Vestea bună nu e

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Migraţia necontrolată îşi dă singură numele. Dacă e paşnică şi consimţită, se numeşte transfer de populaţie. Dacă vine călare şi înarmată, se cheamă invazie. În ambele cazuri, rezultatul e acelaşi: o Europă neeuropeană. Valul care se revarsă pe Mediterana are în spate valuri succesive care vor face din brambureala de astăzi un exemplu de ordine cristalină.

Europa s-a schimbat, deja, de la primul contact cu marea migraţie pe care se încăpăţînează să o confunde cu o inspecţie neanunţată care premiază sfinţii şi pedepseşte ereticii incorecţi politic. Priviţi! Ce a devenit Estul, în  cîteva luni, de cînd refuză să se lase îndopat cu cotele „permanente şi obligatorii” inventate de Hollande şi Merkel? O colecţie de state repetente, condusă de primitivi irecuperabili. Asta confirmă, mai departe, noua definiţie a Uniunii Europene care e, acum, acea organizaţie compusă din Germania şi Franţa plus 26 de state nedemne de Franţa şi Germania.

Ceva pare să spună că sila de Est nu e un sentiment tocmai nou. În fond, Estul e încărcat de păcate consistente: nu acceptă tutela rusă, votează guverne de dreapta natur şi nu e, încă, ostatic al ipocriziilor liberale. Adică al acelei deschideri admirabile care permite campionilor libertăţii să dea lecţii de virtute şi, în acelaşi timp, să alerge după afaceri cu Putin. Cine ar fi crezut că marea criză a migraţiei se va solda cu incriminarea Estului? Nimeni, dar asta nu înseamnă că operaţia n-are logica ei. Migraţia pornită din Africa şi Orientul Mijlociu a măturat pe drum instituţii, agenţii şi silozuri de regulamente croite pe baza ideii că lumea e prea civilizată pentru a mai recurge la războaie, răscoale şi strămutări. Din păcate pentru idealiştii de carton, lumea nu şi-a pierdut obicieurile. Valul uman venit pe Mediterana nu e chiar prost şi de capul lui. Mai întîi, pentru că practică o mişcare ce s-ar putea numi migraţie cu destinaţie.

Esteuropenii s-ar putea întreba unde a fost numita solidaritate europeană cînd Rusia a decis să calce Georgia şi apoi Ucraina, cu gîndul de a lua iar în gazdă Estul Europei

Altfel spus, nu vrem doar să fim primiţi în casă. Vrem în sufragerie. În Germania, Scandinavia şi Marea Britanie, unde asistenţa socială e grasă şi frumoasă. Apariţia acestui curent la porţile Europei a produs panică. Cancelarul Merkel a revocat de facto regulile de intrare valabile pînă în acea clipă şi a început să ceară solidaritate europeană. Unde solidaritate înseamnă cote iar cei ce refuză cotele sînt o cireadă nerecunoscătoare. Adevărul e că sistemul de cote e exact ce e: un mecanism de distribuit egal eşecul politic european. În plus, solidaritatea europeană pare obligatorie numai atunci cînd tună dinspre Berlin. Esteuropenii s-ar putea întreba unde a fost numita solidaritate europeană cînd Rusia a decis să calce Georgia şi apoi Ucraina, cu gîndul de a lua iar în gazdă Estul Europei? Partea încă mai stupidă a sistemului de cote bîlguit înălţător la Paris şi Berlin e componenta sinucigaşă. Cu cote calculate meticulos, Europa se transformă într-o parcare globală. Planul Merkel-Hollande e, pur şi simplu, o invitaţie la migraţie. Sau, cum vom înţelege curînd, planificarea invaziei. Din Libia pînă în Siria şi mai departe, traficanţii de persoane toastează probabil pentru Merkel şi Hollande. Scapă cine poate şi rămîne european doar cine se închide în casă cu Platon în braţe.

Una din inepţiile care circulă în aşa-zisa dezbatere despre migraţie e comparaţia cu enorma criză a refugiaţilor după Al Doilea Război Mondial. Serios? Patru milioane de germani din Europa Centrală şi de Est, hăcuiţi local sau alergaţi, după noroc, spre Vest sau spre Siberia. Care e asemănarea? Destule voci spun că Europa e datoare pentru că s-a amestecat şi a răscolit cu bombe muşuroaiele Orientului Mijlociu. Ar trebui să ne amintim că aceleaşi personaje care înfierează, acum, militarismul occidental, reproşau, atunci, Occidentului că nu înlătură tiraniile lui Gaddafi, Mubarak şi Assad. Bineînţeles, plecînd de la premiza sacră şi tembelă după care democraţia clocoteşte şi abia aşteaptă să se reverse asupra lumii arabe. Tiranii au fost tocaţi din aer. În locul lor n-a apărut onorata societate civilă care domneşte mai departe pe facebook, ci tăietorii de capete care strălucesc pe youtube, plus o gaură în locul Libiei cu peronul pe partea germană. Pe acest coridor înaintează spre Europa toate seminţiile Africii şi lumii arabe.

Bineînţeles, refugiaţii autentici trebuie primiţi în Europa. Cine şi cum îi va tria? Nimeni nu ştie.

Orbirea autoimpusă interzice bunilor europeni să observe alte cîteva lucruri. Mai întîi că valul pornit din zone ostile Europei va face, măcar în parte, joncţiunea cu ghetourile urbane musulmane care refuză integrarea, secretă resentiment şi acceptă doar asistenţa socială necondiţionată. La fel de invizibilă pentru bigoţii toleranţei e situaţia materială a multor migranţi dotaţi cu mobile, cărţi de credit şi plătitori de mii de euro pe cap de persoană traficată. Migraţia vine dintr-o lume care a început să trăiască mai bine. Nu îndeajuns de bine pentru a se fixa acasă, dar suficient pentru a-şi plăti plecarea din Etiopia spre Bavaria. Consensul luminat a crezut că progresul economic produce stabilitate. E pe dos. Primele semne de mai bine produc valuri umane în căutare de şi mai bine.

Bineînţeles, refugiaţii autentici trebuie primiţi în Europa. Cine şi cum îi va tria? Nimeni nu ştie. În plus, expulzarea migranţilor economici rămîne o vorbă fără sens. Imaginaţi-vă un transport de refuzaţi, filmat şi preluat de reţelele media.

Vestea proastă e că Michel Houellebecq nu e autor de science fiction, ci un romancier depăşit de evenimente. Vestea bună nu e.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite