Vaccinul anti-COVID Johnson&Johnson, administrat într-o singură doză, va fi livrat în Europa începând cu 19 aprilie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul produs de Johnson&Johnson va sosi în România la jumătatea lunii aprilie        FOTO: Shutterstock
Vaccinul produs de Johnson&Johnson va sosi în România la jumătatea lunii aprilie        FOTO: Shutterstock

Janssen, vaccinul anti-COVID-19 al grupului american Johnson&Johnson, singurul dintre vaccinurile de acest fel care se administrează într-o singură doză, va fi livrat în Europa începând cu data de 19 aprilie. Janssen a fost aprobat de Autoritatea Europeană pentru Medicamente la jumătatea lunii martie.

Vaccinul produs de Johnson&Johnson este cel de-al patrulea ser împotriva Covid-19, omologat în Uniunea Europeană, fiind administrat deocamdată numai în SUA şi Africa de Sud. Recent, a fost aprobat şi în Canada.

UE a făcut o comandă din acest al patrulea vaccin de 200 de milioane de doze, cu o opţiunea pentru încă 200 de milioane de doze suplimentare. Din acestea, în cel de-al doilea trimestru, UE ar trebui să primească aproximativ 55 de milioane de doze. Totuşi, laboratorul nu a realizat încă niciun program de livrare, scrie Libertatea, care citează AFP.

Preşedintele campaniei de vaccinare în România, Valeriu Gheorghiţă, declara în martie că primele doze ale vaccinului produs de Johnson&Johnson ar sosi la jumătatea lunii aprilie. Tranşa ar consta însă din numai câteva zeci de mii de doze. 

Particularităţile vaccinului Janssen

Este indicat ca Janssen să fie folosit doar pentru persoanele trecute de 18 ani căci, conform laboratorului nu au fost încă stabilitate siguranţa şi eficacitatea lui la copii şi adolescenţi cu vârsta de sub 18 ani. 

Similar cu AstraZeneca, şi acest vaccin se bazează pe un vector viral nereplicativ, nefuncţionând pe baza tehnologiei ARN mesager, întâlnită la Pfizer şi Moderna. 

Eficacitatea Janssen este de 67%, mai ridicată decât cea AstraZeneca (60%) şi mai scăzută decât Pfizer şi Moderna, care sunt eficace în proporţie de 95 şi 94,1%. 

În ceea ce priveşte administrarea, Janssen este primul vaccin anti-COVID-19 care se face într-o singură doză, spre deosebire de celelalte care necesită o imunizare în două etape. Acest vaccin este mai avantajos şi din punct de vedere al stocării pe termen lung, putând fi păstrat timp de 24 de luni la -20 de grade Celsius, în timp ce Pfizer şi Moderna se menţin doar 6 luni la -80, respectiv -20 de grade. Cât despre AstraZeneca, acesta se menţine timp de jumătate de an, la o temperatură între 2 şi 8 grade Celsius.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite