Valori europene comune sau circ politic tip „gardul şi leopardul“?

Dezbaterea despre respectarea „valorilor europene“ care condiţionează participarea la repartizarea oricăror ajutoare sau programe financiare ale UE priveşte deocamdată relaţia deosebit de tensionată între Bruxelles, Varşovia şi Budapesta.

În funcţie de cum se va rezolva scandalul, celelalte State Membre vor şti dacă într-adevăr au de ce să se îngrijoreze sau dacă, aşa cum spun unii politicieni mai în vârstă şi obişnuiţi cu jocurile de la Bruxelles, n-ar fi vorba decât despre o furtună organizată pentru deliciul audienţelor şi care se va potoli de la sine în urma unui compromis mai mult sau mai puţin public. Şi după ce se vor rostogoli câteva capete în ţărână.

Este ipoteza cea mai credibilă deoarece, în definitiv, toată lumea ştie că un „război al criteriilor“ care să fie purtat serios, pe bază de statistici, date şi cifre, ar fi ceva care să dăuneze nu numai la prestigiu, dar ar arăta şi nişte realităţi sociale până acum acoperite cu un voal absolut impenetrabil: realitatea fenomenelor de sărăcie şi non-incluziune în zona tineretului, dimensiunea pieţii de muncă negre sau gri care integrează migranţia economică internă care aduce în Occident pe nefericiţii săraci şi disperaţi din est, apoi consecinţele depopulării masive şi super-masive a ţărilor din est de tineretul venit să muncească în vest acceptând orice condiţii, fie că este vorba despre cei suprapregătiţi, fie de vasta categorie a truditorilor cu cârca, unde şi noi suntem atât de bine reprezentaţi etc.

Şi totuşi, intenţia oficial declarată este ca, pentru o perioadă destul de lungă de acum înainte, discuţia respectivă să continue, încercând să acopere treptat diferite sectoare ale societăţii, poate pentru a realiza tocmai ceea ce acum pare un vis imposibil: armonizarea criteriilor legislative după care va funcţiona un spaţiu european unitar. Dacă nu se va merge în acest sens, toţi ştim că „identitatea de cetăţean european“ este un deziderat frumos, dar care, de fapt, acoperă exact acelaşi spaţiu de intoleranţe şi dihotomii de civilizaţie care aşează prăpăstii foarte greu de trecut între Est/Vest şi Nord/Sud. Pe măsură ce orice discuţie privind unificarea mentalităţilor, crearea UE drept creuzet comun în care să se întâlnească civilizaţiile în respect şi recunoaştere reciprocă, se dovedeşte extrem de greu de pus în aplicare nu atât din lipsa de voinţă a indivizilor, cât din persistenţa unor dihotomii economice solide care au impus evoluţia mentalităţilor în direcţii diferite.

De aici şi discuţia amară, violentă şi din ce în ce mai pătimaşă care se poartă acum asupra extensiei pe care ar trebui, trebuie sau este strict necesar să o aibă definirea sintagmei „stat de drept“ pusă în legătură cu ceva măsuri punitive. Şocul a venit în momentul în care a devenit evident că „respectarea absolută a drepturilor omului“ devenea foarte rapid nu numai o valoare de contrapus ideologic lumii comuniste, din principiu diabolice şi dictatoriale sau unor state africane sau asiatice îndepărtate şi neinteresante deoarece oricum nedezvoltate şi cu nesfârşite pretenţii post-coloniale. Şocul a început în momentul în care aceleaşi raţionamente din Carta Universală a Drepturilor Omului au început să fie revendicate pentru a fi aplicate ca atare în integralitatea UE.

Brusc, lucrurile nu mai sunt simple şi încep să se intersecteze - câteodată violent - cu jocuri politice la nivel statal şi european sau presupun ciocniri cu Bisericile şi mentalităţile clădite de secole, foarte diferite de la o ţară la altă. Iar reacţiile ameninţă soliditatea construcţiei europene şi credibilitatea procesului luării deciziilor pentru „viitorul comun al Europei“. Şi asta extrem de periculos deoarece arată că, în definitiv, procesul acesta nu se bazează pe un corp unitar şi incontestabil de legislaţie de tip „spaţiu comun“ pentru marile sectoare de interes pentru funcţionarea societăţii, ci doar pe găsirea unor soluţii de compromis care să rezolve una sau altula dintre situaţiile majore de criză.

Numai că asta este o soluţie de provizorat, din ce în ce mai şubredă pe măsură ce conflictele interstatale arată dimensiunea diviziunilor şi - cum se petrece acum - blochează, aşa cum fac acum Polonia şi Ungaria -  un gest major de solidaritate europeană, adică alocarea fondurilor pentru începerea reconstrucţiei economiilor grav afectate de pandemie. Raţiunile blocajului sunt exclusiv motivate de nevoia de supravieţuire a liderilor partidelor aflate la conducere în cele două ţări. Cu urmarea foarte uşor de prevăzut de a alimenta o fractură politică internă şi externă a cărei amploare de-abia urmează a fi definită.

Foarte semnificativ mi se pare că, în ultimele luni, atât în Polonia cât şi în Ungaria este alimentată aproape violent o campanie antieuropeană bazată pe tema minorităţilor sexuale, dusă în paralel de oficialităţi guvernamentale şi de cele ale bisericii. Un exemplu dintre sute altele: Marek Jedraszewski, arhiepiscopul din Cracovia, spunea că „Ţara noastră nu mai este afectată acum de ciuma roşie, dar asta nu înseamnă că nu există una nouă care vrea să ne controleze sufletele, inimile şi minţile. Nu marxistă, bolşevică, dar născută din acelaşi spirit neomarxist. Nu roşu, ci în culorile curcubelui“. De ce spun că este un fapt semnificativ? Deoarece, din acest moment (noiembrie 2020), Europa s-a dotat cu o strategie proprie pe  5 ani în termenii căreia sunt posibil de sancţionat şi la nivel european - inclusiv financiar - orice afirmaţii, măsuri, acţiuni sau legislaţii menite să alimente inegalităţile sau discriminările la adresa comunităţii LGBT. „Nu este vorba despre ideologie. Este vorba despre dragoste... Strategia nu este îndreptată împotriva nimănui. Nu pune pe nimeni pe vreun piedestal. Este vorba despre a garanta nediscriminarea şi siguranţa pentru toată lumea" a spus Vera Jurova, vicepreşedinta Comisiei Europene, cea căreia Viktor Orban îi cere demisia.

În fapt, este cel mai important document care defineşte poziţia UE în domeniu şi care poate şi va fi folosit ca argument juridic de primă importanţă pentru ceea ce se aşteaptă a fi viitoarea modificare de substanţă a legislaţiilor naţionale, anunţându-se că au la dispoziţie până în 2023 pentru a alinia poziţiile naţionale la acest nou cadru european. Aveţi aici textul (în română) al primei strategii a UE privind egalitatea pentru persoanele LGBTQ

Între timp, scandalul continuă cu toate armele posibile.

Astfel, lovind fără cruţare Polonia la nivelul simbolului său naţional cel mai frumos, a început campania de prezentare a „adevăratului“ Chopin, demarată printr-un program de două ore difuzat de canalul public elveţian de radio SFR şi intitulată „Bărbaţii lui Chopin“. Realizatorul, pe bază de documente, demonstrază că pianistul şi compozitorul de geniu a fost şi un homosexual extrem de activ cu comportamente degradante prin WC-urile publice. Cui foloseşte asta? Înspre bineLE cui se spun toate astea?

O lovitură similară, dar adăugând şi elemente de politică, a veni la Bruxelles în urma scandalului provocat de József Szájer (cu ochelari, în centrul fotografiei de mai sus), europarlamentar ungur din grupul PPE şi personalitate eminentă reprezentând chiar partidul FIDESZ, susţinător al unora dintre luările de poziţii cele mai dure la adresa grupărilor LGBT, prins de poliţia belgiană la o orgie cu participarea a 25 de bărbaţi aparţinând grupului LGBT, având asupra lui şi o pastilă de ecstasy... Povestea este cu atât mai interesantă cu cât politicianul din Ungaria este unul dintre principalii autori ai Constituţiei ţării sale în care se proclamă că „Ungaria protejează instituţia căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie“. Omul îşi dă demisia, îşi cere scuze familiei, ţării sale, partidului etc şi pleacă. Însoţit de comunicatul delegaţiei ungare la PPE care-l omagiază pentru „rolul său crucial în favoarea impunerii conservatorismului civic în Ungaria şi pentru ca democraţia creştină să-şi capete adevăratul loc pe scena politică europeană“.  

Valori europene comune sau circ politic tip „gardul şi leopardul“?