VIDEO Moldova, în viziunea unui britanic care i-a provocat pe fotbaliştii Naţionalei de peste Prut să joace tenis

Tony Hawks

Bloggerul „Adevărul” Mircea Barbu, gazda evenimentelor Hangouts On Air, a discutat joi cu Tony Hawks, un umorist, scriitor şi actor britanic. Hawks a devenit cunoscut prin faptul că în 1997 a provocat 11 fotbalişti moldoveni la câte o partidă de tenis, iar apoi în anul 2000 a publicat cartea  „Playing the Moldovans at Tennis” („Tenis cu moldoveni”) în care relatează experienţa sa inedită.

În 2012, un film bazat pe aventura din carte s-a  realizat în Republica Moldova.

Mircea Barbu: Tony, eşti foarte popular în Moldova dar şi în România. Suntem foarte bucuroşi să te avem ca invitat. Ne poţi spune cum ai început această călătorie?

Tony Hawks: Totul a pornit de la o carte pe care am scris-o în urmă unui pariu pus la beţie, în timp ce mă uitam la meciul de fotbal Anglia-Moldova , în 1997.

Prietenul meu cel mai bun, ştiind că sunt pasionat de tenis, m-a provocat la un pariu pe neaşteptate: „Pun pariu ca nu esti mai bun la tenis decat niciunul dintre fotbalistii aceia!”

La care eu i-am răspuns că fotbaliştii nu sunt neapărat buni jucatori de tenis. După mai multe dezbateri în contradictoriu, i-am spus că oricum nu aş putea să-i dovedesc contrariul. Jucătorii englezi sunt vedete internaţionale, cu agenţi şi manageri, deci ar fi fost imposibil pentru mine să-i dovedesc contrariul.

La care el a răspuns: „Pun pariu că nu i-ai putea bate pe cei din echipa Moldovei la tenis! Ei nu au manageri şi agenti care să-i reprezinte Uite, dacă mergi în Moldova şi îi baţi la tenis, unul câte unul, pe toţi jucătorii echipei naţionale, mă dezbrac gol în mijlocul Londrei şi o să cânt imnul naţional al Moldovei.” Deci acesta a fost pariul. Editorul meu a spus: „OK, du-te si fă-o şi scrie o carte despre asta!” Aşa am ajuns în 1998 la Chişinău. Nu ştiam nimic despre Moldova 

- Cum arăta Moldova pentru tine, ca occidental, în anii '90?

- A fost un şoc pentru mine. Până atunci nu mai fusesem nicăieri în Europa de Est. A fost mult mai gri decat mă aşteptam. Oamenii erau destul de rezervaţi şi chiar nervoşi să vorbească cu cineva din Occident şi asta pur şi simplu datorită trecutului recent. Mai erau înca magazine şi restaurante de stat, o ţară evident încă în tranziţie, o ţară săracă, foarte săracă.

Hangouts on Air: Un britanic la Chişinău. Cum s-a transformat un pariu într-o experienţă de viaţă

- Ştiu că te-ai implicat şi în acţiuni caritabile în Moldova. Ai plănuit asta de la început sau lucrurile au progresat natural, odată ce ai început să cunoşti oamenii de acolo?

- Nu am plănuit asta deloc. Am crezut că o să merg într-o ţară doar ca să strâng material pentru o carte şi nu m-am aşteptat să mă implic atat de mult. Cu cât am stat mai mult în Moldova cu atât am realizat că am o dilemă morală. Ştiam ca sunt acolo doar pentru o lună şi ceva, doar ca să strâng suficient material şi să mă întorc în ţara mea, relativ bogată şi să încerc să profit de pe urma vânzărilor.

Iar pentru mine asta nu părea corect, pentru că văzusem nivelul sărăciei şi problemele pe care oamenii le aveau. Aşa că am luat hotărârea să împart profitul de pe urma acestei carti în jumătate. O parte pentru mine, iar cealaltă jumătate într-un fond pentru donaţii.

Am stat acasă la o familie de medici, oameni care se descurcau foarte greu atunci, viaţa era foarte dificilă pentru cei care lucrau la stat si i-am contactat, întrebându-i ce putem face cu aceşti bani. Iar ei m-au sfătuit să deschidem un centru medical pentru copii cu dizabilităţi.

Acesti copii nu primeau tratamentul de care aveau nevoie, iar unii erau nevoiţi să plătească ceea ce noi doream sa oferim gratis. Aşa că am înfiinţat acest centru şi am început să avem o responsabilitate atât pentru oamenii ce lucrează acolo, cât şi pentru cei care vin pentru tratament. Într-un fel, asta m-a legat de Moldova.

- Ne-ai putea spune puţin mai mult despre munca oamenilor din acest centru? 

- Familiile cu copii cu dizabilităţi vin pentru o perioadă de circa 2 săptămâni, zilnic pentru sesiuni de câte 3 ore de masaj, jocuri şi şedinţe logopedice. Îi încurajăm şi pe părinţi să vină pentru a-i învăţa aceste terapii. 

Astfel, ei se pot duce acasă şi continua munca începută la centru pentru încă 6 luni. Părinţii pot avea grijă de copii zilnic iar noi putem trata mul mai mulţi copii. Avem şi un website . Ne-ar plăcea ca oamenii să se implice.

- Acceptaţi şi voluntari?

-Da. Diana Covalciuc, directoarea acestui centru, a avut foarte mulţi voluntari. De obicei, eu îi pun în legătură cu ea şi ei se descurcă mai departe. De fiecare dată când revin în Moldova aceşti copii îmi îmbogăţesc viaţa, au o energie fantastică. Uneori sunt mult mai optimişti decât alţi copii sau oameni. 

- Aş vrea să revenim puţin la carte şi la film, la cum a pornit totul. A fost dificil să dezvolţi cartea într-un film?

- Am făcut prima dată filmul despre prima mea carte, „În jurul Irlandei cu frigiderul”. A durat foarte mult să dezvoltăm acel proiect, am avut şi o tentativă eşuată. Nici nu mi-a trecut prin cap să fac un film despre Moldova până ce nu am terminat acest proiect. Iar asta nu s-a întâmplat până în 2010.

Am învăţat atât de mult din acel film încât tot ce-mi doream era să păstrez integritatea poveştii în următorul proiect. Am vrut să folosesc actori moldoveni şi nu am vrut să vând această idee într-un stil hollywoodian. De asta a durat atât de mult să-l realizăm.

- Aţi avut probleme cu decorul între Moldova anului 1998 şi Moldova anului 2012 când aţi filmat acest proiect? 

- Da, deşi sunt multe părţi din Moldova şi din Chişinău care arată exact la fel. Cele mai grele filmări au fost cele din maşină, scenele din oraş. Am vrut să evităm reclamele pe cât posibil. 

Cu celelalte aspecte, ca de exemplu decorurile interioare, nu am avut probleme. Sunt câteva imagini în film care nu sunt atât de autentice pe cât ne-am fi dorit noi. Există o scenă, cei care cunosc Chişinăul probabil cunosc locul, o stradă pe care se intră spre centrul oraşului, cu două blocuri numite „Porţile Oraşului”

A trebuit să filmăm acolo. Sunt nişte reclame ce nu erau acolo când am fost eu prima dată, dar nu cred ca se pot observa prea tare.

- Îmi amintesc exact despre ce scena vorbeşti. Este una dintre cele mai amuzante din film şi, în acelaşi timp, periculoase pentru tine. Ai avut o întâlnire cu celebrii 'băieţi răi' din Moldova. Chiar s-a întâmplat asta în realitate?

- Bineînţeles. Tot ce se întâmplă în carte e bazat pe ce s-a întâmplat în realitate. Singura diferenţă dintre film şi realitate e că actorul îl trânteşte pe Iulian, traducătorul meu, de capota maşinii şi aproape că-l strânge de gât. Ceea ce nu s-a întâmplat cu adevărat. 

În realitate, cei doi au avut o confruntare verbală şi Iulian s-a întors în maşină destul de...zguduit. Povestea e de fapt una a unui occidental naiv şi un moldovean isteţ, conflictul dintre aceste două lumi.

Am fost foarte încântat de cum a ieşit asta. Anatol Durbala, un actor faimos în Moldova acum, a fost grozav.

- Ce crezi că au câştigat oamenii din jurul tău prin prezenţa ta acolo?

-E greu de spus. Cred că familia cu care am stat, care acum îmi sunt ca şi o a doua familie, sper că au primit un imbold de optimism în vieţile lor, o abordare diferită dacă vrei. O abordare care e inrădăcinată în felul în care am crescut şi a culturii în care m-am dezvoltat, educaţie care m-a învăţat că sunt oportunităţi şi dacă ai vise le poţi urma. Nu trebuie sa te multumesti cu un simplu „Nu”, poţi pune la îndoială anumite lucruri, chiar şi autoritatea.

Am fost naiv să cred că Moldova e un loc unde puteai face asta fără a deveni periculos. Dacă deveneai o problemă, cineva putea să-ţi bată la uşă şi ar fi fost implicaţii în afara legii. Sper că au luat din întâlnirea noastră spiritul pozitiv pe care il văd în ei acum. 

Când am fost prima dată acolo mentalitatea era „ţine-ţi capul jos, vezi-ţi de treabă şi încearca să treci prin viaţă”. Şi cred că asta se schimbă acum.

- Într-adevăr, România şi Moldova au foarte multe în comun. Cultura, limba şi istoria, evident. Dar şi în calea şi dorinţa de a aparţine Uniunii Europene din ce în ce mai mult. Care este impresia ta despre prezenţa românilor şi moldovenilor în Marea Britanie?

- E o dezbatere foarte dificilă. Aşa cum am văzut şi în alegerile europene, asta cauzează tot felul de probleme. Părerea mea este că un aspect din această dezbatere este neglijat şi nu se discută prea des.

Impactul negativ asupra ţărilor din care aceşti oameni provin. Dacă toţi oamenii talentaţi şi ambiţioşi din Moldova pleacă şi vin la Londra...e bine pentru Londra, dar mulţi uită că aceşti oameni lasă în spate o ţară în genunchi, ce încearcă să se dezvolte, de multe ori cu oameni de mâna a doua în control. 

Nu cred că oamenii îşi doresc să plece de lângă familiile lor. De multe ori nu au însă de ales pentru ca nu au nicio şansă acolo unde se află. Deci e o întrebare dificilă dar dacă călătoreşti, aşa cum am făcut-o eu, am fost la Bucureşti, în România, evident de multe ori în Moldova, nu vezi oamenii ce vin din aceste ţări ca fiind foarte diferiţi de tine. Suntem toţi cam la fel în adâncul nostru, doar născuţi în locuri diferite. 

- Ai ceva proiecte în România pe viitor? Ceva similar Moldovei?

- Nu pentru moment. Tocmai am devenit tată, aproximativ acum 11 săptămâni. Dar nu se ştie niciodată. Dacă apare ceva interesant la orizont, s-ar putea să plec şi va trebui să-mi iau şi familia cu mine.

-Tony, îti mulţumim foarte mult pentru că ai fost alături de noi astăzi. 

- Mulţumesc şi eu! Noroc!