Vatican: Prima întâlnire între Papa şi omologul său anglican

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Papa a avut "discuţii cordiale" sâmbătă, potrivit Vaticanului, cu omologul său anglican, Arhiepiscopul de Canterbury, o întâlnire sensibilă după crearea de către Benedict al XVI-lea a unei structuri pentru a-i primi pe anglicanii care vor să se convertească la catolicism, relatează AFP.

Evenimentele recente în ceea ce priveşte cele două confesiuni au fost evocate în întâlnirea în cadrul căreia a fost amintită "dorinţa comună de a continua şi întări raporturile ecumenice între catolici şi anglicani", se arată într-un comunicat oficial al Vaticanului.

Potrivit Agerpres, întrevederea, care a fost programată de mult timp, a fost prima între cei doi lideri după anunţul de la 20 octombrie făcut de Vatican privind o "Constituţie apostolică" pentru a facilita convertirea anglicanilor care resping evoluţiile bisericii lor (hirotonisirea femeilor, binecuvântarea cuplurilor homosexuale).

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite