Dammartin-en-Goële fiind pe buzele tuturor oamenilor. De câteva zile mai mulţi psihologi îi asistă pe locuitorii din zonă, dar cred că cel mai mult i-a/ne-a ajutat faptul că am fost împreună şi ne-am exprimat emoţiile într-un glas.
Azi am văzut oameni plângând în timp ce cântau celebra La Marseillaise, am văzut copii ţinând creioane de colorat în mână şi purtând pancarte pe care scria "Je suis Charlie" şi "Je suis l'amour", am văzut toate generaţiile adunate împreună pentru a arăta lumii că teroarea nu trebuie să ne paralizeze şi că lupta pentru libertate nu are vârstă şi nici limite, aşa cum au încercat să facă aceşti războinici diabolici. Personal am ieşit în stradă pentru fetiţa mea şi pentru viitorul copiilor noştri într-o ţară şi într-o lume aflată pe marginea prăpastiei. Continui să cred că numai împreună, indiferent de naţionalitate şi culoare, în numele unori idealuri universale (de origine creştină nu-i aşa???) putem restabili pacea şi ordinea morală.
Semnăm petiţii, aprindem lumânări, ne ţinem de mâini, manifestăm în tăcere... avem nevoie de toate aceste gesturi deoarece exprimă solidaritatea noastră faţă de victime nevinovate şi pentru că demonstrează unitatea unei ţări, a unui popor care refuză să accepte existenţa terorismului din interior. Dar, oameni buni, lângă noi sunt bombe vii, pline de ură, care pot exploda în orice moment! Problema e că noi nu luptăm cu arme împotriva barbarismului terorist, ci cu idei, cu concepte, cu sloganuri, cu lumânări...
Ce am învăţat cu adevărat în aceste zile e însă faptul că toate crimele teroriste comise cu sânge rece şi negru, au spulberat o întreagă mentalitate pacifistă existentă în Franţa şi în ţările europene de mai bine de trei decenii. Evident, că în aceste momente tulburi, amestec teribil de angoasă, euforie patriotică şi indignare fără margini, nu putem o avea o viziune clară a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat şi mai ales a ceea ce va urma. Faptul că noi, adulţi şi poate chiar copii, am văzut zile întregi imaginea suferinţei, a spaimei şi a morţii, ne confruntă dintr-o dată cu sentimentul ororii, ne destabilizează reperele şi referinţele morale, chiar şi modul nostru de a percepe şi de a gândi lumea.
Deşi numărul participanţilor a fost impresionant, sper ca manifestaţia de azi de la Paris şi toate manifestaţiile din oraşele franceze, să nu fi fost doar în numele compasiunii şi al solidarităţii faţă de familiile îndoliate sau pur şi simplu un omagiu adus victimelor acestor atentate absurde. Privindu-i azi pe francezi cum îşi cântau imnul din toată inima, sper ca aceste manfiestaţii de amploare să fie un gest puternic de reafirmare a patrimonului politic, istoric şi cultural francez şi, în definitiv, european. Libertatea este mult mai puternică decât teroarea şi pentru viitorul copiilor noştri trebuie să luptăm cu fapte, nu cu vorbe, împotriva terorismului islamist, a barbariei şi a dezordinii morale.
Se încarcă comentariile...
