VIDEO Românca lovită la metrou şi-a revenit din comă dar riscă o paralizie parţială

VIDEO Românca lovită la metrou şi-a revenit din comă dar riscă o paralizie parţială

Românca a stat mai multe minute pe jos până ca cineva să intervină

După o ceartă banală la rândul pentru bilete un italian a lovit o româncă cu un pumn în gură. Căderea i-a provocat femeii o traumă craniană gravă.

Medicii au anunţat că din această dimineaţă Maricica Hăhăianu respiră normal, dar au constat o "lipsă de forţă" pe partea dreaptă a corpului. Potrivit corpului medical, sunt posibile consecinţe permanente după trauma suferită. În acest moment femeia a fost transferată la Terapie Intensivă şi foarte probabil va ajunge la Neurochirurgie.

Tot mai des apare însă în presă varianta că vina ar fi a româncei, iar că italianul doar s-a apărat din frică. Vânzătorul de la chioşcul de ziare din staţia de metrou a declarat pentru "La Repubblica" că "străina" l-a provocat pe italian, luându-l la picioare şi la palme. Mai mult, italianul nu ar fi plecat de acolo iar ajutoarele au apărut imediat.

Chiar dacă înregistrarea video arată altceva, mărturia vânzătorului este susţinută de un alt martor: "Eram în spatele lor când au ieşit din barul de unde şi-au luat biletele. După ce au ieşit femeia l-a luat la pumni şi la picioare pe băiat, ea şi-a căutat-o".

Din partea familiei tânărului au apărut scuzele prin vocea mamei lui: "De când a aflat că femeia e în comă a plâns tot timpul, nu s-a gândit că gestul lui putea avea aceste cosecinţe. Ne dorim ca femeia să poată să revină la viaţa ei". Mama tânărului susţine că fiul ei nu are precedente penale: "A avut un denunţ pentru o agresiune, dar a fost retrasă, nu a jost judecat".

Vezi VIDEO pe adevarul.it şi citeşte ce pedeapsă a primit italianul care aproape a omorât românca.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările