UPDATE VIDEO Paris: Zece persoane au murit şi 40 au fost rănite într-un incendiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
incendiu paris

Zece persoane au murit iar alte 40 sunt rănite în urma unei incendiu izbucnit într-o clădire rezidenţială din partea de vest a Parisului, au informat marţi autorităţile, citate de agenţia Reuters. Focul a fost stins marţi dimineaţă, în jurul orei 07.00.

UPDATE Bilanţul incendiului produs în noaptea de luni spre marţi la un imobil de opt etaje din Paris a crescut la 10 morţi şi 40 de răniţi. O locatară a acestui imobil, cu "antecedente psihiatrice", a fost reţinută în acest caz.

Acesta este cel mai grav incendiu produs la Paris în ultimii 14 ani.


Incendiul a izbucnit în jurul orei 01.00, iar deocamdată nu se cunoaşte din ce motiv. Pompierii au declanşat planul de roşu de acţiune.

Imobilul construit în anii '70 are opt etaje, iar unii locuitori au fugit pe acoperiş, în timp ce alţii au i-au aşteptat pe pompieri la geamuri. "Am fost nevoiţi să salvăm multe persoane de pe acoperiş. Aproape 30 de oameni au fost evacuaţi pe scări", a declarat un pompier.

Alte două imobile din apropiere au fost evacuate ca măsură de precauţie, iar responsabili locali din arondismentul XVI au căutat soluţii de relocare.

200 de pompieri au participat la acţiunea de stingere a incendiului.

O femeie a fost reţinută de poliţie, după ce opt persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite într-un incendiu izbucnit într-o clădire rezidenţială din vestul Parisului, au anunţat marţi autorităţile, relatează site-ul agenţiei Reuters.

 Incendiul a izbucnit într-o clădire cu opt etaje, aflată pe Rue Erlanger, în apropierea stadionului de fotbal Parc des Princes.

Procurorul din Paris Remy Heitz a declarat pentru reporti că anchetatorii suspectează că incendiul ar fi un caz criminal, iar o femeie a fost deja reţinută.

Incidentul a avut loc la mai puţin de o lună după ce o explozie declanşată de o scurgere de gaze a omorât patru persoane.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite