Unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei recente: a fost sau nu Pius al XII-lea „Papa lui Hiter“? Arhivele Vaticanului se deschid pe 2 martie

Papa Pius al XII-lea şi Adolf Hitler

În curând se va permite accesul la arhiva Vaticanului privind viaţa şi faptele Papei Pius al XII-lea, personalitatea poate cea mai stranie, tragică şi controversată a timpului său.

Pe de o parte, a fost acuzat de a fi păstrat o tăcere complice şi de a nu fi condamnat niciodată actele criminale ale nazismului. Pe de altă parte, spus că a fost un erou în umbră, contribuind la salvarea multor oameni şi la stabilirea canalelor diplomatice şi nu numai pe care au circulat mesajele esenţiale pentru lupta împotriva nazismului, fascismului şi terorii instaurate de acestea. Ce e adevărat? Vom vedea.

Adică, mai precis, vom vedea ce a mai rămas din documentele celui despre care s-a spus că a fost „cel mai controversat Papă al timpurilor moderne“.

Pe numele său Eugenio Pacelli, s-a născut la Roma în 1878, a studiat filozofia la Universitatea Gregoriană şi teologia la Saint Apollinaire, devine cardinal în 1929 şi Secretar de Stat în 1930. În 1919 a fost numit nunţiu papal în Germania. În 1933, doar la câteva luni după ce Hitler preluase puterea, semnează cu Von Pappen un concordat în termenii căruia accepta principiul separării statului de biserică, slăbind în mod considerabil poziţia Partidului centrist catolic şi, mai ales, a sindicatelor catolice în Germania.

În 1939, Pacelli devine papă sub numele de Pius al XII-lea şi, întâmplător sau nu (dar fapt considerat de adversarii săi o dovadă de netăgăduit a existenţei unei camarile germane în jurul său), a acceptat ca aproape întreg anturajul său să fie de naţionalitate germană (cu excepţia Secretarului de stat Maglione) şi a doi consilieri (Domenico Tardini şi Giovanni Battista Montioni, viitorul Papă Paul al VI-lea). Şi, evident, menajera sa, călugăriţa Pasqualina Lehnert, o persoană pe care Papa se pare că o consulta cu regularitate şi de ale cărei păreri ţinea cont. Dar, din nefericire, nu vom şti niodată ce conţinea jurnalul secretarului personal al Papei, călugărul iezuit german Robert Leiber, un iezuit care a decis ca toate hârtiile sale personale, inclusiv Jurnalul, să fie arse după moartea sa. Alimentând astfel toate interpretările imaginabile şi deosebit de activ încă (multiple) teorii ale conspiraţiei.

„Cu siguranţă, Pacelli a împărtăşit clasica antipatie a catolicismului tradiţional faţă de iudaism şi liberalism. A fost cel mai conservator Papă de la reacţionarul şi antisemitul Papă Pius al IX-lea din secolul al XIX, beatificat în anul 2000. Pius al XII-lea ar putea fi considerat drept antisemit în sensul tradiţional al credinţei că evreii sunt cei care l-au ucis pe Isus. Dar cu certitudine s-a opus nazismului ca mişcare şi ideologie. Nu a fost un accident faptul că Hitler n-a avut niciun fel de încredere în Papă sau că unii lideri SS de la Berlin credeau că Papa reprezenta o primejdie mai mare pentru naţional-socialism decât Churchill sau Roosevelt. Pacelli împărtăşea viziunea lui Pius al XI-lea că premizele fundamentale ale nazismului contraziceau în totalitate învăţăturile creştine. Nu trebuie uitată enciclica papală din 1937 „Mit brenner Sorge“ („Cu arzătoare nelinişte“) care, chiar dacă este îndreptată împotriva „neo-păgânismului“ nazist, nu conţine niciun fel de referinţă la termenul de „evreu“. Atitudinea lui Pacelli nu derivă din vreun interes deosebit faţă de evrei. Aceştia reprezentau o problemă minoră în preocupările sale. Dar a înţeles că „creştinismul pozitiv“ proclamat de nazişti era o farsă. Pacelli a considerat naţional-socialismul drept profund anti-creştin şi o primejdie faţă de catolicism“ – scria pe 19 oct. 2009 prof. Robert S. Wistrich de la Universitatea din Ierusalim, unul dintre cei şase istorici numiţi de de către Vatican în Comisia istorică catolico-iudaică pentru a analiza documentele activitatea Papei în perioada Holocaustului.

Această Comisie, cunoscută mai ales prin acronimul ICJHC, a fost într-adevăr numită în 1999. În octombrie 2000, cardinalul Edward Cassidy a primit raportul lor preliminar „Vaticanul şi Holocaustul“ (aveţi aici un link către un text care preia cele mai importanante informaţii şi le dezvoltă într-o analiză neutră şi detaliată). Dar elementele erau într-atât de contradictorii încât membrii Comisiei respective au cerut Vaticanului un acces complet, nerestrictiv, la TOATE documentele aflate în arhive. Au fost refuzaţi, aşa că activitatea Comisiei a fost suspendată în iulie 2002, fără să se mai redacteze forma finală a Raportului.

Problematica a revenit acum în actualitate, mai precis atunci când, pe 3 martie 2019, Papa Francis a anunţat că, începând cu ziua de 2 martie 2020, va fi accesibilă integralitatea documentelor legate de activitatea Papei în perioada Holocaustului. Şi, poate, din acel moment, vom vedea într-adevăr dacă a fost vorba despre „prudenţă creştină care poate să apară drept reticenţă“, cum spune acum Papa Francisc, sau despre teama unui om slab confruntat cu ameninţarea continuă transmisă de Hitler pe toate canalele şi cu aparenta imposibilitate a Bisericii de a acţiona împotriva crimelor dictaturii naziste.

„A fost o personalitate tragică prinsă într-un malestrom în mijlocul căreia nu avea temperamentul necesar să navigheze. A avut de făcut alegeri dureroase pe care nimeni n-ar trebui să le invidieze, prins între îndatorirea sa faţă de interesele Busericii şi a veghea asupra catolicilor şi responsabilităţile ce-i reveneau ca „Vicar al lui Hristos“ – scria prof. Robert S. Wistrich.

Şi l-am citat deoarece cred că, fundamental, aceasta este esenţa dilemei puse de „Papa lui Hitler“, omul pus în fruntea unei biserici care, în Europa timpului său, era sfâşiată de trădarea cumplită a bisericilor din Germania, Italia şi Spania dictatorilor demenţi şi însetaţi de putere absolută, toţi folosind aceeaşi motivaţie pe care au servit-o nu numai lui Pius al XII-lea, ci şi lumii întregi, spunând că, în lupta împotriva ameninţării comuniste şi pentru apărarea purtăţii rasei, orice tip de atrocităţi deveneau moralmente permise. Refugiat în Vatican, Papa Pius al XII-lea mai avea oare cum să influenţeze jocurile? Dacă se hotăra să devină erou-martir, sacrificiul său ar fi putut impresiona pe băieţii din „cămăşile negre“ ale lui Musolini sau din „cămăşile brune“ ale lui Hitler? Chiar crede cineva că Franco ar fi încetat să-i împuşte pe preoţii catolici descoperiţi sau acuzaţi că ar fi avut simpatii republicane?

Pe de altă parte, tăcerea prin omisiune a lăsat să plutească un anumit tip de ambiguitate asupra poziţiilor reale ale Papei faţă de Holocaust şi „Soluţia Finală“ şi aici, într-adevăr, prezentarea corespondenţei papale cu reprezentanţii săi din diversele ţări satelite Germaniei naziste ar putea aduce dezvăluiri senzaţionale (începând, spre exemplu, cu ce era în Croaţia lui Pavelici) privind sprijinul dat autorităţilor germane pentru ducerea la bun sfârşit a activităţilor prevăzute de curăţire etnică.

Vom avea răspunsuri la trei mari întrebări, scria pentru Jerusalem Post Efraim Zuroff, director în cadrul biroului din Israel al Centrului Simon Wiesenthl şi coordonator pentru probleme est-europene:

„Prima întrebare este ce ştiri ajunseseră la Papă privind persecuţia şi uciderea evreilor în Europa şi dacă informaţia ajunsă loa Vatican pe atât de multe surse reuşise să fie receptată la nivelul Papei şi cercului său. În acest sens este esenţială corespondenţa Papei cu fiecare din nunţii papali din ţările satelite Germaniei naziste.

A doua întrebare este de a şti când anume această informaţie a ajuns la Roma. Mai era oare timp să influenţeze soarte comunităţilor evreieşti sau oamenii fuseseră deja deportaţi şi ajunseseră în lagărele de exterminate?

Dacă informaţia ajunsese la Papă cu detaliile despre Soluţia Finală, atunci cea de-a treia întrebare priveşte răspunsul practic al acestuia. A făcut ceva pozitiv care nu este cunoscut până acum?...“

Răspunsul se deschide pe 2 martie şi s-ar putea să zguduie multe dintre percepţiile noastre asupra istoriei. În orice caz, vom fi mai aproape de a înţelege cine a fost cu adevărat Eugenio Pacelli, rămas în cronici sub numele de Papa Pius al XII-lea. Cu părţile sale de umbră şi lumină, absolut fireşti pentru un om, dar la fel stau oare lucrurile şi pentru urmaşul Sfântului Petru?