VIDEO Incident tragic în timpul exerciţiilor „Clear Sky-2018“ din Ucraina. Un avion de luptă s-a prăbuşit, cei doi piloţi au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
suhoi su-27 ucrainean

Un avion de vânătoare Su-27 al Forţelor Aeriene Ucrainene, cu echipaj internaţional, s-a prăbuşit în timpul exerciţiilor internaţionale Clear Sky-2018, desfăşurate în Ucraina. Potrivit Ministerului Apărării al Ucrainei, aeronava s-a prăbuşit ieri, 16 octombrie, în jurul orei 17, lângă satul Ulanov din regiunea Vinniţa, în timpul executării unui zbor de antrenament. Pilotul ucrainean şi copilotul american au murit.

Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei a transmis că o aeronavă cu două locuri de tip Su-27UB s-a prăbuşit marţi în regiunea Kmelnitskyi, iar o echipă de salvare a descoperit că cei doi piloţi ai avionului au murit.

Forţele aeriene ale SUA din Europa şi Africa au emis un comunicat în care au anunţat că au fost informate în legătură cu acest accident. Comandamentul a comunicat că „poate confirma că un membru al serviciului american a fost implicat în acest incident”, dar nu a confirmat moartea pilotului american.

Iniţial, serviciul de presă al Statului Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a anunţat pe Facebook că victimele accidentului sunt un pilot din Ucraina şi copilotul din cadrul forţelor aeriene militare ale Gărzii Naţionale din SUA. Ulterior, postarea a fost eliminata, scrie Interfax.

Mai târziu, procuratura Ucrainei a confirmat că unul dintre piloţii morţi era american, al doilea – ofiţer ucrainean.

Forţele Aeriene ale Statelor Unite au confirmat că un militar american a fost „implicat în incidentul” cu aeronava Su-27 care s-a prăbuşit în Ucraina.

Exerciţiile internaţionale de aviaţie ”Clear Sky-2018” se desfăşoară între 8 şi 19 octombrie în regiunile Vinniţa şi Hmelniţki din Ucraina. Pe lângă aviaţia ucraineană participă şi fortele aeriene NATO: Statele Unite, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Olanda, Polonia, România şi Estonia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite