Varşovia îi declară pe naţionaliştii ucraineni vinovaţi de „genocid“ pentru atrocităţile comise de ei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foşti membri ai Armatei Insurecţionale Ucrainene FOTO encyclopediaofukraine.com
Foşti membri ai Armatei Insurecţionale Ucrainene FOTO encyclopediaofukraine.com

Parlamentul de la Varşovia a adoptat vineri o rezoluţie ce califică drept „genocid“ uciderea a aproximativ 100.000 de polonezi din regiunea Volânia de către naţionaliştii ucraineni între anii 1943 şi 1945, transmite AFP.

Rezoluţia Legislativului polonez în această privinţă a fost adoptată cu 432 de voturi pentru şi zece abţineri.

Documentul critică autorităţile ucrainene, ce refuză termenul de „genocid“.

„Victimele crimelor comise de naţionaliştii ucraineni în anii '40 nu au fost onorate convenabil şi asasinatele în masă nu au fost calificate, aşa cum cere adevărul istoric, drept genocid“, menţionează textul rezoluţiei.

Această critică este îndreptată şi spre precedentul guvern liberal de la Varşovia, care în 2013 a preferat o formulă cosmetizată, vorbind despre „purificare etnică cu caracter de genocid“ şi nu despre „genocid“, notează AFp, potrivit Agerpres.

Rezoluţia stabileşte o Zi de comemorare a victimelor genocidului, care va fi marcată pe 11 iulie, şi aduce un omagiu „tuturor cetăţenilor celei de-a II-a Republici asasinaţi cu bestialitate de naţionaliştii ucraineni“ din Armata Insurecţională Ucraineană (UPA), o ramură a Organizaţiei Ucrainenilor Naţionalişti (OUN).

Nationalisti ucraineni il omagiaza pe Stepan Bandera FOTO Sputnik

Naţionalişti ucraineni îl omagiază pe Stepan Bandera, un fost lider naţionalist ucrainean ucis de KGB în 1959 la ordinul lui Nikita Hruşciov FOTO Sputnik

În prezent, OUN şi UPA sunt considerate în Ucraina drept organizaţii patriotice care au luptat pentru independenţa ţării. Volânia, locuită majoritar de ucraineni, a aparţinut Poloniei până în 1939. Crimele în cauză, care au afectat ansamblul populaţiei, inclusiv femei şi copii, au început sub ocupaţia germană şi au continuat după recucerirea Ucrainei de către sovietici.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite