VIDEO Un crucişător rusesc cu rachete nu a putut acosta la Istanbul înaintea vizitei lui Putin în Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
foto wikimedia commonsI
foto wikimedia commonsI

Crucişătorul cu rachete rusesc "Mareşalul Ustinov" nu a reuşit să acosteze luni la Istanbul şi a trebuit să se întoarcă în largul Mării Marmara în contextul în care preşedintele rus Vladimir Putin este aşteptat miercuri la Istanbul, relatează Agerpres care citează agenţia de presă rusă Rosbalt.

Jurnalistul ucrainean Andrii Klimenko, directorul Institutului de Studii Strategice pentru Marea Neagră, care monitorizează deplasările navelor ruseşti în regiune a explicat într-o postare pe Facebook: "În jurul orei locale 11:00, patru remorchere turceşti au încercat fără succes să ajute crucişătorul rusesc să acosteze în docul militar de la promontoriul SarayburnuI”.

Potrivit Agerpres incidentul ar putea avea legătură cu vremea nefavorabilă din Turcia în aceste zile, însă nu există un comunicat oficial în acest sens.

Presa locală citată de duvaR relatează că nava a ajuns la Istanbul pe 5 ianuarie şi a ancorat în apropiere de Moda, pe partea asiatică. Pe 6 ianuarie a încercat să ancoreze la docul Sarayburnu în apropierea palatului Dolmabahçe, însă a abandonat încercarea din cauza curenţilor puternici şi a rafalelor de vânt întorcându-se la Moda, unde se află ancorat în acest moment.

Mareşalul Ustinov", un crucişător construit în 1986, a fost modernizat de mai multe ori şi face parte din Flota Nordului, fiind echipată cu lansatoare de rachete tip „Vulkan”.

Preşedintele rus Vladimir Putin este aşteptat miercuri la Istanbul pentru inaugurarea gazoductului TurkStream care va transporta gazul spre Turcia şi Europa.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite