Victoria Nuland: Tancurile ruseşti au trecut din nou graniţa cu Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe tancuri ruseşti şi echipament militar greu au trecut graniţa cu Ucraina în ultimele zile, încălcând Acordul de pace semnat la Minsk, a declarat recent, asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice, Victoria Nuland, potrivit AFP.

Oficialul american a mai spus că în estul separatist al Ucrainei există o „domnie a terorii”, în condiţiile în care rebelii proruşi continuă să primească armament şi sprijin logistic din partea Rusiei, în pofida armistiţiului de la Minsk. În schimb, acuzaţiile Occidentului sunt dezminţite de Rusia, care afirmă că nu este implicată în conflictul din Ucraina.

„În ultimele zile am văzut noi tancuri ruseşti, vehicule blindate şi alte echipamente militare care au trecut graniţa ucraineană”, a declarat Victoria Nuland, în cadrul Comisiei pentru afaceri externe din Senatul american.

„În următoarele zile, nu săptămâni, trebuie să vedem o implementare completă a acordului de pace semnat la Misnk. Presiunea va fi sporită asupra Rusiei, dacă acest armistiţiu nu este respectat”, a mai declarat asistentul secretarului de stat al SUA pentru afaceri europene şi eurasiatice.

În actualul context, Rusia a decis să se retragă din grupul consultativ al Tratatului privind Forţele Armate Conventionale în Europa, singurul for de altfel în cadrul căruia Moscova mai avea consultări militare cu statele europene. Motivul invocat de Rusia este că Alianţa Nord-Atlantică a avansat cu bazele sale militare prea mult în Europa de Est.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite