Viktor Orban face apel la Polonia şi Israel să îşi rezolve disputa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Orban FOTO Arhiva
Viktor Orban FOTO Arhiva

Premierul ungar Viktor Orban a făcut apel la Polonia şi Israel, marţi, să îşi rezolve disputa privind acuzaţiile de complicitate a polonezilor în Holocaust, scrie Reuters.

Orban şi omologii săi din Slovacia şi Republica Cehă au participat la discuţii separate cu premierul israelian Benjamin Netanyahu în locul summit-ului Grupului de la Visegrad care a fost anulat după ce Polonia a anunţat că nu va mai participa.

Polonia a anunţat că se retrage de la summit după ce ministrul de Externe în exerciţiu al Israelului, Israel Katz, a declarat luni că „mulţi polonezi” au colaborat cu naziştii în Al Doilea Război Mondial.

La Varşovia, ministrul adjunct de Externe al Poloniei a declarat că guvernul polonez doreşte ca Israelul să prezinte scuze pentru comentariile lui Katz. 

După ce s-a întâlnit cu Netanyahu la Ierusalim, Orban, fiind întrebat de un reporter dacă a fost dezamăgit de absenţa Poloniei, a răspuns: „Cred că ar fi fost bine dacă ar fi fost aici”.

„Când ai doi prieteni care au neînţelegeri tot ce poţi să speri este că vor vorbi direct şi că se va îmbunătăţi situaţia. Aceasta este şi speranţa mea”, a afirmat Orban.

Netanyahu, care se afla lângă Orban când a fost pusă întrebarea, nu a răspuns direct, declarând doar că liderul ungar este „un diplomat remarcabil”.

O prezentare de scuze oficială ar putea fi problematică pentru Netanyahu, care candidează pentru al cincilea mandat la alegerile din 9 aprilie.

Liderul de dreapta a fost criticat intern pentru încercările sale de a câştiga aliaţi în Europa centrală prin reeditarea istoriei Holocaustului. Disputa diplomatică cu Polonia s-a intensificat de vineri, când o parte din presa israeliană a informat cu privire la comentarii făcute de Netanyahu în care ar fi acuzat naţiunea poloneză că a fost implicată în Holocaust.

Biroul lui Netanyahu a informat că afirmaţiile premierului au fost relatate greşit şi că el nu a dat vina pe nimeni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite