Vaccinul împotriva COVID-19 ar putea fi gata în luna septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şase maimuţe care au primit un vaccin dezvoltat la Universitatea din Oxford sunt sănătoase şi nu au niciun simptom al bolii după expunerea susţinută, timp de 28 de zile, la coronavirus
Şase maimuţe care au primit un vaccin dezvoltat la Universitatea din Oxford sunt sănătoase şi nu au niciun simptom al bolii după expunerea susţinută, timp de 28 de zile, la coronavirus

Oamenii de ştiinţă, care fac parte din echipa internaţională, care încearcă să combată coronavirusul la universitatea britanică, anunţă că la începutul toamnei, vor fi gata milioane de doze de vaccin, cu condiţia ca într-o lună să fie confirmată eficacitatea şi siguranţa verificate la maimuţe. Şase maimuţe care au primit un vaccin anti-coronavirus au devenit imune la boală.

Pentru vaccin, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford au utilizat tehnologia deja testată cu succes, în trecut, pe alte coronavirusuri, urmărind producerea de anticorpi şi acoperirea imună la nivel mondial, începând din luna septembrie.

Miliardarul co-fondator al Microsoft, Bill Gates s-a declarat disponibil să-şi asume o parte din costurile de producţie ale vaccinului împotriva SARS-CoV2.

Şase maimuţe care au primit un vaccin anti-coronavirus au devenit imune la boală 

În cursa mondială pentru un vaccin împotriva coronavirusului, Universitatea Oxford pare să facă cel mai mare pas înainte.

Şase maimuţe care au primit un vaccin dezvoltat la Universitatea din Oxford sunt sănătoase şi nu au niciun simptom al bolii după expunerea susţinută, timp de 28 de zile, la coronavirus, relatează The New York Times.

Rezultatul este încurajator pentru vaccinul care a început să fie testat şi pe oameni, însă ar putea trece luni de zile până când acesta ar fi disponibil.

Experimentul pe maimuţe a fost realizat la sfârşitul lunii martie, de către oamenii de ştiinţă de la Laboratorul Rocky Mountain din Hamilton.

Şase macaci rhesus au primit vaccinul produs de Institutul Jenner şi de Oxford Vaccine Group. Maimuţele au fost apoi expuse la niveluri ridicate de coronavirus, despre care se ştia că au îmbolnăvit anterior alte maimuţe. Totuşi, aceste maimuţe nu au fost deloc afectate şi au rămas sănătoase 28 de zile mai târziu.

„Macacul rhesus este cea mai apropiată specie de oameni”, a declarat pentru The New York Times, Vincent Munster, şeful unităţii care a desfăşurat experimentul.

Institutul Jenner, care lucrează ca parte a Oxford Vaccine Group, conduce cursa globală pentru un vaccin contra coronavirusului. Guvernul Regatului Unit a promis 20 de milioane de lire sterline pentru testare.

Vaccinul administrat maimuţelor se numeşte hAdOx1 nCoV-19. Testele pe oameni au început în urmă cu câteva zile şi se aşteaptă să fie finalizate în septembrie. Procesul de dezvoltare a unui vaccin este lung, iar luna septembrie pentru finalizare este un termen extrem de scurt pentru acest domeniu.

Cu toate că maimuţele pe care s-a desfăşurat experimentul au un ADN similar cu al oamenilor în proporţie de 93 la sută, experţii avertizează că nu există nicio garanţie că acest vaccin va fi eficient şi la oameni.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite