Veneţienii au votat într-o proporţie covârşitoare pentru independenţa regiunii lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În cazul în care un referendum cu efecte juridice ar avea loc în Veneţia pentru a fi stabilită independenţa oraşului şi regiunii faţă de conducerea de la Roma, posibilitatea unui succes ar fi foarte mare după ce în urma exerciţiului plebiscitar din zilele trecute 89 la sută din cei care au votat au ales soluţia îndepărtării de autorităţile centrale, informează AFP.

Referendumul realizat într-o variantă online, de a cărui organizare s-a ocupat un comitet local, numit Plebiscito.eu, a reuşit să mobilizeze aproape 73% din corpul electoral, 89% din aceştia fiind de acord cu independenţa faţă de Guvernul italian.

Potrivit cifrelor publicate duminică seară în Treviso, 2.360.265 de persoane au votat. Câteva sute de persoane s-au întâlnit în centrul localităţii italiene pentru a asculta rezultatele şi a demersurilor oficiale pentru separare.  

Chiar dacă rezultatul este unul covârşitor în favoarea separării de conducerea centrală, referendumul nu are consecinţe juridice sau politice, dar poate fi un punct de sprijin în cazul în care s-ar trece la un demers complet legal şi care să aibă efecte juridice, în viitor.

În cadrul mai multor întâlniri cu presa europeană, guvernatorul Veneţiei, Luca Zaia, a susţinut că în perioada contemporană „capitala italiană se consideră întotdeauna conducerea imperiului, iar pe noi ne considera a fi la periferia imperiului”.

În plus, Zaia a punctat faptul că veneţienii „au sentimentul că nu sunt buni” decât pentru plata impozitelor, explicând că regiunea trimite aproximativ 71 miliarde de euro impozite la Roma, cu 21 de miliarde mai mult faţă de ceea ce primeşte pentru investiţii şi serviciile oraşului.

Organizarea unui referendum care să respecte toate prevederile constituţionale cere în prima fază aprobarea acestuia de consiliul general înainte de a fi trimis Parlamentului.  

Organizatorii referendumului au fost inspiraţi de exemplul Scoţiei care va organiza, în septembrie, un referendum pentru  independenţa, precum şi de  cel al Cataloniei, unde aproximativ jumătate din populaţie vrea ruperea de Spania.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite