Uniunea Europeană: Poziţie mult mai dură în negocierile pentru perioada de tranziţie de după Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Uniunii Europene au adoptat o poziţie mult mai intransigentă în ceea ce priveşte condiţiile pentru o înţelegere cu privire la perioada de tranziţie cu Marea Britanie, cerând termeni stricţi în ceea ce priveşte imigraţia, acordurile de liber schimb comercial şi drepturile de pescuit, informează cotidianul Financial Times.

„Directivele” revizuite de statele UE pentru Michel Barnier, negociatorul şef al UE, vor avea efectul de a complica negocierile, acesta având un spaţiu de manevră mult mai redus în privinţa unor teme sensibile în Marea Britanie.

Noile modificări includ extinderea dreptului la liberă circulaţie şi un statut special pentru toţi cetăţenii UE ce sosesc în Marea Britanie înaintea ultimei zile a acordului de tranziţie de la sfârşitul anului 2020. În plus, oficialii britanici trebuie să obţină „o autorizaţie” din partea Bruxelles-ului pentru a putea beneficia în continuare de acordurile comerciale ale Uniunii Europene, ce altfel ar deveni nule în prima zi după Brexit.

Finalizarea unei înţelegeri pentru perioada de tranziţie de după Brexit reprezintă în acest moment obiectivul urgent al premierului britanic, mediul de afaceri din Regatul Unit dând semne de nelinişte în lipsa unor asigurări că vor putea opera sub acelaşi cadru normativ.

După cum susţine publicaţia Financial Times, deşi ambele părţi acceptă faptul că acordul pentru perioada de tranziţie va fi o prelungire a status-quo-ului, finalizarea cu succes a acestor negocieri nu este un lucru cert, putând fi complicată de percepţia că Bruxelles-ul pur şi simplu dictează termenii acestui acord.

La iniţiativa Poloniei şi a altor state central şi est europene, noul amendament restricţionează posibilitatea Marii Britanii de a aplica un alt cadru legislativ în ceea ce priveşte cetăţenii europeni ce imigrează în regat în timpul perioadei de tranziţie.

Acest lucru înseamnă că persoanele ce sosesc în Marea Britanie după Brexit dar înainte de anul 2021 vor avea posibilitatea de a se stabili în Regat iar, marea majoritatea a acestora vor avea şi drept de muncă, indiferent de schimbările legislative în acest sens din Marea Britanie.

O altă modificare priveşte înăspreşte condiţiile în care Marea Britanie ar putea beneficia de pe urma acordurilor comerciale internaţionale semnate de către UE, precum cele cu Coreea de Sud sau Canada. Conform noului text, pentru a putea negocia propriile acorduri comerciale oficialii britanici vor trebui să obţină o aprobare din partea Bruxelles-ului. Unii experţi au notat că există şi o parte pozitivă în acest fragment, dat fiind faptul că se specifică posibilitatea ca Marea Britanie să poată încheia propriile acorduri.

Printre alte modificări se numără şi specificarea mult mai clară cum că efectele legislaţiei Uniunii Europene vor fi aceleaşi pentru Marea Britanie ca şi pentru restul statelor UE, un punct sensibil pentru susţinătorii campaniei pentru Brexit.

„Acest lucru înseamnă, în esenţă, că efectul direct şi primatul legislaţiei comunitare vor fi menţinute”, se arată în documentul consultat de către FT.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite