Atunci când caută inspiraţie în problemele legate de Europa, cancelara germană ascultă Simfonia a 9-a de Beethoven. Cu acest imn al Europei, un laitmotiv al solidarităţii şi frăţiei în opera lui Beethoven, ar fi la fel ca şi cu Europa, a spus Angela Merkel în Parlamentul European, în cadrul discursul care a marcat preluarea de către Germania a preşedinţiei semestriale a Consiliului European: întotdeauna descoperă ceva nou la ea şi este mereu impresionată într-un alt mod.
 
Coeziune, solidaritate, democraţie şi drepturi fundamentale. Merkel se axeaxă pe consolidarea şi extinderea acestora în lunile următoare. Cancelara de la Berlin a rămas însă foarte vagă în discursul ei, nu a dat prea multe detalii concrete despre cum intenţionează să rezolve cea mai mare provocare cu care se confruntă Uniunea – urmările pandemiei.

Mama tuturor crizelor

Merkel speră că, încă în vara aceasta, se va reuşi finalizarea acordurilor privind noul fond european de reconstrucţie şi noul buget pe şapte ani al blocului comunitar. Cei slabi trebuie ajutaţi fără a-i împovăra pe cei puternici. Sună bine, dar cum se poate pune în practică? Cât de mare să fie noul fond european, cum să fie finanţat, cum să se împartă banii – chestiuni încă extrem de controversate. Angela Merkel nu a dat din păcate niciun fel de indiciu legat de cum vizează să-i aducă la acelaşi numitor comun pe cei care vor fi beneficiari neţi ai noului fond cu cei care vor fi plătitori neţi.

În acest sens, ea trebuie să declanşeze nici mai mult, nici mai puţin decât o revoluţie europeană. Depăşirea crizei coronavirus prin acumularea de datorii comune ar putea să apropie ţările din UE mai mult ca oricând. Argumentul cel mai puternic pentru aceste datorii comune fără precedent ar putea fi amploarea de asemenea nemaiîntâlnită a provocării actuale. Aceasta este atât de mare, încât eşecul va fi uriaş, dacă cei 27 de membrii ai UE nu se pun rapid de acord cu privire la măsurile necesare. Merkel a făcut deja o piruetă de 180 de grade în mai, când a lansat propunerea de a finanţa noul fond de reconstrucţie prin datorii comune. Ea îşi face singură curaj, amintind numeroasele crize pe care UE a reuşit să le depăşească în decursul anilor. Dar niciuna nu a fost atât de gravă ca cea actuală.

Şi nu este vorba doar de UE, ceea ce oricum ar fi fost destul. Cancelara germană a subliniat repetat că Europa trebuie să fie conştientă de responsabilitatea ce îi revine şi pe care trebuie să şi-o asume pe scena mondială. Ea nu a spus însă şi cum ar trebui UE să acţioneze în mijlocul acestei crize politico-economice mondiale. "Parteneriat cu Africa" şi "dialog cu China" au fost doar nişte idei de bază fără conţinut. Ea nu s-a referit deloc la SUA şi America de Sud, la Orientul Mijlociu, la Asia de Sud.

Noroc în ghinion

Pentru Uniunea Europeană, este o întâmplare fericită faptul că o politiciană cu vastă experienţă în managementul de criză se află în fruntea ei pentru deciziile care vor marca viaţa europenilor de după pandemie. Este un noroc şi faptul că această manageră de criză conduce ţara cea mai puternică a Uniunii, o ţară slăbită de pandemie, dar în continuare capabilă şi performantă. Cine ar putea să reuşească dacă nu Angela Merkel să ţină laolaltă Uniunea în această criză fără precedent? Ea are bani şi este dispusă să-i investească pentru a depăşi criza.

O altă întâmplare fericită este că Angela Merkel preia această răspundere enormă tocmai la finalul carierei sale politice. Ea nu mai candidează la un nou mandat, nu mai trebuie să fie atentă la consecinţele electorale ale deciziilor sale. Poate să acţioneze cu mai multă libertate decât mulţi alţii. Ceea ce a şi dat de înţeles eurodeputaţilor. Ea trebuie să exploateze această şansă. În urmă cu doi ani, în vara lui 2018, cancelara germană era considerată liderul european cel mai slăbit de apropiata încheiere a mandatului. Acum, pe umerii ei atârnă grele speranţele şi aşteptările exagerate ale celorlalţi. Ce uşor se poate întoarce foaia.

Bernd Riegert - Deutsche Welle