Uniunea Europeană critică Turcia pentru „tendinţa negativă“ în respectarea statului de drept - raport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Europeană (UE) a denunţat marţi, în raportul anual referitor la progresele Turciei în vederea aderării la blocul comunitar, o „tendinţă negativă“ în respectarea statului de drept şi „regrese grave“ în materie de libertate de exprimare, relatează AFP online.

Raportul „subliniază tendinţa generală negativă în ce priveşte respectarea statului de drept şi a drepturilor fundamentale“, anunţă Comisia Europeană într-un comunicat, într-o perioadă în care UE se află în pline negocieri cu Ankara vizând ameliorarea cooperării în gestionarea crizei imigranţilor.

După mai mulţi ani de progrese în privinţa libertăţii de exprimare, au fost observate regrese grave în ultimii doi ani“, se arată în raport, care denunţă „presiunea în creştere“ asupra instituţiilor de presă în contextul alegerilor din noiembrie şi restricţiile asupra folosirii internetului.

Totuşi, CE salută efortul Ankarei de a primi două milioane de refugiaţi sirieni. „Noul guvern format după alegerile anticipate de la 1 noiembrie va trebui să răspundă acestor priorităţi urgente“, subliniază Comisia.

Raportul consemnează şi „deficienţe semnificative“ în sistemul de justiţie, independenţa acestuia şi principiul separaţiei puterilor în stat fiind subminat din 2014 de presiunile politice.

Textul consideră drept „imperativă“ reluarea negocierilor de pace între Guvernul de la Ankara şi minoritatea kurdă şi denunţă performanţele „necorespunzătoare“ constatate în lupta anticorupţie.

Publicarea raportului, prevăzută iniţial pentru prima jumătate a lunii octombrie, a fost amânată până după alegerile de la 1 noiembrie, în urma cărora Partidul Justiţie şi Dezvoltare, al preşedintelui islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan, a recâştigat majoritatea absolută în Parlament, notează Agerpres.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite