Valoarea totală a amenzilor date în UE pentru încălcarea GDPR a depăşit un miliard de euro. Ţara care a înregistrat cele mai multe contravenţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Ţara europeană unde au fost înregistrate cele mai mari amenzi pentru încălcarea normelor prevăzute de Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR) este Luxemburg, a relatat miercuri euractiv.com. Autoritatea luxemburgheză pentru protecţia datelor a amendat grupul Amazon, numai în luna iulie, cu 746 de milioane de euro. Pe locul doi este Italia cu 84 milioane de euro, iar Franţa, cu 57 milioane de euro, se clasează pe locul trei.

Valoarea totală a amenzilor date în Uniunea Europeană pentru încălcarea GDPR a depăşit 1 miliard euro, scrie Agerpres. 

În ceea ce priveşte numărul amenzilor impuse, pe primele trei poziţii în Uniunea Europeană se situează Spania, Italia şi România, cu 255, 76 şi, respectiv, 61 de sancţiuni date în cei peste trei ani trecuţi de la intrarea în vigoare a GDPR.

Multe dintre deciziile de impunere a unor amenzi se bazează pe articolul 5 al GDPR, care stabileşte un cadru pentru procesarea datelor în blocul comunitar.
Întrucât în majoritatea cazurilor datele sunt procesate în ţări diferite, legislaţia UE a introdus un aşa-numit mecanism al „biroului unic'', care asigură cooperarea între autorităţile naţionale pentru protecţia datelor.

Un aspect foarte important este acela că autoritatea abilitată pentru gestionarea cazurilor transfrontaliere depinde de locul unde îşi are sediul juridic entitatea vizată care procesează datele. De exemplu, în cazul grupului Amazon, autoritatea luxemburgheză pentru protecţia datelor conduce investigaţia întrucât sediul european al Amazon se află în Luxemburg. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite