LIVE VIDEO Viktor Orban îşi apără politicile iliberale în faţa europarlamentarilor
0Premierul Ungariei, Vikor Orban va participa, astăzi, la o dezbatere în plenul Parlamentului European la Strasbourg privind o rezoluţie prin care se cere activarea procedurii Articolului 7 din tratatele UE împotriva Ungariei din cauza încălcării statului de drept.
Viktor Orban: „Ungaria nu va accepta acest şantaj“
„ Ştiu că v-aţi hotărât deja, ştiu că o majoritate va aproba raportul şi că nu vă voi schimba părerea. Am venit aici şi ştiu că nu veţi condamna un guvern, ci o ţară care este membră a naţiunilor creştine de peste 1000 de ani. Veţi denunţa Ungaria care s-a răsculat şi a luptat cu cea mai mare armată din lume, Armata Roşie. Ungaria a luptat şi şi-a deschis graniţele pentru RDG. Ungaria a luptat pentru libertate şi democraţie. Aceia care acuză democraţia sunt cei care nu au avut de rezistat împotriva comunismului. Pentru unguri libertatea, democraţia şi Europa sunt chestiuni legate de onoare. Raportul este o insultă la adresa Ungariei“, a spus Orban.
„ Acest raport foloseşte duble măsuri. În Ungaria democraţia şi libertatea nu sunt chestiuni politice, ci norme morale. Pentru prima dată din istoria UE vreţi să excludeţi o naţiune de la deciziile europene. Există chestiuni contencioase, avem alte păreri despre creştinism. Sprijinim păreri diferite în ceea ce priveşte migraţia. Dacă vrem să fim uniţi în diversitate, atunci trebuie să acceptăm păreri diferite.
E o palmă în faţa Uniunii ce faceţi dvs aici. Fiecare stat membru are dreptul de a-şi organiza viaţa în propria ţară. Am construit un gard, am apărat Ungaria de migranţii ilegali, e prima dată când UE îşi pedepseşte proprii grăniceri. Condamnaţi Ungaria pentru că nu vrea să fie o ţară de migranţi. Oricare va fi decizia, Ungaria nu va accepta acest şantaj“, a spus Viktor Orban.
Ce spune raportul Sargentini
Raportul Sargentini citează preocupările comisarilor ONU şi Consiliului Europei cu privire la creşterea acuzaţiilor din partea solicitanţilor de azil privind abuzul şi a migranţilor la adresa autorităţile de frontier maghiară. De asemenea, subliniază măsurile legislative şi de reglementare mai restrictive, inclusiv accesul la procedurile de azil.
Cadrul legislativ actual al Ungariei nu asigură pe deplin o presă necenzurată şi nestingherită, potrivit raportului Sargentini, care arată că amendamentele la legea privind libertatea de informare restricţionează dreptul de a avea acces la informaţii
În raport este invocat faptul că ,după alegerile din 2018, în care partidul lui Fidesz a lui Orban a fost victorios, revista maghiară Figyelő a publicat o listă cu 200 de ”mercenari” care lucrau pentru George Soros care doreau să ”răstoarne guvernul”. Printre ei au fost membri ai ONG-urilor care militează pentru drepturile omului, precum şi reporteri de investigaţie.
Deputaţii din Ungaria ar trebui să raporteze conflictele de interese pe măsură ce apar şi acest lucru ar trebui să fie însoţit de o obligaţie mai robustă de a depune declaraţii de avere, se afirmă în raport. În raport este citată o anchetă a OLAF din 2016 şi 2017, care a constatat ”nereguli grave” şi ”conflicte de interese” în cursul anchetei sale privind 35 de contracte de iluminat stradal acordate unei societăţi care la momentul anchetei era controlată de ginerele premierului ungar.
Raportul citează o declaraţie a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) privind alegerile din 2018, în care este precizat că se menţin restricţiile privind accesul la informaţii. În document mai este precizat că acoperirea mediatică a campaniei a fost una exstinsă, dar lipsită de analize critice şi transparenţă.
Documentul Sargentini ridică îngrijorări cu privire la procesul legislativ în Ungaria semnalând ”absenţa unei consultări sincere şi implicarea necorespunzătoare a societăţii civile”.
De la intrarea sa în vigoare, în 2012, Constituţia Ungariei a fost modificată de şase ori, iar guvernul ungar a efectuat mai multe consultări naţionale în ultimii ani, inclusiv una în 2017 intitulat ”Să oprim Bruxelles-ul” şi una împotriva aşa-numitului ”plan Soros”.
Votul eurodeputaţilor, miercuri
Miercuri, deputaţii europeni urmează să voteze în legătură cu necesitatea UE de a acţiona pentru a contracara riscul unei încălcări grave a valorilor UE. Aceasta ar fi prima dată când Parlamentul recomandă să fie activat Articolul 7.
Orban şi-a pregătit susţinătorii pentru o eventuală înfrângere într-un vot al parlamentarilor europeni de miercuri privind statul de drept din Ungaria, scrie Politico.
„Mă duc acum la Bruxelles pentru a apăra Ungaria şi poporul ungar în faţa unor minciuni şi acuzaţii necinstite”, a afirmat Orban în videoclip, deşi va călători la Strasbourg.
„Bruxelles” a devenit un slogan pentru prim-ministrul ungar, care a coordonat în trecut o campanie denumită „Stop Bruxelles.”
„Sunt majoritari parlamentarii pro-imigraţie în Parlamentul European”, a afirmat Orban într-un videoclip postat pe Facebook.
„Adevărul este că verdictul este deja scris”, a adăugat el.
Guvernul ungar a adoptat luni un ton sfidător la adresa Uniunii Europene, cu două zile înaintea unui vot în Parlamentul European care ar putea duce la sancţiuni împotriva Budapestei pentru încălcarea valorilor fundamentale ale UE, notează dpa.
Opoziţia acuză guvernul naţionalist condus de Viktor Orban de erodarea instituţiilor democratice, obstrucţionarea presei critice şi marginalizarea sectorului neguvernamental.
Controversa va cunoaşte un nou episod miercuri, când eurodeputaţii vor decide dacă lansează sau nu procedura contra Ungariei privind statul de drept. Membrii PE vor supune la vot un raport elaborat de eurodeputata Judith Sargentini (din grupul Verzilor) care constată ''un risc clar de încălcare gravă de către Ungaria a valorilor Uniunii Europene" şi cere activarea procedurii articolului 7 din Tratatul UE.
Procedura care priveşte acest articol, invocat deja în cazul Poloniei, ar putea duce în final la privarea Ungariei de dreptul său de vot în Consiliul UE şi Consiliul European, cu condiţia unui vot unanim în acest sens al celorlalte state membre.
Potrivit ministrului de externe ungar Peter Szijjarto, raportul Sargentini reprezintă o „colecţie de minciuni“. ''Raportul este un atac jignitor asupra Ungariei - o încercare de răzbunare pentru că Ungaria îşi protejează frontierele şi nu este dispusă să preia migranţi ilegali'', a afirmat Szijjarto luni, la Budapesta.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, i-a acuzat pe europarlamentarii liberali şi de stânga că desfăşoară o „vânătoare de vrăjitoare“ menită să reducă la tăcere poziţia Budapestei în chestiunea migraţiei.
Liderul grupului PPE din Parlamentul European, conservatorul german Manfred Weber, i-a transmis şefului executivului ungar că va lua poziţie împotriva Ungariei dacă nu răspunde îngrijorărilor UE faţă de încălcarea valorilor democratice în ţara sa.
„Mă aştept ca premierul ungar să se apropie de partenerii UE şi să îşi manifeste intenţia de a face compromisuri“, a afirmat Weber într-un interviu pentru cotidianul german Bild.
„Dacă acest lucru nu se întâmplă, noi în PPE trebuie să spunem: Valorile noastre nu sunt negociabile. Guvernul ungar urmează în prezent o cale care îi îngrijorează pe mulţi“, a mai spus liderul grupului PPE.