Viitorul UE: un sistem comun de educaţie într-o lingua franca acceptată de toate statele membre

Doamna Merkel a anunţat priorităţile preşedinţiei Germane a Consiliului UE. Dincolo de Green Deal, relansarea economică, absolut nimic care să mă convingă de faptul că liderii UE cred în viitorul comun, european.

Haideţi să vorbim deschis, pragmatic. Unii câştigă, alţii câştigă mai puţin şi alţii speră să câştige, măcar puţin. Cam aşa arată Uniunea Europeană, în prezent! Goană după bani, interese de business care primează şi aroganţa unor lideri detaşaţi de cotidian, de viaţa de zi cu zi a cetăţeanului de rând. Cam niciun gând despre şi pentru viitor.

Singura şansă reală, viabilă, sustenabilă pentru un viitor european este ca aceşti lideri să înceapă, de pe acum, dezbaterea despre gândirea unui proiect de educaţie europeană într-o lingua franca acceptată de toate ţările membre. Un curriculum comun care, de exemplu, să permită tânărului din România să pornească în carieră de pe aceleaşi poziţii cu tânărul din Germania, Olanda, Belgia, Franţa etc. O arhitectură educaţională care să pregătească tinerii pentru realităţile secolului al XXI-lea – pandemii, a patra revoluţie industrială dar şi pentru teme care vin din trecut şi îşi vor găsi trăinicia şi în viitor, precum LGBTQ. Un common language care să elimine ridicatul din sprâncene şi, mai rău, ridurile de încruntare.

Desigur că un astfel de program ar căpăta eticheta de serios doar dacă se va întinde pe minim 10-15 ani. Fonduri se vor găsi, nu asta este problema. Nici măcar pregătirea temeinică a unui corp profesoral gata să ducă spre succes programul. Vor apărea probleme precum alimentarea curentelor naţionaliste: “de ce să renunţăm la graiul autohton?”, “eu vreau în continuare să joc căluşarii!”. Iar pentru a răspunde acestor întrebări/dorinţe, va fi nevoie de o clasă politică echilibrată care să explice că un sistem comun european de educaţie, cu predare într-o limbă acceptată de toate ţările membre, nu va presupune disoluţia tradiţiilor naţionale, a culturii naţionale, dispariţia graiului naţional. Ci o iniţiativă menită să înzestreze tinerii, de la o vârstă fragedă, cu abilitatea de a vorbi cel puţin două limbi. De a deveni bilingvi, astfel li s-ar deschide un orizont larg de oportunităţi.

Indubitabil că se vor isca discuţii aprinse şi pe tema alegerii limbii de predare. La îndemnână ar fi limba engleză. Astăzi, peste 80% din documentele Comisiei Europene sunt redactate în limba engleză şi apoi traduse, aproximativ 97% dintre tinerii din statele membre UE cu vârsta de aproximativ 13 ani învaţă limba engleză. Limba engleză reprezintă şi o cerinţă pentru a lucra pe pieţele forţei de muncă caracterizate de o internaţionalizare din ce în ce mai accentuată. Nu mai vorbesc, pentru că este lesne de înţeles, despre accesul la o literatură internaţională vastă. Iar după BREXIT limba engleză pare una neutră. Dar, lingvişti pricepuţi din toate ţările UE pot identifica şi o altă limbă. Bunăoară, pe la 1903, un matematician şi glotolog italian, Dr Peano a venit cu o propunere îndrăzneaţă pe care a desăvârşit-o într-o lucrare publicată în anul 1931: “Latino Sine Flexione”. Pe scurt, Dr Peano propunea o limbă latină simplificată, fără prea mari bătăi de cap din punct de vedere gramatical.

O astfel de dezbatere ar reprezenta un semn că liderii europeni cred într-un viitor comun. Într-o Uniune Europeană fără timiditate în faţa coloşilor care fac jocurile pe scena politică internaţională. Altfel vom trăi în aceeaşi realitate a formelor fără fond. Think about it!