Următoarea criză a Uniunii Europene: Comisia geopolitică a Ursulei von der Leyen. Ambiţiile de politică externă ale UE riscă să ducă la fracturi interne

În ultimii ani, cele mai mari probleme politice ale Uniunii Europene au apărut, în principal, în urma unor provocări interne: Brexitul, temerile legate de ieşirea Italiei din zona euro, problemele privitoare la statul de drept din Europa Centrală şi de Est.

În 2020, acestea se vor schimba, cel mai probabil, potrivit portalului Politico.eu. Având în vedere ambiţia preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a conduce „o Comisie geopolitică”, UE deschide un nou front extern care ar putea să-i exacerbeze fracturile interne – în special între Berlin şi Paris - şi în acelaşi timp vor fi la bătaie şi relaţiile blocului comunitar cu restul lumii.

Preşedintele francez Emmanuel Macron reprezintă cea mai importantă forţă conducătoare din spatele acestei schimbări. El a prezentat bazele abordării sale într-un interviu cu publicaţia „The Economist”, anul trecut. Elementul-cheie pentru viziunea sa este ideea că UE trebuie să devină un jucător politic şi strategic, cu o singură voce şi un singur scop, mai întâi în regiune şi apoi pe glob.

Va face acest lucru prin implementarea unei noi forme de „suveranitate europeană” comună  - economică, militară şi strategică deopotrivă. UE ar putea astfel să devină paznicul multilateralismului, apărându-se în mod activ de capriciile preşedintelui american Donald Trump şi putând intra în competiţie cu modele economice şi politice de pretutindeni.

Aceasta este baza noii abordării faţă de comerţ, tehnologie şi apărare a lui von der Leyen. Însă riscă o confruntare serioasă cu marile puteri ale lumii, pentru care UE nu este pregătită şi pe care la acest moment nu ar putea să o gestioneze, scrie Politico.

UE intenţionează să devină mai hotărâtă în ceea ce priveşte comerţul, spre exemplu prin a impune ca respectarea acordului climatic de la Paris să devină o precondiţie pentru noi înţelegeri şi pentru riposta faţă de tarifele punitive.

De asemenea, guvernele naţionale şi Comisia vor să soluţioneze într-un mod mai eficient problema „dumpingului chinez” – competiţia cu firmele chineze care au primit subvenţii de stat - şi ca SUA şi China să-şi deschidă pieţele de achiziţii pentru firmele europene, închizând pieţele UE firmelor lor, dacă cele două puteri nu vor face acest lucru.

Macron vrea să existe o analiză mai amplă, la nivelul îmtregii UE, a investiţiilor chineze în proiectele de agricultură prin intermediul iniţiativei Centura şi Drumul a Beijingului.

În ceea ce priveşte tehnologia, există îngrijorări crescânde în SUA legate de faptul că şeful portofoliului Concurenţei din Comisia Europeană, Margrethe Vestager, devine prea agresivă în încercarea de a impune ghidurile sale de reglementare. Forumul Economic Mondial de la Davos a fost scena unor divergenţe reale între Marea Britanie, Franţa şi SUA în ceea ce priveşte „taxele din tehnologie”. Von der Leyen vrea ca UE să acţioneze singură, dacă nu se va găsi o soluţie globală până la sfârşitul anului.

La câteva zile după reuniunea internaţională, Secretarul american al Comerţului Wilbur Ross, a sugerat că SUA ar putea lua măsuri de retorsiune privind taxele pe carbon, pe care administraţia Trump le consideră a fi protecţioniste.

Acţiunile UE în domeniile comerţului, tehnologiei şi climei riscă să provoace tarife punitive asupra unor sectoare din Europa care sunt conduse de exporturi, precum cel al automobilelor sau al bunurilor de consum, într-o perioadă în care decidenţii politici rămân îngrijoraţi de situaţia generală şi nu au răspunsuri imediate despre cum ar putea să pornească o creştere sănătoasă.

Aceste tensiuni vor fi amplificate de ceea ce UE vrea să facă în domeniul apărării. Desigur, UE nu are de gând să înfiinţeze propria sa armată continentală. Însă, va face paşii necesari spre folosirea pieţei sale interne mari pentru a sparge barierele transfrontaliere ale comerţului militar şi dezvoltării tehnologice.

Nu este o coincidenţă faptul că Macron crede că o politică eficientă de apărare a Uniunii Europene este cheia „Europei suverane” şi că Thierry Breton, comisarul francez, are acum portofoliul pieţei interne şi al apărării la Bruxelles. Însă din SUA, aceste lucruri vor fi privinte ca un afront, în special din moment ce puţine capitale UE şi-au îndeplinit promisiunile privitoare la cheltuielile pentru NATO.

Este o veste bună faptul că UE pare pregătită să accepte unele realităţi dure, dar pericolul pentru Europa este că procesul decuplării SUA-China, care îl precede pe Trump, dar a fost accelerat în timpul mandatului său – riscă să determine blocul comunitar să ia decizii proaste.