Visul italian. Mărturiile unor străini care şi-au cumpărat case la 1 euro şi au rămas izolaţi în ele pe vremea pandemiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mussomeli FOTO Shutterstock
Mussomeli FOTO Shutterstock

Casele la doar un euro au atras o mulţime de curioşi să se mute într-un colţ idilic al Italiei. Pe unii dintre ei noul coronavirus i-a prins în plin proces de renovare după încheierea contractului. Oare pandemia i-a descurajat în visul italian?

Ce se întâmplă atunci când ajungi în situaţia de a sta în carantină într-o casă care se prăbuşeşte într-un sat izolat din Italia, în condiţiile în care abia de vorbeşti limba autohtonilor şi eşti departe de cei dragi, se întreabă CNN.

Un reporter al postului american de televiziune a vorbit cu doi noi proprietari de case la 1 euro rămaşi blocaţi în peninsulă în plină pandemie de coronavirus.

„I-am găsit simţindu-se încântaţi şi dornici să îşi finalizeze renovarea proprietăţii şi să îşi îndeplinească visul italian”, relatează el.

Alvaro Solorzano, un artist din Miami, a cumpărat două case la Mussomeli, un sat pitoresc din Sicilia. A venit aici la începutul lui martie pentru a începe renovarea uneia dintre locuinţe şi ar fi trebuit să se întoarcă în Statele Unite în doar câteva săptămâni, dar zborul său a fost anulat din cauza restricţiilor impuse pentru stoparea propagării noului coronavirus.

„Am pierdut noţiunea timpului. Am venit aici împreună (cu familia, n. red.) şi am sfârşit prin a sta de unul singur în carantină în Mussomeli, fără mobilă, doar cu un un pat, un televizor şi fără intelocutori”, mărturiseşte el.

Artistul din Miami spune că şi-a petrecut timpul uitându-se la televizor, învăţând italiana, vorbind la telefon cu familia, ducându-se la supermarket şi vopsind pereţii.

„Îmi place acest oraş şi oamenii. Chiar dacă nu te cunosc, te ajută. E ca şi cum ai fi într-o altă lume. Nu ai parte de aşa ceva în State”, remarcă el.

Acum se gândeşte să facă a treia achiziţie de doar un euro.

Omul de afaceri brazilian Douglas Roque s-a trezit la rândul său blocat în Fabbriche di Vergemoli, un cătun idilic din Toscana.

Fabbriche di Vergemoli

Fabbriche di Vergemoli

A venit aici la începutul lui februarie pentru a supraveghea renovarea fermei pe care şi-a achiziţionat-o şi pentru a căuta case în zonă pentru alţi oameni bogaţi din ţara sa natală.

Departe de familie, cu cardul blocat şi izolat într-o fermă dărăpănată, brazilianul nu a rămas descurajat.

„În tot acest timp am încercat să lucrez la proiectul meu online, contactând companii de construcţii şi făcând legătura cu alţi cumpărători, prieteni şi rude din Brazilia interesaţi de proprietăţi în Vergemoli, dar care nu pot călători acum. Sper să finalizez totul în curând. Toscana este o regiune minunată, iar în apropiere se află mari oraşe istorice şi artistice. Este locul perfect”, afirmă el.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite