Evenimentele sângeroase, relativ surprinzătoare, dramatice, din Franţa, dar generatoare de învăţăminte, valabile în toată Europa civilizată, inclusiv în România, invită la reflecţie.

Una care aparţine Seniorilor Naţionali.

Ei sunt patrioţi dezinteresaţi de momelile Puterii.

Dar sunt posesorii  unei  balanţe a argumentelor echilibrate, rod al unor experienţe profesionale ce nu pot fi ignorate,.

Dimpotrivă.

De luat în calcul.

La Preşedinţia României, la sediul executivului, dar şi al ministerelor diplomaţiei şi al armatei româniei,

Primul minister, cel de externe, fiind, anterior, dar şi acum, un circ, mai puţin cunoscut, probabil de interes strict profesional, clasificat, nu public, al orgoliilor deloc justificate.

Al doilea, cel al menestrelului defensiv, nefiind decât un areal imagologic, supraevaluat, în care multe adevăruri, dacă ar fi rostite public, ar schimba...

...încremenirea în proiect, a societăţii civile.

Dar şi al ministerului menţionat.

Oricum desuetă.

Un Minister al Apărării unde ofiţeri acoperiţi, mai ieri cu cosiţe. era să scriu cu fustiţe, probabil că nu ar fi ocupat  posturi de control civil, dacă ar fi fost luate în calcul...

...incompetenţa, aroganţa, apetitul primitiv pentru puterea obţinută cu orice preţ, sunt elegant, şi devotamentul faţă de grupuri de interese pe care, din decenţă, le numesc, apatride, nu în acte, ci în sufletul vândut unor interese care nu au nimic comun nici cu Estul, nici cu Vestul, doar cu propria şi ilegala prosperitate.

Pasageră, cuantificabilă şi condamnabilă.

Etichetă clară, publică şi verificabilă sub Traian Băsescu.

Una  devenită incertă, oarecum clasificată şi nediscutabilă, în media, sub succesorul său.

Un prezident care, dacă se lasă pe mâna sirenelor...

... cele ce îi deturnează atenţia de la România reală - aceea care  nu are nimic în comun cu perdelele şi întunericimile de la Cotroceni, nici cu motivele reale, ştiute celor avizaţi, ale numirii unui purtător de cuvânt vizibil neprofesionist, dar sprijinit de cine face imaginea cui trebuie... - va avea şansa de a fi egalul premierului.

Exact.

Cel puţin la numărul de votanţi care... regretă opţiunea lor.

Înainte de a ne confrunta, dacă va fi cazul, puţin probabil, cu crivăţul estic, ar fi bine să ne confruntăm cu noi înşine.

Cu laşităţile, comodităţile, compromisurile pe care nu ni le cere nimeni.

Dar, cu toţii trăind într-un vizibil feudalism, le acceptăm cu plecăciunile specifice ignoranţei, supuşeniei şi lipsei de verticalitate, tipice unei societăţi matriarhale.

În traducere liberă, cât de puternici sunt decidenţii depinde de... consilierele lor de imagine.

Cele de taină.

Veritabile sintagme elegante pentru a pecetlui sclipitoare tandemuri iniţial cerebrale.

Ulterior repere clare ale unui dezastru de pe acum anticipabil.

Inserez mai jos câteva dintre enunţurile, de interes general, ale distinsului general Decebal Ilina, omul care a refuzat să fie şeful Statului Major General al Forţelor Armate Române.

Din modestie.

Şi respect, deloc mimat, pentru camarazii care au evoluat pe linie de comandă.

Rândurile de mai jos sunt, stimaţi conaţionali, ceea ce americanii numesc lecţii învăţate.

Afirmaţiile fiind ale generalului vertical Decebal Ilina:

 

ÎN SERVICIUL DE INFORMAŢII AL ARMATEI NU TREBUIE SĂ ÎŞI FACĂ LOC OPORTUNIŞTI

• Pentru România, faptul că armata română a fost integrată în NATO a fost şi pentru serviciul militar de informaţii, o oportunitate deosebită şi un element de mândrie şi de onoare să aparţină unei astfel de comunităţi.

• Astfel, serviciul militar de informaţii a trecut la un proces amplu de restructurare, în condiţiile în care Direcţia de Informaţii Militare nu avea să îşi reproşeze foarte multe lucruri, din activitatea sa, dinainte de 1989, pentru că era în slujba armatei, a ţării.

• Metaforic vorbind, misiunea ei începea la graniţele României, şi misiunea sa, sintetic spus, era aceea de a preveni orice atac, prin surprindere, la adresa României.

• Şi lucrurile care le făcuse, până în 1989, încerca şi continua să le facă şi după 1990. Dar, se modificase paradigma în care acţiona.

• Ieşeam din ecuaţia Războiului Rece, din filozofia în care acţionasem, treceam în altă etapă. Se desfiinţase Tratatul de la Varşovia, în care România, armata română fusese parte, deşi serviciul militar de informaţii nu a fost niciodată integrat în serviciile de informaţii ale Tratatului de la Varşovia. Îşi menţinea, şi pe vremea respectivă, o anume independenţă.

• Pentru acest lucru, concomitent cu activitatea curentă, Direcţia de Informaţii a trecut la un proces de reformă, de restructurare, care să o facă compatibilă, din punct de vedere al filozofiei activităţii, cu celelalte servicii.

• Era o perioadă în care exista foarte multă neîncredere, în anii 1991, 1992, 1993, din partea statelor occidentale, în ceea ce priveşte ţările care s-au desprins din Tratatul de la Varşovia, inclusiv România.

• Am fost, în nenumărate împrejurări, pus în situaţia – aşa cum au spiritul deschis vesticii – să ne spună că există o neîncredere, că ne considerau că eram nişte sateliţi ai Rusiei, că trebuia, într-un fel sau altul, să demonstrăm că nu suntem ataşaţi valorilor estice, ci celor vestice.

• Nu putem fi naivi, să credem că există servicii care se pot proteja 100%, să nu fie penetrate (de agenţi ai altor state).

• Activitatea de spionaj este morală numai dintr-un anumit punct de vedere. Adică este morală pentru serviciul în care te afli. Nu şi faţă de inamic.

• Asistăm la spionaj între ţări care sunt prietene, care aparţin aceloraşi valori.

• Eram convins că, în acest serviciu de informaţii al armatei, nu trebuie să îşi facă loc oportunişti, veleitari, oameni care sunt dornici de înavuţire, să progreseze în funcţii, ci oameni oneşti, buni patrioţi.

• Dragostea de ţară nu poate fi decât necondiţionată.

• Ne pregăteam să păstrăm departe, de influenţele politice, acest serviciu militar de informaţii, care era în slujba armatei şi a ţării.

 CEI 40 DE CERCETAŞI ÎN ADÂNCIME

• Batalionul de la Buzău era unul de cercetare în adâncime. Aşa se numea la vremea respectivă.

• Să presupunem că o parte a României ar fi fost vremelnic ocupată, de un inamic, prin urmare noi ar fi trebuit să avem informaţii din zona respectivă.

• Aveam un sistem în care, pe de o parte, erau pregătiţi localnici să reziste cu sisteme de comunicaţii, care să ne transmită date şi informaţii despre inamicul care, vremelnic, ar fi cucerit o porţiune a României. Şi în acelaşi timp ar fi urmat să introducem, prin paraşutare şi tot felul de alte mijloace, oameni în dispozitivul inamic, cercetaşi, care să culeagă date despre agresor şi să le comunice la centru.

• Acesta era rolul batalionului menţionat, de cercetare în adâncime.

• În decembrie 1989, la Timişoara, guvernul şi autorităţile de atunci au spus că erau tot felul de agenţi străini care au intrat în România, încearcă să destabilizeze situaţia ş.a.m.d.

• Ministerul Apărării a trimis 40 de oameni, adică opt grupuri de cercetare, alcătuite fiecare din cinci militari, un ofiţer, un subofiţer şi câte trei militari în termen.

• Aceştia s-au dus în Timişoara şi au primit câte un cartier. În general zone muncitoreşti, unde erau mişcări. Şi culegeau informaţii de la faţa locului.

• Aceşti 40 de militari au primit un număr de cartuşe. La Timişoara nu au folosit niciun fel de armament. În momentul când s-au terminat acţiunile la Timişoara, unde au stat trei zile, au predat, la divizia de acolo, tot armamentul şi s-au întors la unitate cu un avion, fiind conduşi de un colonel.

• Activitatea a fost transparentă. Nici nu putea să fie ţinută secretă, pentru că militarii în termen treceau ulterior în rezervă şi ar fi putut spune dacă aceşti 40 de oameni au tras sau au făcut lucruri care contraveneau onoarei militare. Nici vorbă, nu s-a pus o astfel de problemă.

• Aceeaşi oameni au apărat Televiziunea, sediul Ministerului Apărării Naţionale şi organele puterii, care se constituiau în 1990.

 

MILITARII AMERICANI APRECIAZĂ PE DEMNITARII ROMÂNI CARE APĂRĂ INTERESELE STATULUI ÎN SLUBA CĂRUIA SE AFLĂ

• Privilegiul pe care îl avea Direcţia Informaţii era că putea să îşi aleagă din armată, după 1990, oameni tineri, bine pregătiţi, instruiţi, devotaţi, care vorbeau limbi străine.

• Lucrasem în străinătate, până în 1990, şi cunoşteam foarte bine care sunt mentalităţile, de acolo.

• Doream ca şi armata română să parcurgă aceleaşi etape, pe care le parcurseseră cei din vest.

• Drumul pe care l-a parcurs România a fost anevoios şi complicat.

• Americanii au foarte multe calităţi pe care noi nu le avem şi foarte multe lucruri pe care noi ar trebui să le învăţăm. O anumită francheţe cu care spun şi lucrurile pe care le apreciază negative.

• În toată activitatea mea am încercat să apăr interesele celor care mă plăteau. Deci exclusiv ale armatei române.

Nu mi-a plăcut să fiu nici mai filorus, nici mai filogerman, nici mai filofrancez, nici mai filoamerican, decât mi-ar fi permis-o mie postura şi decât ar fi avut ţările respective nevoie.

• În anii în care România era apropiată de Franţa toţi demnitarii se dădeau filofrancezi.

• În anii de după Al Doilea Război Mondial toţi erau filoruşi şi se uitau spre Moscova.

• După 1990 toţi se dădeau mult mai proamericani, decât aveau americanii nevoie.

• Militarii americani mi-au spus că apreciază foarte mult demnitarii români care apără interesele statului în slujba căruia se află. Şi că nu îi apreciază pe cei care se dau mai proamericani decât le-ar permite postura şi decât ar avea americanii nevoie, pentru că interesele SUA le apără ei. Nu trebuie să le apărăm noi.

• Îi auzeam pe unii conaţionali spunând că se duc în America să facă imagine României. Păi imaginea României o faci aici!

• Eu asta am înţeles. Imaginea direcţiei pe care o conduceam o făceam aici.

• Poziţia României este geostrategică, dacă o recunosc alţii.

• Direcţia Informaţii Militare este primul aliniament de apărare al ţării.

ÎNTÂIA ÎNTREBARE A OMOLOGULUI MEU RUS A FOST :

”DE CE VREŢI SĂ INTRAŢI ÎN NATO?”

• Eu am militat, pe timpul mandatelor mele, pentru dezvoltarea relaţiilor cu toate ţările vestice şi, în primul rând cu vecinii.

• Vecinii fiind bulgarii, iugoslavii, într-o primă fază, ulterior sârbii şi croaţii, ungurii şi ucrainenii

• Cu Federaţia Rusă lucrurile nu mergeau foarte bine, pentru că relaţiile politice erau proaste. Relaţiile dintre armate erau la fel de proaste.

• Într-o vizită pe care eu am făcut-o în SUA, în 1996, nu era prima vizită, şeful serviciului omolog de informaţii m-a întrebat în ce relaţii suntem noi cu ruşii. Şi îmi spunea că nu se poate vorbi de o arhitectură de securitate europeană făcând abstracţie de Rusia. Şi că noi trebuie să avem relaţii bune cu Rusia, pentru că suntem vecini cu ei şi trebuie să ne acomodăm cu această realitate şi să trăim cu ea.

• Am explicat că am încercat un dialog, dar nu am reuşit, nu am primit un răspuns pozitiv de la Moscova. Şi atunci, omologul meu american mi-a spus că este foarte bun prieten cu omologul rus şi că o să intermedieze o întâlnire a mea cu acesta.

• După o lună de zile m-am dus la Moscova. Nu mă aşteptam la o astfel de primire. La primul dialog, întâia întrebare a omologului meu rus a fost:”De ce vreţi să intraţi în NATO?”

• Atunci am explicat care sunt motivele. Că nu le contrapunem, în niciun fel, relaţiilor cu Federaţia Rusă, că vrem să avem relaţii foarte bune, că suntem vecini, putem colabora şi coopera. Toate eforturile noastre fiind de a asigura României un coeficient superior de securitate. Şi relaţiile au fost foarte bune, ulterior acestei vizite.

• Rămân şi astăzi convins că lucrul cel mai bun pe care ar trebui să îl facă România, în vremurile acestea complicate, din toate punctele de vedere, inclusiv militar, ar trebui să nu rupă punţile dialogului, la toate nivelurile, de la preşedinte, prim-ministru, până la cele mai mici structuri care trebuie să colaboreze, să încerce să descopere care sunt lucrurile care îi despart şi să le resolve pe calea dialogului.

• Războaiele nu au rezolvat niciodată problemele.

• Războaiele au complicat problemele.

• Războaiele au adâncit ura, au îndepărtat speranţa, au multiplicat suferinţa, şi au lăsat generaţiilor care vin dorinţa de răzbunare.

• Tot politicienii, tot diplomaţii au rezolvat problemele.

NU NE PAŞTE NICIUN PERICOL DIN PARTEA RUSIEI

• Dacă vrem să asigurăm un viitor României, în primul rând trebuie să punem baza şi accentul pe educaţie.

• Problema României este una de educaţie.

• Din punctul meu de vedere nu ne paşte niciun pericol din partea Rusiei.

• Cu ce s-a modificat situaţia României, în ultimul an de zile?

• Nu trebuie să intrăm în această logică a războiului.

• Câte avioane i-ar trebui României, ca să se apere de colosul acesta, din est?

• Ar trebui să fim capabili, tot timpul, să descurajăm orice agresiune, împotriva României.

• Trebuie elemente de descurajare, precum cele stabilite la Summitul NATO, din Ţara Galilor.

• Rusia trebuie să înţeleagă că nu este de capul ei şi că trebuie să respecte tratatele internaţionale.

• Se ajunge la un punct din care nu există întoarcere. Şi nu mai este 1939 sau 1914. Trăim în altă eră, nucleară.

• Un mare câştig pentru lume a fost faptul că preşedintele american, Barack Obama nu este un om foarte belicos, foarte războinic. Este un om mult mai apropiat de valorile pacifiste.

NOI MURIM DE GRIJA REPUBLICII MOLDOVA…

• România a suferit, în ultimii ani, de următorul lucru. Toţi şefii, care au tot felul de consilieri, îi folosesc mai mult de decor.

• Preşedintele României ar trebui să îşi aleagă consilieri foarte buni, să asculte sfaturile lor, să încerce să dialogheze cu toate statele, din jurul ţării, să păstreze parteneriatul acesta strategic, cu SUA, care este de o importanţă vitală, pentru România, şi  - prin dialogul pe care îl va promova - să încerce să reducă aceste tensiuni, care există, între Moscova şi Bucureşti.

• Transnistria, de atâţia ani, nu este a Republicii Moldova. Lucrul acesta este o realitate, până la urmă.

• Noi murim de grija Republicii Moldova şi autorităţile de acolo ne spun să o luăm mai uşor, cu declaraţiile, că le facem mai mult rău, decât bine.

• Haideţi să vedem ce îi trebuie Republicii Moldova, cum o putem ajuta, fără a contrapune relaţia noastră - frăţească şi care trebuie să funcţioneze -, relaţiei noastre cu Federaţia Rusă.

• Să înţelegem că trebuie să trăim în spaţiul acesta, în bună vecinătate, şi cu Republica Moldova şi cu Ucraina.

Dialogul integral, între generalul Decebal Ilina şi autorul blogului poate fi vizionat, numai dacă aveţi timp şi doriţi, doar printr-un click simplu, dat aici. Vă mulţumesc frumos.