Cred însă că este cu mult mai mult. Şi asta este grav şi îngrijorător: cetăţenii nu numai că nu se simt în siguranţă ieşind pe stradă, luând metroul, autobuzul, tramvaiul sau trenul, ducând-se în aeroporturi. Nu numai că sunt cel puţin nedumeriţi, dacă nu chiar indignaţi de valul de informaţii contradictorii venite de la autorităţi, un exemplu fiind celebrul de acum ordin de evacuare imediată a metroului după atentatul de la Zaventem, afirmaţie susţinută de ministrul de Interne şi contrazisă cu tărie de societatea de transporturi... Sunt realmente sub stres, după ce capitala Europei a trăit, doar în spaţiul a câteva luni, coşmarul imposibil de descris al închiderii cvasi-ermetice odată cu ridicarea nivelului de alertă teroristă la 4, ceea ce a dus, practic, la „îngheţarea" tuturor activităţilor şi la blocaje impresionante de căile ferate sau autostrăzi, cu mari centre comerciale închise, cu restaurante sau magazine goale.

Reacţia asta de frică, sentimentul de incertitudine şi panică, s-a conglomerat cel mai rapid, aşa cum s-a întâmplat întotdeauna în istorie, într-o formulă de violenţă auto-organizată care apare de regulă atunci când cetăţenii au sentimentul că politicienii nu mai au voinţa necesară de a face faţă situaţiei, iar organele de ordine sunt dezorientate sau/şi depăşite.

Reacţia spontană este cea de a se forma cât mai rapid unităţi de autoprotecţie, „miliţiile cetăţeneşti" sau, pentru a folosi un termen născut pe continentul sud-american, „vigilantes", unităţi paramilitare sau pur şi simplu grupuri de cetăţeni înarmaţi care iau dreptatea pe cont propriu. Aplicând o justiţie sumară, după un cod foarte simplu şi cu puţine pedepse prevăzute, alternativa fiind o bătaie cruntă sau împuşcarea pe loc.

S-au strigat la Bruxelles slogane naziste, s-au folosit sticle incendiare şi a răsunat un strigăt de luptă dintre cele mai interesante: „Belgian hooligans, on est chez nous" („Huligani belgieni, suntem la noi acasă!“ – n.r.). Ceea ce confirmă primele rapoarte ale poliţiei conform cărora manifestanţii de extremă-dreaptă ar proveni în primul rând din grupurile violente ale unor echipe de fotbal, pe un scenariu deja clasic cu lungă tradiţie în Marea Britanie, mai nou în Italia, Spania, Grecia.

Prima explicaţie, imediată, este că începe să se împlinească una dintre temerile majore despre care vorbeam în corespondenţele anterioare de la Buxelles: urmează să înceapă să se dezvolte (amplificate şi exacerbate de orice incident din seria care pare acum fără sfârşit) o tensiune care poate exploda extrem de uşor în oraşele unde se află mari comunităţi musulmane, mai ales în Bruxelles, în zonele Moelenbeek sau Schaarbeek sau chiar în locul unde au avut loc azi incidente, Place de la Bourse de unde, la câteva zeci de metri, începe un alt cartier compact maghrebian...

Dar asta nu este tot. Îmi este foarte teamă că poate fi un semn al unei tendineţe petrecute în alte locuri şi în alte timpuri: preluarea rapidă a acestor grupuri, repet, extrem de violente, de către partidele politice din zona naţionalistă sau extremistă. Transformându-le în „formaţiuni de acţiune cetăţenească" sau în „batalioane de voluntari" a căror misiune ar fi, aşa cum spunea odată Hitler despre cei din SA: ocrotirea ordinii publice, a vieţii şi siguranţei cetăţenilor în momentul în care organismele statului se dovedesc nevolnice, depăşite sau incapabile de a-şi face datoria.

Cât suntem de aproape de o asemenea perspectivă? Extrem de aproape. Neaşteptat şi, din această cauză, foarte greu de crezut de aproape. Şi asta pentru că ceea ce se întâmplă în aceste zile nu vine ca un lucru extraordinar, ca un atac mortal din partea unor nave extraterestre. Nu, este o evoluţie dramatică, mortală, a unor fenomene care s-au dezvoltat de mult timp în sânul societăţilor europene, niciodată recunoscute şi tratate ca atare. Atacatorii de acum sunt cetăţeni europeni cu exact acelaşi tip de paşaport, acte de identitate şi drepturi ca cei care le răspund acum pe baza legii Talionului, cu ură la ură, cu violenţă la violenţă... tehnic vorbind, acestea sunt semnele unor conflicte civile interne suprapuse peste toate celelate elemente de explozie.

Violenţa de azi, violenţele ce s-ar putea naşte pe viitor sunt cu atât mai grave şi periculoase cu cât contrapun cetăţeni ai aceleiaşi Europe multiculturale. Concept ajuns azi sinonim cu o insultă tocmai din cauza unor politicieni care l-au aplicat otova, mecanic şi generalist, la orice situaţie şi oricărei comunităţi.

Concept întors acum ca un bumerang şi prăbuşit, eşecul său fiind asemeni grenadei cu defragmentaţie care a măturat totul în jur.

Este doar numai o grenadă care a explodat acum sau se deschide un timp în care vom mai vedea multe asemenea acţiuni de tip „vigilantes", dar de data asta sub umbrela îngăduitoare şi protectoare a unor partide politice? Cele care au în faţă, larg deschis, un bazin electoral extrem de facil de accesat. Iar violenţa poate deveni extrem de uşor incontrolabilă, diversificându-şi ţintele, distrugând de dragul distrugerii sau pentru a crea şi mai multă panică...cum a fost acum câteva ore la Bruxelles unde s-au devastat magazine şi s-au folosit sticle incendiare.

Este foarte grav că aşa ceva s-a întâmplat. Dar cel mai grav lucru mi se pare strigătul de revoltă al primarului din Bruxelles care a declarat că, încă de ieri, avea semnale că aşa ceva urma să aibă loc, singura reacţie a poliţiei fiind anularea, de frică, a „marşului împotriva fricii“. Atât.

S-ar putea să fi fost azi un semn precursor al timpurilor ce o să vină, preludiu a ceea ce va fi un an electoral 2017 în care, iată, se deschide un bulevard enorm spre succesul forţelor din zona extremelor, cele care vor spune un lucru în care ajung sâ creadă acum şi cei mai moderaţi dintre cetăţenii Europei: „aşa nu se mai poate!".

Vor înţelege politicienii acest mesaj la justa sa valoare? Uitaţi-vă măcar la ai noştri şi aveţi deja un început convingător de răspuns neconvingător...