VIDEO „Ziua fără Berlusconi“: italienii îi cer demisia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Vând oale. Sunt neadaptat şi incapabil de a guverna“
„Vând oale. Sunt neadaptat şi incapabil de a guverna“

O iniţiativă lansată de bloggeri a scos ieri în stradă între 350.000 şi 500.000 de italieni. Societatea civilă, opoziţia şi intelectualii încearcă să-l forţeze pe premier să renunţe la reformele din Justiţie ce l-ar scăpa de procese şi îi cer demisia pentru că „strică imaginea Italiei în lume“.

O mână de bloggeri italieni a reuşit să mobilizeze sute de mii de oameni care să vină la Roma şi să ceară demisia premierului Silvio Berlusconi. Organizatorii au anunţat că la protest urma să  participe 350.000 de persoane, aceasta fiind prima manifestaţie de proporţii din Italia organizată de bloggeri şi „internauţi".

Vezi Galerie Foto pe adevarul.it


Ideea „No Berlusconi Day" (NBD) s-a născut printre utilizatorii internetului şi bloggeri, iar organizarea întregii manifestaţii a fost coordonată prin intermediul site-ului noberlusconiday.org. Mişcarea de protest a fost structurată în mai multe etape, pe parcursul a opt ore, una dintre cele mai lungi manifestaţii aprobate de Chestura din Roma.

Începând cu ora 14.30 (15.30, ora României), aproximativ 110.000 protestanţi (potrivit estimărilor poliţiei, n.r.) au plecat din Piazza Repubblica spre Piazza San Giovanni.

Un parcurs de aproape o oră, dominat de lozinci anti-Berlusconi şi culoarea violet, „singura culoare neocupată politic", cum susţin organizatorii. La sosirea coloanei de manifestanţi în Piazza San Giovanni aceasta era deja plină.

„Un infern şi pentru românii din Italia"

Majoritatea protestatarilor au ajuns în Capitală cu cele 700 de autocare, patru trenuri speciale şi un ferry-boat din Sardinia, puse la dispoziţie de către organizatori. Pierro din Milano ne-a declarat că a venit cu trenul şi speră într-o schimbare.

„Dacă stau acasă nu se schimbă nimic, a devenit totul un infern, chiar şi pentru noi, românii din Italia", a spus el când a auzit de „Adevărul - România".

În Piazza v, cea mai spaţioasă din Roma, a fost ridicată o scenă, de unde s-au adresat publicului mai mulţi scriitori, profesori, ziarişti, jurişti sau studenţi.

Organizatorii au anunţat că niciun om politic nu va urca pe scenă, „pentru că demonstraţia nu le aparţine". Dealtfel, contribuţia partidelor politice la „No Berluscony Day" („Ziua fără Berlusconi") este minoră, chiar dacă mai mulţi politicieni din opoziţie au anunţat în ultimul moment că vor coborî în stradă.

Atmosferă relaxată

Prin mulţimea „violet" au circulat mai multe gadget-uri, multe dintre ele distribuite gratuit. Cel mai popular a fost o păpuşă de aproximativ 20 de centimetri înălţime, care-l ilustra pe Berlusconi după gratii. Organizatorii s-au ocupat şi de buna dispoziţie a manifestanţilor. Pe o maşină autoutilitară a fost montat un dozator de bere, iar un pahar de aproximativ 300 de ml era vândut cu un euro, în condiţiile în care la un oricare bar din centru ar costa minimum patru euro.

Manifestaţia de la Roma a fost un teren fertil şi pentru opozanţii anumitor proiecte ale lui Berlusconi. Comitelul „No Ponte" („Împotriva podului") a venit la Roma pentru a protesta împotriva proiectului premierului de a uni Insula Sicilia cu Peninusula printr-un pod gigant, peste strâmtoarea Messina.

Televiziunile au ignorat evenimentul

Nici televiziunea naţională (Rai) şi nici reţelele premierului (Mediaset) nu au transmis evenimentul în direct. Doar televiziunile satelitare Sky şi RaiNews24 au anunţat transmisimii din piazza San Giovanni. În paralel cu manifestaţia de la Roma au mai fost organizate manifestaţii anti-Berlusconi în mai multe oraşe din Italia şi din lume.

Autorul „Gomorrei" pune şi el umărul

Nu este singura iniţiativă online „de succes" împotriva şefului Executivului italian. Pe lângă cele câteva milioane de italieni care au aderat la diverse site-uri „anti-Berlusconi, în ultimele două săptămâni s-au adunat 470.000 de adeziuni electronice pentru o scrisoare adresată lui Berlusconi prin care scriitorul Roberto Saviano, celebrul autor al bestseller-ului Gomorra, îi solicită acestuia să retragă din Parlament proiectul de lege care prevede reducerea duratei şi prescrierea proceselor penale. Acestea ar avea ca rezultat după adoptare terminarea celor două dosare penale în care este vizat premierul şi care au fost redeschise de curând, după ce i-a fost retrasă imunitatea penală de către Curtea Constituţională.

Proteste peste tot în lume

Manifestaţii de solidaritate au fost organizate şi la Londra, Barcelona, Amsterdam, Dublin, Paris, Viena, San Francisco, Montreal, Sacramento
şi în alte oraşe în care există comunităţi importante
de italieni.

„Berlusconi, omul Mafiei"

Mafiotul pocăit Gasparre Spatuzza l-a acuzat vineri, sub mărturie, pe premierul Silvio Berlusconi şi pe senatorul sicilian Marcello Dell'Utri că la începutul anilor '90 erau oamenii marilor familii ale Cosa Nostra şi că ar avea chiar legătură cu atentatele teroriste comise de Mafia la Roma, Milano şi Florenţa între 1992-1993.

Acuzaţiile lui Spatuzza au fost catalogate de guvernul de la Roma drept absurde, nebuneşti, complot al Mafiei împotriva guvernului. Premierul nu este cercetat pentru aceste presupuse legături cu Mafia siciliană, dar procurorii ar putea face curând acest pas, au avertizat ziare deţinute de familia premierului, precum Il Giornale.

Berlusconi este cercetat penal însă pentru mita pe care ar fi oferit-o avocatului britanic David Mills, pentru a minţi în privinţa banilor ascunşi în conturi offshore de „Il Cavaliere".

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite