VIDEO Ucraina a reluat producţia de rachete de croazieră cu rază de peste 1000 de kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
racheta ucraineana neptun

Ucraina a testat cu succes, zilele trecute,  o rachetă de croazieră numită Neptun. Evenimentul, la care a fost prezent şi preşedintele Petro Poroşenko, a avut loc pe un poligon din Odesa. Reprezentanţii Ministerului ucrainean al Apărării au declarat că proiectilul a zburat pe o distanţă de 300 de kilometri.

"Aceste rachete pot fi folosite atât de pe nave militare, cât şi de către forţele terestre. Proiectilele au o rază de acţiune mare şi reuşesc cu exactitate maximă şi să atingă obiectivele", a spus preşedintele Ucrainei Petro Poroşenko.

Acest tip de rachetă ce poate transporta o încărcătură de circa 150 de kilograme urmează să intre în dotarea Forţelor Navale ale Ucrainei. O rachetă Neptun testată la sfârşitul anului trecut a reuşit să parcurgă o distanţă de 280 de kilometri.  

„Noi dispunem acum de o rachetă, care a fost testată cu succes şi este capabilă să lovească la peste 1.000 de km distanţă. Şi întregul dispozitiv a fost creat de către specialişti ucraineni“, a mai spus preşedintele Poroşenko, care şi-a făcut un titlu de glorie din consolidarea capacităţilor de apărare ale ţării.

Potrivit acestuia, militari ai armatei ucrainene învaţă acum să folosească acest tip de arme, deoarece după renunţarea la rachetele de croazieră rămase din epoca sovietică în anii 1990, conform Memorandumului de la Budapesta (1994), au rămas puţini specialişti capabili să opereze astfel de sisteme.

De asemenea, susţine preşedintele ucrainean în exerciţiu, Ucraina are acum posibilitatea „să distrugă orice navă pe o rază de 300 de km, care ar îndrăzni să ne atace“, subliniind că dotarea armatei ucrainene cu o astfel de rachetă va spori considerabil capacitatea de apărare a Ucrainei.

La 5 aprilie, în regiunea Odesa au fost finalizate cu succes testele cu racheta de croazieră „Neptun“, notează portalul Liga, adăugând că aceste teste au fost supravegheate cu atenţie de către Flota Rusiei din Marea Neagră. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite