VIDEO Ploi, ninsori şi rafale puternice de  vânt în Europa: Zece persoane au murit din cauza intemperiilor în Italia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un vehicul circulă pe un drum înzăpezit duminică în departamentul Hautes-Pyrenees, din sud-vestul Franţei FOTO AFP
Un vehicul circulă pe un drum înzăpezit duminică în departamentul Hautes-Pyrenees, din sud-vestul Franţei FOTO AFP

Un val de vreme rea a lovit mai multe ţări europene, mai ales Italia, unde zece persoane au murit strivite de copaci căzuţi la pământ sau luate de ape, în timp ce zeci de mii de locuinţe de pe bătrânul continent au rămas fără curent electric, scrie AFP.

Situaţia cea mai gravă este în Italia, unde ploile puternice sunt însoţite de rafale de vânt ce ating până la 180 de kilometri pe oră. Valul de vreme rea a cuprins aproape întreaga ţară. Zece persoane au murit strivite de copaci căzuţi la pământ sau luate de ape. La Passo dello Stelvio, la 2.700 de metri altitudine între Italia şi Elveţia, circa 170 de turişti sunt blocaţi din cauza ninsorii. În regiunea Friuli-Veneţia (nord-est), 23.000 de persoane au rămas fără curent electric, în timp ce numeroase drumuri sunt impracticabile. Şcolile sunt închise în mai multe părţi ale Italiei, în timp ce circulaţia transporturilor este grav perturbată. La Veneţia, apa a ajuns la nivelul istoric de 1,56 de metri.

Copac cazut la pamant in apropiere de Roma FOTO EPA-EFE

Copac căzut la pământ în apropiere de Roma FOTO EPA-EFE

Şi ţările vecine Italiei sunt afectate de intemperii.

În Austria, o parte din acoperişul unei fortificaţii medievale care domină oraşul Salzburg a fost suflată de vânt în noaptea de luni spre marţi. În sudul acestei ţări, apele râurilor sunt în creştere din cauza precipitaţiilor puternice şi ameninţă localităţi.

Slovenia se află sub cod roşu de vremea rea, în timp ce oraşul croat Rijeka, situat la Marea Adriatică, este inundat.

În cantonul elveţian Ticino, numeroase drumuri au devenit impracticabile, fiind inundate sau blocate din cauza copacilor căzuţi.

Ninsoare în Franţa

În Franţa, ninsorile au blocat peste 2.000 de vehicule în Masivul Central şi au cauzat întreruperea curentului electric la peste 195.000 de locuinţe.

În Spania, căderile de zăpadă din Asturia (nord) au provocat dificultăţi de circulaţie şi au lăsat în beznă peste 4.700 de locuinţe, potrivit autorităţilor.

Din cauza vremii nefavorabile, MAE a emis o alertă de călătorie pentru Spania.

Aqua alta“ la Veneţia

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite