Viitorul Uniunii Europene depinde de alegerea între China şi SUA

Lumea occindentală a dat în ultimele decenii tonul în relaţii internaţionale. Tandemul SUA –UE a reprezentat cea mai puternică alianţă militară (NATO), cea mai puternică forţă economică şi a setat principalele valori culturale la nivel global.

La mai bine de 30 de ani de la căderea comunismului, această ordine mondială este contestată de China şi tangenţial de Rusia atât din punct de vedere militar şi economic cât şi din punct de vedere ideologic (în timpul pandemiei s-a vehiculat ideea că statele autoritare au avut un răspuns ferm).

Creşterea influenţei globale a celor două puteri asiatice a fost facilitată, în ultimii ani, de escaladarea disensiunilor dintre SUA şi UE. Acestea au început cu scandalul legat de telefonul Angelei Merkel au continuat cu NorthStream 2 şi au ajuns la un mimin istoric cu The Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP).

Mandatul lui Trump a fost guvernat în politica externă de sloganul ”America first” iar pentru Uniunea Europeană acesta lucru a înseamnat o adevărată lovitură. După Trump a urmat Brexitul care a fost un nou semnal că UE şi SUA merg pe căi diferite.

Răcirea relaţiilor dintre vechii aliaţi a lăsat loc pentru mişcările Chinei şi Rusiei. Kremlinul s-a concentrat pe relaţia cu Germania iar China a jucat all in. Beijingul a împins cât de mult a putut tratatul economic cu Uniunea Europeană iar pe canale mai puţin vizibile şi-a consolidat influenţa în Ungaria şi Grecia şi Italia.

Atât China cât şi Rusia au înţeles că Uniunea Europeană este cheia pentru a detrona SUA din poziţia de lider mondial. Ambele state au lucrat decenii în şir la slăbirea relaţiilor transatlantice stimulând relaţia economică pe axa Moscova – Berlin sau alimentând orgoliul militar francez şi sentimentul anti-american şi anti-NATO ascuns pe holurile de la Elysee.

Deşi acţiunile Chinei şi Rusiei par comune, acestea au obiective şi căi foarte diferite. Nu există, în mod real, un pol Rusia – China decât punctual şi pe anumite teme. Ambele state au planul lor în Europa.

O nouă cortină în Europa

Uniunea Europeană este sub asediu şi parcă mai divizată ca niciodată. Presiunile economice ale  Chinei şi jocul tactic făcut de Rusia, de multe ori prin proxi, ne arată o Uniune slabă şi fără perspective.

Conflictul ideologic dintre globalism şi naţionalism se mulează pe vechile falii lăsate de cortina de fier, aşa cum ne arată şi harta de mai jos, ce prezintă poziţionarea statelor UE în raport cu legea anti-LGBT adoptată în Ungaria.

Practic, în Europa avem o replică a conflictului ideologic din Statele Unite. Ca şi în SUA, ambele tabere au dreptate şi ambele tabere greşesc.

Viktor Orban şi Grupul de la Vişegrad promovează intens viziunea unei Europe bazate pe state naţionale şi deplin suverane. Problema acestui concept este că el echivalează cu distrugerea UE. Viziunea expusă de Orban ar transforma Uniunea într-o simplă alianţă de state ceea ce convine atât Rusiei cât şi Chinei.

Pe lângă disensiuni de natură ideologică, o problemă majoră a Uniunii Europene este lipsa capabilităţilor militare proprii dar şi răcirea relaţiilor cu SUA şi Turcia. Oricât ar încerca Franţa să se erijeze în mare putere militară şi potenţial protectoare a UE, pare necredibililă. Dincolo de lipsa unei armate suficient de mari, Franţa nu reprezintă o garanţie pentru statele din Est într-un potenţial conflict cu Rusia. La acest capitol Europa s-a bazat mereu protecţia americană, din acest motiv UE nu poate fi considerată o mare putere.

Aşezarea actuală a forţelor la nviel global arată clar că Uniunea Europeană este o putere economică, încă influenţează masiv la nivel cultural dar în ceea ce priveşte componenta de hard power a rămas mult în urma Statelor Unite, Chinei şi Rusiei.

La Paris şi Berlin se joacă viitorul Uniunii Europene

Instalarea noii administraţii Biden la Casa Albă a fost privită cu mult optimism la Bruxelles. Totuşi, trebuie menţionat că fenomenul Trump nu este legat doar de persoana fostului preşedinte american ci ţine şi de alegerile făcute de o parte însemnată a electoratului american. Mai exact, înfrângerea lu Trump în alegeri nu înseamnă că politica promovată în mandatul său ”America first” va dispărea complet.

Europenii se aşteaptă la o relaxare majoră a relaţiilor transatlantice  dar, cel mai probabil, va exista şi o oarecare continuitate mai ales când vorbim de poziţionarea pe relaţia UE – China şi de alocarea a 2% din PIB pentru aliaţii din NATO.

Biden este obligat de context să se concentreze pe situaţia din Asia unde China câştigă teren. Statele Unite nu sunt foarte îngrijorate pentru cum va decurge relaţia cu UE pentru că au spatele asigurat. Marea Britanie va fi mereu un aliat de nădejde iar Polonia, România şi statele baltice văd în Washington singura apărare credibilă în faţa Rusiei. Astfel, orice jocuri ar face Franţa şi Germania, SUA va păstra puncte importante de control.

Atât în Franţa cât şi în Germania urmează alegeri foarte importante. Strategia liderilor de la Berlin şi Paris ne va spune dacă Uniunea Europeană rămâne în siajul SUA sau vom asista la o nouă împărţire a zonelor de influenţă în Europa. Dacă Franţa şi Germania vor alege mai degrabă parteneriate economice cu China şi Rusia, Uniunea Europeană aşa cum o ştim acum va dispărea tocmai din cauza intereselor divergente ale celor trei mari puteri – SUA, Rusia şi China. Fiecare mare putere îşi va securiza zona de influenţă iar Uniunea Europeană va fi doar terenul de joacă în lupta pentru dominaţie.

Articolul a fost publicat în premieră pe  - TheEuropeanTimes