Ţara din UE în care vaccinarea anti-rujeolă devine obligatorie

Ţara din UE în care vaccinarea anti-rujeolă devine obligatorie

Vaccin

Germania are de joi o lege prin care vaccinarea copiilor împotriva rujeolei va deveni obligatorie începând de la data de 1 martie 2020, ]n urma unei decizii a parlamentului, informează site-ul agenţiei de ştiri DPA.

459 de parlamentari au votat pentru aceast[ lege, 89 au fost împotrivă, iar 105 s-au abţinut.

Conform noii legi, vaccinarea copiilor înaintea înscrierii la grădiniţă sau la şcoală esdte obligatorie iar părinţii trebuie să facă dovada acestui lucru.

Altfel, ărinţii riscă amenzi de până la 2.500 de euro. Părinţii copiilor care sunt deja înscrişi la grădiniţe şi şcoli vor trebui să aducă dovada vaccinării până la data de 31 iulie 2021.

„Protecţia împotriva rujeolei reprezintă protejarea copiilor”, a declarat ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, care a adăugat că legea se va aplica şi în cazul angajaţilor grădiniţelor, şcolilor, unităţilor sanitare şi angajaţilor din centrele pentru refugiaţi, conform Hotnews.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: