Ungaria a închis graniţa cu Serbia şi a decretat stare de criză. Imigranţii s-au apucat să taie gardul din plasă de sârmă înalt de trei metri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Intrarea imigranţilor din Serbia în Ungaria era blocată complet marţi la punctul oficial de trecere Roszke, în ziua în care autorităţile ungare au instituit măsuri restrictive vizând limitarea afluxului de refugiaţi. Poliţia ungară a reţinut 16 imigranţi care au tăiat gardul metalic de la frontiera cu Serbia.

Guvernul ungar a decretat marţi stare de criză din cauza imigraţiei în masă, în două judeţe din sudul Ungariei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, citat de MTI.  Poliţia ungară a reţinut marţi dimineaţă 16 imigranţi care au tăiat gardul metalic de la frontiera cu Serbia, în apropiere de Roszke, relatează postul public M1.

Măsurile pentru judeţele Bacs-Kiskun şi Csongrad intră în vigoare marţi la orele 12.30-13.00 (13.30-14.00, ora României), a precizat Zoltan Kovacs.

Conform legilor mai stricte care au intrat în vigoare marţi, avarierea gardului de la frontieră este o infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea sau expulzarea.
 

Ungaria şi-a înăsprit legislaţia împotriva migraţiei ilegale, astfel că de la miezul nopţii de luni spre marţi, traversarea ilegală a frontierelor ţării este considerată infracţiune şi se pedepseşte cu trei ani de închisoare şi expulzarea din ţară.

Traficanţii de persoane riscă pedepse cu închisoarea mai dure decât înainte. De exemplu, cei care organizează astfel de operaţiuni riscă între zece şi 20 de ani de detenţie.

Conform noii legislaţii, avarierea gardului de la frontieră este o infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea sau expulzarea.

image

FOTO AP 

De asemenea, Guvernul poate decreta stare de criză din cauza imigraţiei în masă, pentru o perioadă de până la şase luni.

Parlamentul va dezbate în curând un proiect care oferă armatei prerogative speciale în vederea protejării frontierei alături de poliţie şi biroul pentru imigraţie, după decretarea stării de criză din cauza imigraţiei. Parlamentul urmează să voteze legislaţia în ultima săptămână din septembrie.

 Ungaria a anunţat deschiderea unei proceduri penale împotriva a 60 de imigranţi, arestaţi marţi şi acuzaţi de a fi distrus părţi ale gardului de sârmă ghimpată de la frontiera cu Serbia, un delict pasibil de cinci ani de închisoare în virtutea legislaţiei intrate în vigoare luni, la miezul nopţii. 

Imigranţii au tăiat întâi gardul de sârmă ghimpată şi au aruncat haine şi saci de dormit pe el, pentru a se putea strecura fără a fi răniţi.

Ulterior, aceştia au tăiat şi gardul de plasă de sârmă, înalt de trei metri, şi au intrat astfel pe teritoriul Ungariei, fiind reţinuţi de poliţie.

Potrivit declaraţiilor unor imigranţi din Orientul Mijlociu, mulţi provenind din zonele de conflict din Siria şi Irak, poliţiştii ungari au interzis trecerea la miezul nopţii. 

Poliţia ungară a confirmat că acest punct de trecere a frontierei, precum şi cel Asothalom, situat la 5 km distanţă, au fost închise, dar începând cu ora locală 07:00. 

"Această măsură a fost luată din cauza evoluţiei situaţiei de partea sârbă a frontierei, unde nu sunt asigurate controale", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră, Laszlo Balazs, în cadrul unei conferinţe de presă la Budapesta. 

El a dat asigurări că va fi luată în discuţie redeschiderea punctele de trecere a frontiere 'dacă vor fi îndeplinite condiţiile' necesare. 

Poliţia ungară a reţinut marţi dimineaţă nouă imigranţi sirieni şi şapte imigranţi afgani pentru trecerea ilegală a gardului de la frontiera dintre Serbia şi Ungaria, notează Reuters. Ei sunt acuzaţi că au forţat gardul de sârmă şi au intrat în Ungaria, faptă care este sancţionabilă în conformitate cu noile legi care au intrat în vigoare la miezul nopţii. 

Luni, un număr record de 9.380 de imigranţi au reuşit să treacă frontiera, conform datelor poliţiei. 

Marţi dimineaţă, circa 300 de persoane, printre care şi copii, aşteptau în faţa punctului de trecere în speranţa că va fi redeschis. 

Unii imigranţi au petrecut noaptea în circa 50 de corturi, distribuite de organizaţiile umanitare, care le-au instalat chiar pe asfalt, pe două drumuri folosite de obicei de maşini pentru a trece frontiera. 

Câţiva poliţişti sârbi observau de la distanţă situaţia fără a interveni, autorităţile de la Belgrad luând decizia să se implice cât mai puţin de la începutul crizei imigraţiei. 

Poliţia ungară a închis luni principalul punct de trecere, situat la doi kilometri mai la est, de-a lungul unei căi ferate. 

De la instalarea de către Budapesta a gardului de sârmă ghimpată de-a lungul celor 175 de km de frontieră sârbo-ungară, trecerea pe calea ferate de la Roszke, lată de circa 40 de metri, devenise singurul punct de tranzit pentru aproape toţi imigranţii care intrau în Ungaria. 

În acest loc, frontiera este ferm închisă de luni după-amiază, iar calea ferată este blocată cu ajutorul unui vagon de care a fost ataşat un cadru metalic acoperit de sârmă ghimpată. 

Marţi, poliţiştii ungari erau pe poziţii, dar niciun imigrant nu a încercat acest traseu.
 

Traficul la punctele de trecere a frontierei de la Roszke şi Asotthalom, suspendat

 Poliţia ungară a suspendat marţi traficul la punctele de trecere a frontierei cu Serbia de la Roszke şi Asotthalom, la ora locală 07.00 (08.00, ora României), potrivit unui şef al departamentului poliţiei naţionale, citat de agenţia de presă ungară MTI.

Autorităţile sârbe au fost informate corespunzător despre această măsură, a declarat într-o conferinţă de presă Laszlo Balazs, şeful departamentului pentru controlul graniţelor.

Măsura a fost luată pentru că un mare număr de imigranţi stătea de partea sârbă a frontierei şi, prin urmare, autorităţile ungare nu puteau efectua controalele la graniţă în mod corespunzător, a spus el.

O decizie de redeschidere a frontierei poate fi luată de şeful poliţiei naţionale, a spus Balazs.

image

     Cereri de azil respinse pe bandă rulantă 

Ungaria a anunţat marţi că autorităţile de la Budapesta au analizat şi respins 16 cereri de azil în câteva ore, pe baza noului regim frontalier intrat în vigoare pe 15 septembrie, la ora 00:00, potrivit Reuters. 

Alte 32 de cereri au fost completate şi urmau să fie procesate, a declarat Gyorgy Bakondi, consilier pentru securitate al premierului Viktor Orban.

El a adăugat că 174 de persoane au fost prinse trecând ilegal graniţa şi vor fi aduse în faţa instanţei penale.

Ungaria a înfiinţat două zone de tranzit pentru procesarea cererilor de azil ale imigranţilor la graniţa sa cu Serbia, unde cererile pot fi examinate în decurs de câteva ore, a indicat marţi un purtător de cuvânt al guvernului ungar.

Imigranţii îşi pot prezenta cererile între orele 06:00 şi 22:00 în fiecare zi şi zone de tranzit similare vor funcţiona şi în aeroporturi. Cei care nu vor face cereri de azil vor trebui să se întoarcă imediat în Serbia.

Purtătorul de cuvânt al guvernului şi un consilier al premierului au confirmat faptul că Ungaria va respinge automat solicitările imigranţilor care nu au făcut cereri de azil în Serbia sau Macedonia, considerate de către Budapesta ca fiind ţări sigure.

Cererile de azil ale celorlalţi vor fi examinate şi, dacă nu se va întâmpla aceasta în decurs de 24 de ore, ei vor fi cazaţi şi termenul maxim pentru soluţionarea cererilor va fi de opt zile. 

Serbia avertizează că va mobiliza militari la frontieră dacă Ungaria va trimite refugiaţii înapoi

Serbia nu va accepta refugiaţii respinşi de autorităţile ungare, avertizând că va trimite militari la frontiera celor două ţări pentru a împiedica întoarcerea refugiaţilor, anunţă un oficial din Ministerul Muncii citat de postul de radio sârb B92.

Secretarul de stat al Ministerului Muncii, Nenad Ivanisevici, a declarat, luni seară, că Serbia va trimite militari la frontiera cu Ungaria, dacă va fi necesar, afişând o poziţie vehementă în ceea ce priveşte găzduirea refugiaţilor respinşi.

"Dacă vor să-i trimită înapoi, vor trebui să-i trimită înapoi în Grecia. Aceea a fost prima ţară prin care au intrat în UE. Nu îi vom accepta chiar şi cu preţul ca Serbia să trimită soldaţi la frontieră", a precizat Ivanisevici.

Echipa Naţiunilor Unite din Serbia va organiza o misiune comună nouă la frontiera sârbo-ungară marţi ca urmare a preocupărilor crescânde referitoare la circumstanţele agravante pentru miile de refugiaţi care sosesc zilnic în Serbia, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), citat de Tanjug. 

Coordonatorul ONU Irena Vojackova-Sollorano şi şeful UNHCR în Serbia Hans Friedrich Schodder şi-au exprimat preocuparea în legătură cu închiderea graniţei de către Ungaria şi deteriorarea condiţiilor meteorologice.

''În cazul creării unui blocaj la graniţa sârbo-ungară, vom interveni cu un răspuns umanitar al întregului sistem al ONU din Serbia la un nou nivel'', a declarat dna Vojackova-Sollorano.

Ea şi-a exprimat preocuparea în legătură cu faptul că refugiaţii ar putea sta mai mult timp pe teritoriul Serbiei şi ar putea fi şi mai expuşi exploatării de către traficanţi şi alţi infractori deoarece vor să-şi continue drumul către ţări din vestul şi nordul Europei.

UNHCR a estimat că peste 12.000 de refugiaţi din Siria şi din alte ţări cuprinse de război se află în mod curent în Serbia.

Belgradul a afirmat la rândul său că Serbia nu cheltuieşte bani de la buget pentru imigranţi şi că ţara va acţiona în continuare în conformitate cu standardele internaţionale şi nu îşi va închide frontierele.

''Serbia îi tratează pe refugiaţi într-un mod responsabil, dar nu cheltuieşte bani de la buget pentru ei, ci banii sunt obţinuţi din donaţii şi de la Uniunea Europeană, care nu vin însă toţi aşa cum s-a convenit cu UE'', declara luni ministrul sârb al muncii şi politicii sociale, Aleksandar Vulin, la Radio-Televiziunea Sârbă (RTS).

''Serbia trebuie să obţină acces la bugetul european pentru refugiaţi, deoarece nu poate rezolva această problemă de una singură'', a mai spus Vulin, care este coordonatorul grupului de lucru pentru a face faţă provocărilor reprezentate de fluxurile migratorii mixte.

Vulin a estimat că se aşteaptă la o creştere a numărului de imigranţi şi la o presiune mai mare asupra graniţei de nord, unde, aşa cum s-a anunţat, vor fi amenajate centre de primire mai mici în unele localităţi.

Potrivit lui Vulin, numărul refugiaţilor din ultimele zile a crescut cu 20 %, estimându-se la 3.500 numărul de sosiri la Presevo.

Vulin a reiterat faptul că Serbia va continua să acţioneze conform obligaţiilor sale internaţionale, că situaţia este sub control şi că nu-şi va închide frontierele.

 A scăzut afluxul de imigranţi la graniţa cu Austria

Sosirile de imigranţi provenind din Ungaria au scăzut semnificativ marţi dimineaţa la frontiera austriacă, după cifrele-record înregistrate luni, a anunţat poliţia austriacă, citată de AFP. 

Aproximativ 1.500 de imigranţi, veniţi cu trenul, s-au prezentat de la miezul nopţii la Nickelsdorf, principalul post de frontieră dintre cele două ţări, şi 120 la Heiligenkreuz, în apropiere de frontiera cu Slovenia, a precizat sursa menţionată.

Aceşti imigranţi au fost preluaţi de poliţie şi de Crucea Roşie, potrivit unei proceduri de acum bine puse la punct, şi îndrumaţi către locurile de cazare.

Primii militari, în număr de 70, au fost desfăşuraţi în cursul serii pentru a ajuta poliţia în gestionarea fluxului de imigranţi, după ce guvernul austriac a anunţat luni mobilizarea a până la 2.200 de militari în acest scop.

Luni, aproape 20.000 de imigranţi au trecut frontiera austriacă, un număr record înregistrat înainte de intrarea în vigoare, marţi, a unei noi legislaţii antiimigraţie în Ungaria.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite