Ungaria: Un român, reţinut de poliţie, după un accident rutier cu victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia ungară l-a găsit şi reţinut pe şoferul unei maşini cu număr de Italia, cetăţean român, şi care a fost implicat într-un accident soldat cu victime, vineri după-amiază, în centrul Ungariei, transmite MTI.

Românul a fost reţinut la scurt timp după ce a părăsit locul accidentului, în localitatea Puspokladany din estul Ungariei, a declarat Zita Szabo, purtătorul de cuvânt al poliţiei din judeţul Jasz-Nagykun-Szolnok.

În accident, vehiculul cu numere de Italia a intrat în coliziune cu alte două maşini, după ce a încălcat regulile rutiere, pe Drumul principal 4, între Kisujszallas şi Karcag, a precizat poliţia.

O persoană a murit în accident, alte două fiind grav rănite.

Traficul pe porţiunea de drum menţionată a fost restricţionat pe un singur sens, ducând la formarea unei coloane de maşini pe o distanţă de 5 kilometri.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite