Vaticanul este sufocat de preoţii pedofili

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Numărul cazurilor de pedofilie din interiorul Bisericii Catolice este în continuă creştere
Numărul cazurilor de pedofilie din interiorul Bisericii Catolice este în continuă creştere

În urma cazurilor de abuzuri sexuale comise de preoţii din Irlanda, presa din Peninsulă a făcut o recenzie a scandalurilor sexuale la nivel mondial cu care Vaticanul s-a confruntat.

Pe pagina electornică a ziarului ¨Giornalettismo¨ a fost publicat un articol care relatează datele emise în documentarul creat de BBC, numit ¨Sex Crimes and The Vatican¨ (Crimele Sexuale şi Vaticanul). Astfel, în Statele Unite ale Americii în ultimii cinci anu au fost înregistrate sute de cazuri de pedofilie comise de preoţii catolici.


În Statele Unite Biserica a plătit milioane de euro de despăgubiri


În Boston au fost demascaţi cel puţin 200 de preoţi, în Los Angeles 113 preoţi care au făcut 508 victime şi în Chicago 250 de preoţi. În cele trei cazuri, Biserica a plătit despăgubiri de 489.287.568 de milioane de euro (Boston), 370.672 de euro (Los Angeles) şi respectiv 9.340.944 de euro (Chicago). Acestea sunt doar câteva din cele 4.000 de cazuri de abuzuri sexuale comise de preoţi asupra minorilor înregistrate doar în Statele Unite ale Americii.
După ce aceste crime au ieşit la iveală, Papa Benedict al XVI-lea a declarat pentru preşedintele american din acea vreme, George Bush: ¨Simţim o ruşine foarte mare şi vom face tot posibilul ca aceste lucruri să nu se mai repete¨.


Jurnalul unui pedofil


Aceste evenimente aveau loc în aceeaşi perioadă în care era investigat cazul părintelui Tarcisio Tadeu Spricigo din Brazilia, cer îşi scria ¨memoriile¨ şi ¨strategiile pentru a abuza sexual de minori.


¨Mă pregătesc pentru vânătoare. Peste tot există copii senzuali şi de încredere care vor păstra secretul. Ei simt lipsa unui tată şi trăiesc doar cu mamele lor. Sunt foarte calm şi sigur de mine pentru că respect regulile. Nu mă agit. Eu sunt seducător şi după ce voi aplica regulile corect copilul îmi va cădea în capcană. Vom fi fericiţi pe veci¨.


Aceste cuvinte erau scrise în jurnaul preotului brazilian. Acesta din urmă a fost condamnat la 15 ani de puşcărie după ce iniţial a fost transferat dintr-o parohie în alta. Odată ce i-a fost găsit jurnalul, pedofilul a fost condamnat în 2005. Tadeu racola băieţei cu vârsta de maxim 10 ani care aveau o situaţie materială precară şi care nu aveau tată. Una din regulile sale principale era de a se face plăcut de familia acestuia.


Reacţia Papei


În ciuda declaraţiilor Suveranului Pontif, un nou scandal, de data aceasta stârnit în Irlanda, zguduie moralitatea doctrinei catolice. În urmă cu câteva săptămâni, Raportul Murphy al investigatorilor irlandezi a scos la iveală cazuri de pedofilie ale preoţilor supuşi diocezei din Dublin, care s-au soldat cu 14.000 de victime, potrivit sursei citate.


Aceste date au stârnit revolta opiniei publice internaţionale. Ca măsură, Papa a convocat o şedinţă cu episcopii irlandezi pe datele de 15 şi 16 februarie ale acestui an şi i-a sfătuit să îşi ceară scuze şi să discute cu victimele preoţilor.

Vezi aici care este PROFILUL PSIHOLOGIC al unui PEDOFIL

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite