VIDEO Vestul Greciei, lovit de un uragan rar. Oficial local: „Copacii cad peste tot”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Un rar uragan mediteranean, cunoscut sub denumirea de „Medicane”, s-a abătut vineri asupra Insulelor Ionice cu rafale de vânt de până la 117 kilometri pe oră şi ploi torenţiale care au provocat întreruperi de electricitate şi pagube materiale.

GALERIE FOTO

„Copacii cad peste tot”, a declarat prefectul Insulelor Ionice, Rodi Kratsa, pentru televiziunea de stat, transmite AFP.


Uraganul, denumit Ianos, „urmează să lovească vestul (Greciei, n. red.) cu aceeaşi intensitate pentru încă 6-9 ore, după care se va deplasa către sud”, a precizat oficialul elen.

Două zboruri Ryanair programate să ajungă pe Insula Kefalonia au fost redirecţionate către Atena, iar legăturile maritime pentru şi către insulă au fost întrerupte, notează AFP. Insulele Itaca şi Zakynthos au fost afectate de întreruperi de electricitate, iar circulaţia pe o parte din drumuri a fost întreruptă. Corfu şi Lefkada au fost afectate într-o măsură mai mică.

O barcă a fost luată de valuri, în timp ce o altă ambarcaţiune s-a scufundat, dar toţi pasagerii au scăpat nevătămaţi.

Ianos nu a provocat victime deocamdată. În 2018, cel puţin două persoane au murit în urma trecerii uraganului Evia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite