VIDEO Regina Elisabeta, vizită la supermarket. Suverana a fost interesată să afle cum funcţionează automatele de plătit: „Nu le poţi înşela?“

VIDEO Regina
Elisabeta, vizită la supermarket. Suverana a fost interesată să afle cum funcţionează
automatele de plătit: „Nu le poţi înşela?“

Regina Elisabeta in magazinul Sainsbury FOTO Getty Images

Reginei Elisabeta i-a fost prezentat conceptul automatelor de plătit din supermarket şi suverana Marii Britanii s-a întrebat imediat dacă este posibil să înşeli aparatul şi să pleci fără să achiţi cumpărăturile.

„Nu le poţi înşela?“, l-a întrebat ea pe Damien Corcoran, manager regional al magazinelor Sainsbury din nord-estul Angliei, care i-a arătat reginei cum să folosească un automat de plătit din magazin. El i-a răspuns că unii ar putea fi tentaţi, dar trebuie să existe încredere în cumpărători. Cororan a subliniat că cei mai mulţi clienţi sunt corecţi, scanează fiecare bun şi îl plătesc.
 
Suveranei în vârstă de 93 de ani i-a fost prezentat automatul când a vizitat magazinul Sainsbury din Covent Garden, în centrul Londrei, pentru a marca aniversarea de 150 de ani de când a fost înfiinţat lanţul de supermarketuri.
 
Corcoran i-a explicat cum pun cumpărătorii lucruri din coşurile lor pe cantar şi plătesc în general cu cardul. „Este un instrument foarte interesant“, a spus regina.
 
Înainte să plece, suverana Marii Britanii s-a întâlnit cu 30 de angajaţi Sainsbury şi a participat la tăierea tortului şi dezvelirea unei plăci aniversare pentru a marca ocazia.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: