Valérie Bacot, femeia care şi-a ucis tatăl vitreg după mai bine de două decenii de abuzuri, scapă de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Abuz / fotografie generică / FOTO Shuttterstock
Abuz / fotografie generică / FOTO Shuttterstock

O femeie din Franţa care şi-a ucis tatăl vitreg, după ce a violat-o la vârsta de 12 ani şi apoi i-a devenit soţ, a fost găsită vinovată de crimă cu premeditare, dar nu a fost condamnată la închisoare.

Valérie Bacot a fost abuzată pentru mai bine de 20 de ani  de către Daniel Polette, bărbatul cu care a făcut patru copii. Conform mărturiei auzite de magistraţi, femeia l-a împuşcat după ce a început s-o oblige să se prostitueze, temându-se că o va abuza şi pe fiica lor adolescentă.

Magistraţii francezi au deliberat pentru mai bine de cinci ore, înainte de a respinge poziţia apărării, conform căreia Bacot nu era complet conştientă de actele ei în momentul în care l-a ucis pe Polette. În consecinţă, tribunalul a hotărât că femeia este vinovată de crimă cu premeditare, scrie The Guardian.

Având în vedere circumstanţele, a primit o sentinţă de patru ani, dintre care trei cu suspendare. Având în vedere timpul petrecut deja în spatele gratiilor, femeia nu se va mai întoarce în închisoare.

Pentru câteva momente, câteva dintre persoanele prezente la înfăţişare au aplaudat după ce judecătorul a spus că Bacot este liberă să plece.

Cazul lui Bacot a adus în discuţie din nou eşecul autorităţilor franceze de a ocupa de cazurile numeroase de violenţă domestică împotriva femeilor, într-o ţară care are una dintre cele mai ridicate rate de feminicid - definit ca uciderea unei femei fie de către partenerul ei actual, fie de unul din trecut - din Europa.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite