Victoria UE în faţa lui Putin: liberal democraţia a dat în 3 zile conducerea europeană prin negocierile între cei 28

FOTO Getty Images

După ce Vladimir Putin cânta prohodul liberal democraţiei ca sistem, iată că Uniunea Europeană a mai dat o mostră a modului în care „metodă comunitară“ şi multilateralism european - o variantă pe care o propune ca model şi la nivelul guvernanţei globale – a dat rezultate în numirile în funcţiile de conducere ale UE.

Metoda consensului şi negocierii dincolo de tradiţia Spitzenkandidat

Este vorba despre o formulă de punere de acord a intereselor tuturor părţilor şi de convenire a formulelor de rotunjire a colţurilor şi de eliminare a asperităţilor prin considerarea intereselor legitime formulate cu argumente şi bună credinţă de toate părţile interesate. Aşa se ajunge la formulele consensuale chiar şi în cele mai dure probleme şi cele cu miză majoră precum funcţiile de la nivel european – Comisie, Consiliu, Parlament, Banca Centrală Europeană. Şi asta în 28 de state membre.

Este cu totul remarcabil cum, în câteva zile de întruniri dure, cu multiple propuneri şi grupuri de lucru secvenţiale, dar în care nimeni nu s-a cramponat de poziţii canonice, nenegociabile, au fost stabilite poziţiile e conducere europene, în opinia Consiliului European. Parlamentul deja a avut alte opţiuni la vot, în privinţa numelor, dar înţelegerea cadru a statelor a fost respectată.

Chiar şi sistemul Spitzenkandidat, dar de tradiţia negocierilor în doi de până acum, între Partidul Popular European şi formula socialiştilor/social-democraţilor – S&D – a fost abandonată, odată ce nu a dat rezultate convenite de toată lumea: e vorba despre faptul că nu mai avem doar două partide ce pot da majoritatea, ci fragmentarea obligă la alianţa cu liberalii lui Macron din Renaissance/Renew Europe. Or aici preşedintele francez a fost foarte clar împotriva alocării tradiţionale a premierului partidului care a câştigat alegerile, nemaifiind vorba despre doar două grupuri politice ce îşi împart funcţiile alcătuind majoritatea, ci de trei. Iar abordarea sa a fost respectată şi de PPE, care a renunţat ca Manfred Weber, candidatul principal al său, să preia şefia Comisiei, rezervându-i doar preşedinţia Parlamentului în a doua jumătate a mandatului.

FOTO EPA-EFE

Ursula von der Leyen: un german euroatlantist neconvenţional

Şi soluţia găsită e cea mai bună, aş spune eu, cu Ursula von der Leyen, primul preşedinte al Comisiei Europene german după jumătate de secol. E chiar mai bună decât înţelegerea Osaka a celor mari - o altă probă a democraţiei multilaterale europene, unde nu contează doar consensul marilor puteri impus celorlalţi membri, ci fiecare are forţa sa de vot, proporţională cu populaţia şi relevanţa sa ca stat.

Rămâne problema că formatul convenit al celor 4 funcţii majore nu respectă şi prezenţa într-una din funcţiile de conducere a unor reprezentanţi din noile state membre - prezenţa la preşedinţia Parlamentului European a lui Serghei Stanişev, vicepreşedintele grupului socialist, din Bulgaria, pentru jumătate de mandat, a fost schimbată prin premierea unui socialist italian, David-Maria Sassoli. Iar aceasta ese o palmă dată de Europei partidelor de la guvernare eurosceptice şi naţionaliste din Italia, Cinque stele şi Lega, care anunţă respingerea candidaţilor de comisari care nu sunt din partide pro-europene.

Echilibrul de gen e respectat şi avem şi primul preşedinte al Comisiei Europene femeie din istoria comunităţilor europene şi a Comisiei Europene după Maastricht. Doamna Ursula von der Leyen are însă ceva mai multe elemente caracteristice interesante, care merită relevate aici, dincolo de potopul de observaţii negative care s-au făcut la adresa sa: va fi un preşedinte al Comisiei Europene euro-atlantist, vorbitor de limbă franceză (ba încă vreo 5 limbi străine în afară de germană) şi ministru al Apărării german, de meserie medic şi politician cu vechi state de funcţii.

Am cunoscut-o şi am reuşit să vorbesc cu doamna ministru la Tallin, în urmă cu nici două luni, când nimeni nu-şi imagina că poate fi un candidat la preşedinţia Comisiei Europene. Iar raţionalitatea, argumentele şi gândirea de civil care conduce un organism militar ce trebuie reformat, întărit şi cu probleme de creştere substanţiale ca cel german, o definesc în tuşe pozitive profesionale şi politice.

În plus, doamna Leyen este un euro-atlantist care are capacitatea şi raţionalitatea să recunoască rolul SUA în Europa, că preşedinte este Donald Trump sau nu, indiferent de manierele preşedintelui american actual sau raportarea sa la UE. E un mare plus, la care putem adăuga înclinaţia sa spre consens pe dimensiunea relaţiei franco-germane şi de susţinere a acordului de la Aachen. Avantaje substanţiale pentru cele aşteptate de la un preşedinte al Comisiei Europene, chiar dacă nu se înscriu deloc în ceea ce am numi caracteristic germane.

Mai pot adăuga un număr de luări de poziţii publice – mă rog, off the record, dar la o sală de 600 de persoane – extrem de sănătoase în legătură cu Rusia. Nu am cum să reproduc aici poziţiile concrete, ar fi incorect, dar pot spune cu certitudine că e vorba despre o abordare echilibrată şi realistă a Rusiei, nicidecum una fantezistă, tezistă sau visătoare şi naivă.

Doamna von der Leyen a condus o Germanie care a avut reponsabilitatea comandei VGTF, a forţei de reacţie rapidă a NATO, în timp ce tot Germania cu doamna Leyen ministru al Apărării asigură trupele de descurajare NATO din Lituania – 26 tancuri, vehicule blindate, peste 500 de soldaţi, un batalion completat cu soldaţi belgieni şi olandezi pentru a viza apărarea statelor baltice de o eventuală agresiune rusă.

Dacă echilibrul se menţine, şi României îi rămâne şansa conducerii unei instituţii europene relevante, Parchetul European. Şi acest lucru poate fi un avantaj pentru ţara noastră, după o preşedinţie de succes marcată de un Consiliu European despre viitorul Europei în care preşedintele României, Klaus Iohannis, a jucat rolul de gazdă, moderator şi negociator - aşa cum a făcut-o şi în ultimele zile la Consiliul European. Iar aici echilibrele instituţionale sunt importante odată ce statele din grupul Vişegrad îşi continuă problemele în relaţiile cu Comisia Europeană, în timp ce România pare să le fi calmat şi aşezat pentru moment, după alegerile europarlamentare şi schimbarea de conducere la principalul partid aflat la guvernare.

Metoda comunitară merge la actori cu acelaşi set de valori. Cu Rusia e o păcăleală continuă

Metoda comunitară rămâne cea mai interesantă creaţie practică, de proceduri şi reuşite ale Comisiei Europene. Să ai un vot unanim în Consiliul European este o realizare deosebită, de creare a unui larg consens, fapt care subliniază viabilitatea şi forţa multilateralismului european. Şi infirmă fundamental abordările preşedintelui rus Vladimir Putin, la reuniunea G20 de la Osaka şi în interviurile Financial Times date acolo, când afirma moartea democraţiei liberale – când de fapt refuză să accepte faptul relevat de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, că autocraţiile, oligarhiile şi spolierea cetăţenilor sau cultul personalităţii sunt moarte, iar peste 50% din cetăţenii lumii îşi doresc democraţii, sau formule democratice îmbunătăţite faţă de cele existente astăzi.

E adevărat că metoda comunitară, căutarea consensului multilateral (nu multipolar, cum încearcă să pervertească abordarea Rusia lui Putin) nu funcţionează dacă partenerul cu care încerci concilierea şi găsirea consensului nu respectă regulile jocului. Este cazul negocierilor UE în relaţia cu Rusia. Merge când ai în faţă un partener loial şi care respectă regulile şi-şi respectă angajamentele, nu când relativizează dreptul internaţional public şi te minte în faţa cu „interpretări creative“ ale autodeterminării. Care nu are valuri de agende secrete, ascunse, care nu-şi modifică ţintele şi obiectivele la fiecare întâlnire, negând acordurile la care se ajunsese deja, care nu introduce în discuţie pretenţii nelegitime, excesive sau de-a dreptul ilegale.

Căutarea, în aceste cazuri, a căii de mijloc şi de consens duce la păcăleli succesive, frustrări şi mâhniri, aşa cum a experimentat deja Germania doamnei Merkel cu Acordul Meseberg sau cu promisiunile de rezolvare a conflictelor îngheţate şi retragerea trupelor din Europa, în schimb apărând o agendă revizionistă, revanşardă, anexarea Crimeei şi agresiunea militară din Estul Ucrainei şi recenta nealiniere forţată impusă la frontiera flancului estic al UE şi NATO de către Kremlin. Şi totul pe seama popoarelor de la frontiera Flancului Estic al UE şi NATO.