Viktor Orban dansează cu diavolul. Chestiunile Huawei şi Banca Internaţională de Investiţii

FOTO EPA-EFE

Ungaria lui Orban joacă o carte riscantă prin acceptarea fără rezerve a Huawei drept furnizor în ecosistemul ungar de telecomunicaţii în timp ce o reîncarnare a unei bănci a defunctului CAER, în Budapesta, a devenit un succes al diplomaţiei moscovite dar şi un cal troian al serviciilor de informaţii ruse în Europa.

Acum câteva zile, jurnaliştii de investigaţie de la Direkt36 au publicat un articol care aduce în discuţie legăturile dintre guvernul ungar şi compania privată chineză Huawei. Deşi este presărat cu informaţii mai degrabă circumstanţiale cu privire la presupuse legături directe nepotrivite între cele două părţi, reiese totuşi ideea că relaţia Beijing-Budapesta este una împământenită, pornită nu de Orban, ci de socialiştii lui Gyurcsány, încă din 2002. Beijingul găseşte în Budapesta mai mult decât deschidere comercială, găseşte respect. Aici, realpolitik-ul lui Orban este un limbaj diplomatic care le convine chinezilor, care laudă aparenta echidistanţă a lui Orban între Est şi Vest.

Pe fondul acestei acestei deja tradiţionale relaţii cu Republica Populară Chineză, întrebarea care frământă Europa legată de Huawei, şi-a găsit un răspuns destul de clar în Ungaria. În aprilie, Ministrul de Externe, Peter Szijjártó, a declarat la Beijing că nicio companie nu va suferi din punct de vedere al competitivităţii pe piaţa din Ungaria datorită naţiunii de origine şi că ţara pe care o reprezintă vrea să aibă un avans în ceea ce priveşte tehnologia 5G. Un argument des invocat de Szijjártó în ceea ce priveşte folosirea tehnologiei Huawei este cel al ipocriziei. Acesta crede că este greu de a asimila criticile din partea Parisului sau Berlinului, atât timp cât cifra de afaceri realizată de Huawei în Europa este mult mai mare cu aceste state, decât cel din Ungaria.

Într-adevăr, după cum vedem şi din această analiză detaliată a Institutului Montaigne, Huawei are o prezenţă consistentă în state europene cu greutate în Uniunea Europeană precum Germania, Spania sau Italia. Principalii doi furnizori de servicii telecom din Ungaria, Vodafone şi Deutsche Telekom folosesc infrastructură achiziţionată de la Huawei, ceea ce reprezintă muniţie pentru Szijjártó, care vrea dintr-o lovitură să puncteze în relaţia sino-maghiară, să aibă parte de termeni economici favorabili în implementarea 5G şi să-şi reafirme poziţie naţionalistă în context european.

Tehnologia 5G reprezintă un punct de turnură în ceea ce priveşte telecomunicaţiile deoarece, prin natura ei, de descentralizare a puterii de procesare a informaţiei, va permite, printre multe altele, digitalizarea producţiei, extinderea Internetului Obiectelor, creşterea eficienţei serviciilor publice şi penetrarea en masse a transportului autonom, inovaţii care ne vor schimba viaţa în moduri în care nu ne putem imagina acum. Prin urmare, infrastructura 5G va fi o infrastructură critică, de interes strategic naţional iar validarea furnizorului este şi o chestiune de securitate cibernetică, una politică, una economică şi, mai presus de toate, una de încredere.

The Verge adună părerile a şapte experţi în securitate cibernetică, drept, precum şi reprezentanţi politici pentru a determina gradul de risc pe care îl presupune utilizarea echipamentelor hardware Huawei. Din punct de vedere tehnic, Nicholas Weaver argumentează ca sabotajul ar putea fi foarte subtil, greu de detectat sau, după cum spune senatorul Mark Warren, “la un update distanţă de a fi un produs chinez nesigur”.

În lipsa unei industrii proprii de telecom, Statele Unite încearcă cu disperare să oprească supremaţia chinezilor pe această piaţă cu ajutorul aliaţilor europeni. La începutul lunii octombrie, Financial Times cita surse guvernamentale americane spunând că se urmează un plan de ajutor pentru rivalii europeni ai gigantului chinez, Nokia şi Ericsson, ultima redută în faţa dominaţiei condiţiilor favorabile subsidizate de statul chinez. În acelaşi timp, Washingtonul ar dori şi susţinerea unor companii americane care să câştige din piaţa de software conex cu infrastructura telecom, vehiculându-se şi un nume concret, compania Altiostar.

În aceste condiţii, americanii au fost clari cu privire la aşteptările lor din partea aliaţilor – o interdicţie a echipamentelor Huawei. La 19 august 2019, alte 46 de entităţi afiliate Huawei au fost adăugate pe Lista de Entităţi a Departamentului de Comerţ, entităţi cu cu diferite grade de interdicţie cu privire la afaceri cu entităţi americane. În total, apar 118 menţiuni cu privire la această companie, inclusiv Huawei Technologies Romania Co., Ltd., entitatea afiliată din ţara noastră. Concret, prezenţa pe această listă presupune existenţa unei licenţe pentru a putea exporta, importa, face transfer de diverse bunuri şi servicii cu aceste entităţi. Deşi Wilbur Ross, Secretarul pentru Comerţ a anunţat recent într-un interviu pentru Bloomberg că se vor acorda o serie de licenţe pentru diverse companii americane care vor să lucreze cu aceşti afiliaţi, acesta a mai spus că mai degrabă pot fi considerate excepţii şi că majoritatea vor fi refuzate.

În cazul concret al Ungariei, Secretarul de Stat Mike Pompeo, în cadrul unei vizite de stat în micul stat central-european, a spus în februarie că prezenţa Huawei în infrastructura naţională ar complica lucrurile. Totuşi, Budapesta nu a dat înapoi pe acest subiect, în mod surprinzător aş spune având în vedere că administraţia Trump s-a dovedit a fi un cadru ideal pentru reînvierea relaţiilor dintre Statele Unite şi Ungaria.

Aceste poziţie mai mult sau mai puţin surprinzătoare vine pe fondul unei Europe dezbinate pe acest subiect. Spre exemplu, în cadrul Visegrad, Ungaria este mai mult un paria, cu NUKIB, Agenţia Naţională de Securitate Cibernetică şi Informatică a Cehiei emiţând în decembrie 2018 un comunicat prin care clasifică echipamentele ZTE şi Huawei drept un risc de securitate naţională, probabil şi pe fondul rivalităţii dintre actualul premier, Andrej Babis şi Petr Kellner, unul din cei mai bogaţi cehi, un apropiat al concernului chinez, precum şi viitorul proprietar al fondului PFF, fond care a achiziţionat CME, grupul din care face parte şi ProTV.

Polonia, cu ocazia unei vizite a vicepreşedintelui american Mike Pence în septembrie, a semnat un acord cu Statele Unite care prevede că va revizui cu atenţie orice companie care aplică pentru contracte ce ţin de infrastructura telecom, pentru a nu fi controlată de un guvern străin. Mai mult, tot în 2019, un angajat Huawei a fost arestat sub acuzaţia de spionaj în Polonia. Varşovia este mult mai interesată de bunăvoinţa Washingtonului, în contextul unei relaţii cel puţin complicate cu Rusia şi nu riscă acest lucru pe seama industriei telecom.

Franţa lui Macron încearcă să gasească un echilibru între avantajele comerciale date de produsele Huawei şi protecţia împotriva penetrării sistemelor de telecomunicaţii de către o putere străină. Parisul încearcă să ajungă la acest deziderat printr-un mediu de reglementare care impune autorizarea executivului francez a echipamentelor folosite, în funcţie de destinaţia acestuia, strategie care ar putea să funcţioneze, având în vedere că un astfel de mediu a existat şi pentru reţeaua 4G, deşi provocările 5G sunt diferite şi la un alt nivel de complexitate.

Berlinul a fost chiar mai lax, deoarece nu avea o interdicţie prealabilă pentru Huawei, cum a fost cazul Franţei. Catalogul de securitate nu exclude niciun vendor, deci nici Huawei, deşi presupune ca certificările sistemelor critice să fie obţinute de la Biroul Federal pentru Securitate Informatică. Există o tensiune între profesioniştii din zona de intelligence din Germania şi politic, cu Bruno Kahl, şeful serviciului de informaţii externe germane declarând public, în faţa unei comisii parlamentare, că ar fi o greşeală încredinţarea intereselor strategice ale Germaniei vendorului chinez. Angela Merkel începe să resimtă şi presiune din cadrul propriului partid, cu un grup de creştini-democraţi vocalizând temerea că Merkel cedează prea mult. Între timp, China rămâne cel mai mare partener comercial al Germaniei, iar tranziţia la 5G ar putea să coste mult Berlinul, dacă rămâne în urma în această cursă.  

Prin urmare, Ungaria deşi nu este singura ţară care nu a interzis achiziţia de echipamente Huawei, are una din cele mai deschise poziţii faţă de compania chineză. Budapesta îşi dublează această deschidere cu acţiuni concrete care ajută Beijingul pe scena diplomatică internaţională, atunci când derapaje pe drept internaţional sau pe drepturile omului nu pot fi condamnate sub front unit de către Uniunea Europeană, deoarece Ungaria îşi exercită dreptul de veto. Orban vrea şi are nevoie de o supapă diplomatică, în special pentru publicul intern, iar Beijingul este un jucător cu greutate, care poate aduce investiţii în Ungaria şi beneficii semnificative pe termen scurt. Un roll-out 5G ieftin şi performant din punct de vedere tehnic ar putea constitui un boost puternic pentru economia ungară, o precondiţie importantă pentru succesul electoral Fidesz.

Are Budapesta o stradă numită Lubyanka?

Am verificat pe Google Maps şi s-ar părea că Budapesta nu are o stradă denumită Lubyanka, deşi noii edili ar putea să ia în considerare redenumirea străzii Váci, acolo unde recent s-a deschis sediul temporar al Băncii Internaţionale de Investiţii, organizaţia financiară care îşi are originile în defunctul CAER. De ce?

Political Capital vine cu un răspuns documentat. Două direcţii principale îngrijorează: privilegiile extinse acordate organizaţiei, angajaţilor, rudelor şi invitaţiilor acestora, privilegii ce includ imunitate diplomatică, scutire de taxe şi scutirea de verificări de natură financiară; Nikolay Kosov, preşedintele Consiliului de Administraţie al instituţiei are presupuse legături sau chiar afiliere directă cu serviciile de securitate ruse. Există, de asemenea, o legătură destul de clară şi cu Andrey Kostin, preşedintele gigantului financiar rus VTB Bank. VTB Bank are calitatea de observator în cadrul BII. Mai mult, oficiali UE au vorbit cu reporterii de la Direkt36, spunându-le că principalul risc nu este reprezentat de oficialii înalţi ai băncii, ci de poziţiile de middle management şi chiar mai jos, unde se procesează date financiare, fără supraveghere.

Un grup de europarlamentari ALDE au solicitat un răspuns de la Comisie cu privire la compatibilitatea acestor privilegii cu normele AML (Anti Money Laundering) europene în vigoare. În răspunsul din iulie, Dombrovskis, din partea Comisiei, spune că BII ar trebui să se supună reglementărilor europene, ceea ce ar putea face din BII un focar viitor în lupta de culise dintre Rusia şi aliaţii NATO în Europa.

Şi câţiva senatori şi reprezentanţi americani (toţi Democraţi) au semnat o scrisoare adresată ambasadorului Statelor Unite la Budapesta, David Cornstein, în care se pun mai multe întrebări pertinente cu privire la capacitatea şi voinţa serviciilor de informaţii ungare de a monitoriza şi controla activitatea BII pe propriul teritoriu. Mai mult, aceştia îl presează pe Cornstein cu privire la acţiunile misiunii diplomatice faţă de intimidarea presei libere de către guvernul Orban.

Ceea ce este oarecum hilar dar şi un indicator serios în sensul validării ideii conform căreia BII este un vehicul pentru avansarea unor interese geopolitice non-NATO, este faptul că argumentul guvernului Orban pentru a invita această organizaţie să îşi mute sediul din Federaţia Rusă în Ungaria, este relevanţa economică a proiectului, în condiţiile în care capitalul BII este de aproximativ 329 milioane de euro, în comparaţie cu Banca Europeană de Investiţii, organizaţie cu scop similar, care are o capitalizare de 243 miliarde de euro. Argumentul economic este foarte subţire în acest caz. La fel este şi cel al identităţii europene a băncii. Este adevărat că valoarea capitalului deţinut de statele membre UE, România, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria, Slovacia, depăşeşte valoarea deţinută de Rusia, ceea ce poate conduce la eticheta de „bancă europeană”, dar, în practică, conform actelor statutare ale BII, atât Consiliul Director, cât şi Consiliul Guvernatorilor decid cu o majoritate de ¾, ceea ce practic face imposibilă o decizie fără voturile aferente celor 45,5% ale Rusiei.

Este clar că BII, ca şi instituţie, are un istoric care ne indică că agenţi KGB au acţionat în cadrul băncii şi ştim că unele legături nu se şterg niciodată cu adevărat. Este clar, de asemenea, că există premisele unui transfer de informaţii, potenţial sensibile, cu privire la situaţiile financiare ale unor companii ungare strategice, precum MOL sau OTP, precum şi a altor clienţi ai băncii, către Moscova. Este un risc real şi ceea ce aliaţi precum Statele Unite doresc este să fie cel puţin conştientizat şi mitigat, acum că este un fait acompli.

Ce rămâne un adevărat mister pentru mine este de ce Orban a fost într-atât de proactiv încât să iniţieze chiar el această mutare, în condiţiile în care ştia că urma un val de critici?

Uitându-mă pe conferinţa de presă şi remarcile ulterioare atât din partea lui Orban, dar şi din partea lui Putin, ca urmare a vizitei preşedintelui rus la Budapesta, o tradiţie deja, cred că un motiv serios, demn de luat în considerare în analiza politică a lui Orban, în special din perspectiva României, este că premierul chiar îşi crede propaganda şi vede un traseu spre o treaptă politică mai înaltă faţă de cea internă, pe care o domină de ceva timp, această asocierea cu valul iliberalismului şi autocraţiei.

 În această declaraţie, Orban este foarte comod în a poziţiona Rusia foarte aproape de o echivalenţă cu un aliat NATO, ca importanţă relativă pentru Ungaria, enunţând puncte comune precum opoziţia faţă de imigranţi, identitatea creştină şi onestitatea în comunicarea bilaterală. Această lejeritate în limbaj poate să indice şi faptul că pentru Orban nu mai este un doar realpolitik, o diplomaţie în stilul lui Metternich, ci o realitate în care chiar crede, în care asocierea cu Putin este un lucru natural şi benefic.  Orban se uite mai mult către Est pentru că în acel model politic şi cultural crede, nu doar pentru că pune interesele Ungariei pe primul loc într-o vecinătate geopolitică complicată.

România unde se poziţionează?                                                                              

România este implicată şi ea în ambele chestiuni. Huawei are o entitate afiliată în Bucureşti, în timp ce statul român este acţionar în cadrul BII. România are chiar şi un guvern Orban propriu, mai nou. Evident, agenda noului executiv este încărcată şi dificilă, cu deficitul bugetar sau reforma justiţiei puncte prioritare dar 13 luni sunt probabil suficiente pentru un răspuns, dacă nu şi o strategie pe termen lung, faţă de cele două subiecte.

În ceea ce priveşte Huawei, România cred că a gestionat situaţia destul de bine. Atât timp cât nu există un front comun european cu privire la piaţa de 5G, fiecare jucător naţional trebuie să îşi pună în balanţă interesele strategice. România a semnat un memorandum de înţelegere cu Statele Unite, la Washington, cu privire la tehnologia 5G. Un real succes diplomatic, având în vedere că nu închide uşa cu subiect şi predicat pentru Huawei, se acceptă premisa încrederii atunci când se alege un furnizor şi, în acelaşi timp, totul a fost făcut transparent, memorandumul fiind publicat zilele trecute.  În practică s-a mai luat o decizie, absolut normală, aceea de a amâna licitaţia 5G, pentru a lua în considerare schimbările politice dar şi implementarea memorandumului. ANCOM nu a citat aceste motive drept cele oficiale dar ele cu siguranţă au fost luate în considerare.

Huawei România a avut deja o reacţie în septembrie cu privire la acest memorandum, cerând ca acesta să fie făcut public, ceea ce s-a şi întâmplat. Reprezentanţii din România ai companiei probabil nu au fost surprinşi de conţinutul documentului dar se pot folosi de faptul că acesta nu exclude în mod direct Huawei, acomodând PR-ul local şi strategia de comunicare. Radoslaw Kedzia, vicepreşedintele Huawei Europa Centrală şi de Est + ţările nordice, a declarat în acest sens în septembrie că ar fi vrut ca România să procedeze ca Polonia, care a publicat documentul (ulterior şi România a făcut acest lucru), arătând că acesta nu exclude niciun un jucător de la bun început, deşi în practică, condiţiile stipulate pot fi uşor interpretate în devafoarea chinezilor.

Această abordare a României ne permite să păstrăm o relaţie de lucru cu Huawei, limitând în acelaşi timp potenţialul de achiziţie de la această companie, într-un mediu reglementat, păstrând şi bunii parametri ai relaţiei transatlantice. Acest mic spaţiu de manevră va fi util şi ne va permite să ne adaptăm peisajului fragmentat european cu privire la implementarea 5G.

În ceea ce priveşte relaţia cu BII, lucrurile sunt ceva mai complicate. România este acţionar în cadrul instituţiei, al cincilea ca mărime, cu 7,92%, la martie 2019 ceea ce aduce cu sine o serie de drepturi şi responsabilităţi specifice. BII a fost şi un subiect de politică internă şi un motiv de atac împotriva fostului Ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, din partea actualului Ministru de Finanţe, Florin Cîţu,  care l-a acuzat pe acesta că ar fi spion rus şi ar trăda interesele României. BII are deja în organele de conducere mai mulţi români, a căror profil a fost detaliat aici de Europa Liberă. Societăţi din România au beneficiat de finanţare din partea băncii, în special în sectorul agricultură.

Dacă ne uităm la alte exemple din regiune, Republica Cehă şi Polonia, acestea au fost mai circumspecte cu privire la BII. Polonia s-a retras în 2000 şi nu a mai reluat subiectul, Republica Cehă a negociat participarea în proiect şi a obţinut renunţarea de facto la imunitatea diplomatică pentru angajaţii băncii, în timp ce Slovenia a revenit pe marginea deciziei de a găzdui sediul central al băncii. Prin urmare, cred că o retragere din proiect nu ar fi neapărat cea mai bună soluţie. Cazul Poloniei, care odată cu ieşirea din bancă nu a primit banii înapoi pentru capitalul deţinut, ar trebui să fie o lecţie şi pentru noi.

În acelaşi timp, trebuie să luăm în considerare şi un fapt mai puţin discutat: BII este un cap de pod pentru serviciile ruse dar poate să reprezinte şi un punct de penetrare a acestora, pe teritoriu NATO. Sunt şanse mari ca la un moment dat HUMINT-ul să funcţioneze şi în favoarea aliaţilor europeni şi să descoperim faptul că BII este folosit pentru a eluda sancţiuni financiare sau pentru a finanţa interese politice, nu statutare.

Concret, cum ar putea România să folosească cele două subiecte pentru a-şi avansa interesele în faţa Ungariei şi în regiune? Cred că strategia diferenţierii este una facilă şi eficientă. Ungaria lui Orban nu alege cartea încrederii pe care o solicită Washingtonul şi preferă relaţii strânse cu Beijingul şi Moscova, ascunzându-se în spatele tezei negării plauzibile a acuzaţiilor aduse la adresa Huawei, respectiv BII. Evident, atât presupusele back doors din hardware-ul chinez cât şi conexiunile întunecate ale oficialilor băncii cu serviciile ruse nu pot fi probate direct dar nici nu pot fi ignorate în orice evaluare de risc serioasă. Pentru membrii comunităţii de intelligence de peste Ocean, dar şi pentru cei de pe Bătrânul Continent, astfel de dovezi incontestabile sunt inutile, deoarece este clar cine este adversarul. Ungaria pare a transmite că nu mai este de acord cu această paradigmă.

România poate să erodeze din prestigiul şi autoritatea Ungariei în V4, prin poziţia similară a statului nostru cu cea a celorlalţi membri. Semnarea memorandumului cu Statele Unite de către Polonia şi avertismentele serviciilor de telecomunicaţii speciale cehe ar putea fi două subiecte concrete pe marginea cărora oficialii români ar putea deschide un dialog cu omologii lor. Relaţia Polonia – România este subdezvoltată dar cu un potenţial foarte mare de a defini ecuaţia puterii în regiune.

V. Orban păşeşte în continuare pe drumul iliberalismului. Acesta este adevăratul său partener de dans şi diavolul din titlu, nu Huawei şi nici măcar cortina din spatele BII. Atât chinezii, cât şi ruşii îşi urmează niste interese comerciale şi geopolitice pragmatice. Huawei propune un produs competitiv pe piaţa 5G, în timp ce diplomaţia moscovită bifează un succes important prin mutarea BII la Budapesta. În schimb, alegerea iliberalismului de către un premier NATO este un risc atipic, deoarece este intern şi voluntar şi poate avea consecinţe mai grave decât o potenţială campanie de extracţie date de către Huawei sau spionaj economic de către BII. Pervetirea democraţiei pe altarul iliberalismului şi al perpetuării la putere pe temen nedefinit este ceea ce poate distruge cu adevărat Uniunea Europeană din interior.

 Pentru inevitabilele echipamente 5G Huawei care vor fi instalate în Europa se vor scrie linii de cod pentru a analiza şi securiza traficul de date iar pentru angajaţii BII probabil vor fi alocate resurse umane care să îi supravegheze dar pentru pofta insaţiabilă de putere a lui Viktor Orban nu există un plan. Există doar poporul ungar şi o potenţială opoziţie politică unită care ar putea să oprească acest dans periculos pentru Ungaria şi pentru Europa.