Ungaria: un „marş al înfometaţilor“ din toată ţara a ajuns la scările Parlamentului: „Orban, omoară-mă, e mai bine decât să mor de foame!“

Ungaria: un „marş
al înfometaţilor“ din toată ţara a ajuns la scările Parlamentului: „Orban, omoară-mă, e mai bine decât să mor de foame!“

Guvernul condus de Viktor Orban i-a întâmpinat pe manifestanţi cu un afiş ironic FOTO Reuters

O mie de manifestanţi, dornici să semnaleze Guvernului agravarea sărăciei în Ungaria, au ajuns la Budapesta la capătul unui marş de aproape 300 de kilometri parcurs în două săptămâni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Manifestanţii implicaţi în acest „marş al înfometaţilor“, dintre care mulţi aveau pancarde prin care cereau locuri de muncă şi pâine, potrivit agenţiei France Presse, şi-au încheiat călătoria în faţa sediului Parlamentului chiar în ziua deschiderii sesiunii de primăvară a lucrărilor legislativului.

Mulţi dintre protestatari erau îmbrăcaţi în veşminte roşii şi aveau drapele ale Sindicatului muncitorilor de interes public, în timp ce deputaţi ai opoziţiei - socialişti şi reprezentanţi LMP - li s-au alăturat în faţa Parlamentului.

Pe de altă parte, Guvernul conservator al premierului Viktor Orban i-a primit pe manifestanţi cu un foarte ironic afiş gigantic plasat pe faţada clădirii Parlamentului cu mesajul: „Bine aţi venit la marşul foamei de putere a socialiştilor“, cu trimitere la sprijinul pentru marş din partea principalului partid de opoziţie.

Marşul a început la 31 ianuarie la Sellye, iar grupul de protestatari a crescut treptat în consistenţă, acestuia alăturându-i-se participanţi provenind din localităţi situate în regiuni sărace din nord-estul şi sudul Ungariei. Acţiunea a fost organizată de Sindicatul muncitorilor de interes public, de Asociaţia Muncii şi Pâinii, cu sprijinul formaţiunii socialiste MSZP.

Demonstranţii au venit să îi atragă atenţia Guvernului asupra agravării sărăciei în ţară. Astfel, unul dintre manifestanţi avea un afiş ce îi era adresat premierului: „Orban, omoară-mă, e mai bine decât să mor de foame“.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările