Veşti încurajatoare din Olanda şi Germania. Nivelul transmiterii noului coronavirus, în scădere datorită distanţării sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar şi în timpul conferinţelor de presă oficialii olandezi păstrează distanţa
Chiar şi în timpul conferinţelor de presă oficialii olandezi păstrează distanţa

Nivelul transmiterii noului coronavirus în Olanda a încetinit în mod semnificativ, unde o persoană infectată contaminează în prezent doar o singură altă persoană, faţă de două persoane anterior, potrivit unor estimări, a anunţat miercuri Institutul Naţional olandez de Sănătate Publică. Şi în Germania se aşteaptă să încetinească  rata de infectare la mijlocul săptămânii viitoare, datorită distanţării sociale.

Jaap van Dissel a estimat, în audieri într-o comisie parlamentară, că această încetinire - care are la bază cele mai optimiste estimări ale institutului - este semnul că o ”creştere exponenţială a epidemiei” a fost, ”după toate probabilităţile, întreruptă”.

Potrivit unor date oficiale, numărul noilor contaminări cu noul corrnavirus a crescut în Olanda cu 17% marţi - la 5.560, iar cel a deceselor la 278.

Institutul de sănătate publică a avertizat că efectele măsurilor luate de către autorităţi într-o încercare de oprire a epidemiei urmează să se vadă abia ”la sfârşitul săptămânii sau începutul săptămânii viitoare”.

Guvernul olandez a anunţat o prelungire - până la 1 iunie - a interzicerii oricăror adunări publice, care urma să se încheie iniţial la 6 aprilie, şi a avertizat că o izolare totală a populaţiei ar putea fi hotărâtă, în cazul în care se dovedeşte necesară.

Şi în Germania, preşedintele Federaţiei spitalelor (DKG), Gerald Gass, a declarat, pentru grupul media Funke, că rata de infectare este probabil să încetinească la mijlocul săptămânii viitoare.

„Pe termen mediu, ne aşteptăm ca rata de infectare să încetinească datorită distanţării sociale’, a afirmat Gass.

„Totuşi, aceasta nu se va reflecta în mod semnificativ în numărul infecţiilor înregistrate până la începutul spre mijlocul săptămânii viitoare“, a adăugat el.

Preşedintele federaţiei a mai precizat că, în prezent, în jur de 1.000 de pacienţi cu COVID-19 sunt trataţi la terapie intensivă în Germania.


Realizarea de teste într-o fază timpurie a epidemiei şi media scăzută de vârstă a pacienţilor contagiaţi sunt doi posibili factori ai ratei scăzute de mortalitate în Germania ca urmare a COVID-19.

"Sunt întrebat frecvent despre motivele ratei scăzute de mortalitate în Germania comparativ cu alte ţări. Adevărul este că nu ştim clar de ce, dar există factori care pot explica acest lucru", a declarat preşedintele Institutului Robert Koch (RKI), Lothar Wieler.

În primul rând, potrivit lui Wieler, în Germania au început să se efectueze teste în faza timpurie a epidemiei, ceea ce a permis indentificarea multor cazuri uşoare.

În al doilea rând, în opinia sa, mulţi dintre cei infectaţi au fost oameni tineri, în rândul cărora indicele de mortalitate este mai mic.

Media de vârstă a persoanelor contagiate în Germania este de 54 de ani, în timp ce media de vârstă a persoanelor decedate este în general de 81 de ani.

În orice caz, a asigurat că Wieler, numărul relativ scăzut al deceselor provocate de noul coronavirus nu înseamnă că nu au fost contabilizate toate cazurile identificate.

Totuşi, virusologul a avertizat că Germania se află încă în fază timpurie a epidemiei, iar numărul deceselor ar putea creşte în următoarea perioadă.

În Germania, potrivit ultimelor date ale RKI, există 31.554 de cazuri confirmate, reprezentând o creştere cu 4.118 faţă de ziua anterioară şi o incidenţă de 38 de contagieri la fiecare 100.000 de locuitori, deşi în acest caz există diferenţe regionale.

Numărul deceselor, potrivit RKI, a ajuns la 149.

Germania a anunţat miercuri că interzice intrarea lucrătorilor sezonieri străini pe teritoriul ei, una dintre măsurile de combatere a extinderii pandemiei cu noul coronavirus, în pofida opoziţiei sectorului agricol aflat în criză de forţă de muncă înaintea unor recolte importante, potrivit AFP.

''Lucrătorii sezonieri nu vor mai fi autorizaţi să intre în Germania, în cadrul controalelor noastre la frontiere'', a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Interne, precizând că această regulă se aplică începând de miercuri la ora locală 17:00.

Interdicţia este valabilă inclusiv pentru cetăţenii statelor membre ale UE, care furnizează cel mai semnificativ contingent de lucrători sezonieri pentru exploataţiile agricole germane.

Germania primeşte în fiecare an aproximativ 300.000 de lucrători sezonieri din străinătate pentru sectorul său agricol, majoritatea venind din România şi Polonia, potrivit datelor principalului sindicat agricol din Germania, DBV, care a avertizat în ultimele zile Berlinul asupra insuficienţei forţei de muncă pentru strângerea recoltelor, în timp ce închiderea graniţelor mai multor state din Europa Centrală şi de Est din cauza coronavirusului împiedică numeroşi lucrători sezonieri să se deplaseze în Germania.

''Aceste restricţii sunt indispensabile pentru încetinirea propagării infecţiei'' în Germania, unde până miercuri erau confirmate peste 34.000 de cazuri de COVID-19, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Interne.

Pentru a rezolva problema acestui deficit de forţă de muncă, ministrul german al agriculturii, Julia Klockner, a sugerat deja ca în acest sector să fie angajaţi şomeri, migranţi şi personal din sectorul HORECA, afectat în prezent de restricţiile menite să limiteze răspândirea coronavirusului. Sectorul agricol german are nevoie imediat de circa 30.000 de lucrători sezonieri şi de aproximativ 85.000 în luna mai, a precizat Julia Klockner.

În Franţa, unde sectorul agricol se confruntă cu aceeaşi problemă, ministrul agriculturii Didier Guillaume a lansat un apel către ''armata de bărbaţi şi femei care nu mai au activitate'' din cauza măsurilor împotriva pandemiei de coronavirus ''să se alăture marii armate a agriculturii franceze''.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite