Vandalism dus la extrem: statuia „Mica Sirenă“ din Copenhaga, pictată cu mesajul „peşte rasist“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia daneză anchetează vineri un act de vandalism care a vizat celebra statuie "Mica Sirenă" din Copenhaga, ce are o înălţime de 1,25 metri, a anunţat presa locală.

Statuia „Mica Sirenă” din Copenhaga, cu o vechime de 107 ani, a fost adesea vandalizată de protestatari, de la activişti pro-democraţie la campanii anti-pescuit. În ianuarie, „Free Hong Kong” a scrijelit stânca pe care se află bronzul de 1,65 metri.

Protestatarii au vandalizat statuia, au decapitat-o, au rupt un braţ şi au turnat vopsea peste ea. Poliţia din Copenhaga a declarat că nimeni nu şi-a revendicat responsabilitatea pentru ultimul atac. „Considerăm că este vandalism şi am început o anchetă”, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei, scrie The Guardian.

Mesajul "Peşte Rasist" a fost scris cu un pulverizator de vopsea pe stânca pe care a fost montată statuia, a relatat tabloidul Ekstra Bladet.

"Mica Sirenă a fost vandalizată în această dimineaţă. O persoană necunoscută a scris cuvintele "peşte rasist". Am deschis o anchetă", a transmis pentru AFP Poliţia din Copenhaga. 

Pentru Ane Grum-Schwensen, specialist al operei lui Hans Christian Andersen, întrebată de televiziunea publică TV2, povestea "Mica Sirenă" nu conţine aluzii rasiste. 

În contextul manifestaţiilor antirasiste în lume ca urmare a morţii americanului George Floyd, monumentele şi statuile care au legătură cu istoria colonială a numeroase ţări din lume se află în centrul unei polemici memoriale. 

În ultimele săptămâni, mai multe statui s-au aflat în centrul actelor de vandalism în Danemarca, în special cea a misionarului danez în Groenlanda, Hans Egede, care a participat la colonizarea insulei arctice în secolul XVIII, dar şi cea a lui Mahatma Gandhi sau a regelui Danemarcei Christian IV.

"Mica Sirenă" a fost deja vandalizată de mai multe ori: capul i-a fost furat de două ori (în 1964 şi în 1998), unul dintre braţe i-a fost tăiat în 1984. În ianuarie, mesajul "Free Hong Kong" a fost pictat pe piatra sa, referire la mişcarea de contestare lansată în 2019 contra puterii centrale de la Beijing.  

Statuia "Mica Sirenă", inspirată din povestirea omonimă a scriitorului danez Hans Christian Andersen, a fost inaugurată în portul din Copenhaga în anul 1913.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite