VIDEO Violenţe la Paris. Protestul pentru acţiune climatică, deturnat de o grupare anarhistă din mişcarea „vestelor galbene”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste la Paris, 21 septembrie 2019, FOTO Lucas Barioulet / AFP
Proteste la Paris, 21 septembrie 2019, FOTO Lucas Barioulet / AFP

Poliţia franceză a utilizat, sâmbătă, gaze lacrimogene pe străzile capitalei şi a arestat peste 150 de persoane, după ce un grup anarhist a părăsit un protest al „vestelor galbene” şi a deturnat un marşul pentru acţiune în privinţă schimbărilor climatice, relatează presa franceză şi The Guardian.

Trei proteste diferite au ocupat, sâmbăta, străzile Parisului. În timp ce mişcarea „vestelor galbene” şi-a continuat şirul de proteste derulate în fiecare sfârşit de săptămână (aceasta a fost sâmbăta cu numărul 45 de manifestaţii), capitala Franţei s-a confruntat şi cu proteste sindicale împotriva noilor reforme ale sistemului de pensii, propuse recent de guvernul francez, dar şi cu marşurile pentru acţiune în privinţa schimbărilor climatice care au început, vineri, pe întreaga planetă.

Conform autorităţilor, principalele violenţe au avut loc după ce aproximativ 1,000 de manifestanţi dintr-o aripă anarhistă a „vestelor galbene” au părăsit locul în care aceştia protestau şi au deturnat protestele paşnice pentru acţiune climatică. Aceştia au provocat forţele de ordine, atacând clădirile unor bănci, ridicând o baricadă, pe care apoi au ars-o, şi distrugând mai multe maşini şi scutere aflate pe străzile pariziene.

Organizatorii protestului pentru acţiune climatică, parte a unei mişcări globale prin care manifestanţii cer măsuri urgente din partea guvernelor lumii pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, le-au cerut protestatarilor paşnici să părăsească zonele afectate de violenţe. „Nu riscaţi şi părăsiţi marşul pentru climă. Nu există condiţiile necesare pentru un marş non-violent”, a scris, pe Twitter, organizaţia Greenpeace, implicată în organizarea evenimentelor.

Protestele „vestelor galbene” au început în noiembrie 2018, dar după o perioadă în care numărul participanţilor a ajuns până la 280,000 de oameni, manifestaţiile şi-au pierdut din intensitatea. După ce au ieşit, iniţial, în stradă după ce guvernul a anunţat o creştere a taxelor pe combustibil, protestatarii şi-au extins nemulţumirile faţă de întregul regim Macron. Ca răspuns, preşedintele a făcut mai multe concesii, inclusiv o serie de creşteri salariale şi scăderi de taxe pentru cei cu venituri mici.

Într-un interviu acordat revistei Time, publicat joi, Macron a declarat că protestele începute în noiembrie 2018 au fost „foarte bune pentru mine”, explicând că i-au permis să comunice mai bine cu cetăţenii Franţei. „Ce încerc să fac este să ascult oamenii mult mai bine decât am făcut-o la început”, a spus acesta. Rămâne, însă, de văzut dacă protestele „vestelor galbene” vor continua să-şi piardă din intensitatea, aşa cum au făcut-o de-a lungul lunilor de vară, mai ales în contextul reformei sistemului de pensii propusă recent de către guvernul francez.

Autorităţile franceze au mobilizat aproximativ 7,500 de poliţişti, conform AFP, pentru a face faţă valului de violenţe din Paris, utilizând gaze lacrimogene pentru dispersarea grupurilor de manifestanţi. Conform France 24, poliţia din Paris a anunţat că cel puţin 163 de persoane au fost arestate şi aproape 400 au primit amenzi de 135 de euro pentru că au participat la demonstraţii în zone interzise. Sâmbătă, Franţa a sărbătorit, la fel ca toate celelalte state din U.E., Ziua Patrimoniului Naţional, majoritatea clădirilor şi monumentelor publice fiind deschise vizitatorilor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite