Vadim Şişimarin, primul soldat rus judecat pentru crime de război în Ucraina, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Reacţia Kremlinului

Vadim Şişimarin, primul soldat rus judecat pentru crime de război în Ucraina, a fost condamnat la închisoare pe viaţă. Reacţia Kremlinului

Foto EPA EFE

Primul soldat rus jucat pentru crime de război în Ucraina a fost condamnat la închisoare pe viaţă, scrie The Guardian. El pledase vinovat în faţa instanţei pentru împuşcarea unui civil ucrainean neînarmat şi declarase că va accepta orice pedeapsă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vadim Şişimarin, 21 de ani, a fost găsit vinovat de uciderea unui civil neînarmat în primul proces pentru crime de război ţinut în Ucraina.

Purtând un hanorac cu glugă, Vadim a urmărit în tăcere procedurile dintr-o cutie de sticlă armată, aflată în sala de judecată şi nu a arătat nicio emoţie în timp ce verdictul a fost citit, relatează agenţia de presă Reuters.

Acesta a declarat în sala de judecată a tribunalului de la Kiev că atunci când l-a ucis pe ucraineanul Oleksandr Şelipov „era nervos” şi că „nu a vrut să ucidă”.

„Îmi pare sincer rău. Nu am vrut să se întâmple asta, nu am vrut să fiu acolo, dar s-a întâmplat. Aş vrea să-mi cer scuze încă o dată. Şi voi accepta pedeapsa pe care o voi primi”, a adăugat Şişimarin din boxa acuzaţilor.

Judecătorul, Serhiy Agafonov, a spus că Şişimarin a executat „un ordin penal”, potrivit The Guardian

Înainte de a pronunţa luni verdictul, instanţa a declarat că Şişimarin „a săvârşit o infracţiune”, conform dreptului internaţional umanitar.

„Inculpatul a văzut un civil pe trotuar, Oleksandr Shelipov”, a spus instanţa. „Şişimarin ştiind că Shelipov este un civil şi este dezarmat şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru el, a tras mai multe focuri de armă asupra lui Shelipov. Cauza morţii victimei a fost o împuşcătură în cap care a dus la zdrobirea craniului”, a adăugat instanţa, potrivit CNN

Kremlinul va căuta modalităţi să îi ofere asistenţă

Kremlinul este ”îngrijorat” cu privire la soarta sergentului rus Vadim Şişimarin, condamnat de un tribunal de la Kiev la închisoare pe viaţă, şi va căuta modalităţi să îi ofere asistenţă, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov, relatează CNN.
 
”Bineînţeles că suntem îngrijoraţi cu privire la soarta cetăţeanului nostru”, a declarat Dmitri Peskov, luni, într-o conferinţă telefonică regulată.
 
”Nu avem multe oportunităţi de a-i proteja interesele pe teren, deoarece instituţiile străine nu au de fapt nicio activitate (n.r. la Kiev). Dar acest lucru nu înseamnă că nu vom lua în considerare posibilitatea de a face încercări prin alte canale”, a adăugat Peskov fără a clarifica la ce canale face referire.
 

Vadim Şişimarin a fost acuzat de crimă de război după ce a ucis un bărbat neînarmat 

Vadim Şişimarin, 21 de ani, a pledat „vinovat” în faţa tribunalului districtului Solomiansky din Kiev, în legătură cu moartea unui bărbat de 62 de ani, la 28 februarie, în nord-estul Ucrainei.

„Înţelege acuzaţiile împotriva lui”, a declarat pentru AFP avocatul său, Viktor Ovsiannikov, fără a-şi dezvălui strategia de apărare.

Şişimarin a ucis în data de 28 februarie un bărbat neînarmat care mergea pe bicicletă pe marginea unui drum în localitatea Ciupohovka.

După un atac al armatei ucrainene, coloana din care făcea parte Şişimarin a fost distrusă, iar inculpatul, în compania altor patru militari, a fugit într-un vehicul civil sechestrat cu forţa.

La sosirea acestora la Ciupahovka, în regiunea Sumî, ei au văzut pe drum un bărbat (62 de ani), care vorbea la telefon. Şişimarin i-a tras în cap cu un pistol-automat Kalaşnikov pentru a-l împiedica să comunice forţelor ucrainene despre prezenţa lor. Bărbatul a murit pe loc la doar câteva zeci de metri de casa lui, a indicat procurorul general ucrainean.

La începutul lui mai, autorităţile ucrainene au anunţat arestarea lui fără a oferi detalii, publicând o înregistrare video în care Vadim Şişimarin spunea că a venit să lupte în Ucraina pentru „a-şi susţine financiar mama”.

În ceea ce priveşte acuzaţiile împotriva lui, el a explicat: „Mi s-a ordonat să trag, l-am împuşcat o dată. A căzut şi ne-am continuat drumul”.

„Dosarul este dificil. Nu am avut niciodată un astfel de cap de acuzare în Ucraina, nu avem precedente, niciun verdict. Dar o vom scoate la capăt”, a declarat avocatul bărbatului, asigurând că nu a constatat „nicio încălcare a drepturilor" acuzatului de către autorităţi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările