Ungaria crede că relaţiile cu România trebuie îmbunătăţite – cum se vede anul 2015 de la Budapesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un sondaj de opinie realizat la început acestui an în Ungaria arată că peste jumătate din cetăţenii maghiari intervievaţi îşi doresc îmbunătăţirea relaţiilor diplomatice pe care ţara lor le are cu România. Totuşi cum sa ajuns la această situaţie?!

După foarte mulţi ani în care România a jucat un rol eminamente pasiv în faţa retoricii agresive a diplomaţiei ungare şi a propagandei mediatice a Budapestei împotriva statului român, odată cu pasul făcut de Bucureşti în aşa-zisa criză a “reînhumării osemintelor scriitorului Nyiro Jozsef” din mai 2012, autorităţile române s-au trezit din amorţirea care caracteriza relaţia bilaterală cu Ungaria, începând timid să se manifeste mai ferm în spiritul dreptului internaţional şi în acord cu atributele fundamentale ale statului.

Astfel, din 2012 încoace am asistat la o reaşezare a termenilor în care România a abordat relaţia cu Ungaria şi la o poziţionare fermă în dosarele dificile şi provocatoare create artificial de Budapesta, fie direct, fie mijlocit de organizaţii civice maghiare din România finanţate şi controlate de statul ungar. Această repoziţionare şi ofensivă diplomatică românească, aşezată insă pe argumente şi fundamente juridice interne şi internaţionale, respectiv pe fapte şi cifre concrete ale modului în care statul român implementează politicile de prezervare a identităţii minorităţii maghiare, a deranjat vizibil Budapesta, care, după aproape 20 de ani de ofensivă s-a văzut pusă în faţa unei abordări legitime şi ferme, provocările ungare în plan intern şi la nivelul forurilor europene căzând ca un castel din cărţi de joc in faţa argumentelor diplomaţiei române, avantajată totuşi şi de percepţia negativă a cancelariilor occidentale faţă de derapajele autocratice şi antieuropene ale guvernului Orban. Fiind nevoită sa se replieze, diplomaţia ungară a încercat, prin sistemul de propagandă bine articulat de care dispune, să cuplabilizeze România pentru presupusul blocaj al relaţiilor bilaterale, existând unele voci, chiar şi la nivelul clasei politice româneşti, care au căzut in această capcană ungară.

image

Astfel, profitând de jocuri politicianiste ieftine, Budapesta a generat, în anul 2015 şi cu precădere a doua jumătate a sa, una dintre cele mai  puternice crize diplomatice din ultima perioada dintre Ungaria şi România. Potrivit unui studiu recent al Institutului Nezopont, peste 50 la sută dintre cetăţenii ungari cred că relaţiile Ungariei cu România trebuie îmbunătăţite. Se  apreciază că părerile celor care au răspuns la sondajul de opinie au fost influenţate de polemicile din vara şi toamna anului 2015 dintre Guvernul Viktor Orban şi fostul Cabinet Victor Ponta.
Anul trecut, dincolo de polemicile deja consacrate în diverse momente de aniversare maghiare sau româneşti, criza refugiaţilor şi măsurile luate atunci (gardurile, controalele la vamă etc) au dus cele două cabinete de la Bucureşti şi de la Budapesta să facă o serie de afirmaţii dure unul la adresa celuilalt. Lucrurile au luat  o turnură diferită după tragicul eveniment din clubul Colectiv de la finele lunii Octombrie. Ulterior puternicele manifestaţii de stradă au dus la demisia Guvernului Ponta şi la instalarea unui nou cabinet la Bucureşti condus de Dacian Cioloş, un fost comisar european.

Totuşi de Ziua Naţională a României, 1 Decembrie, un bărbat, membru al formaţiunii extremiste ”Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” din Ungaria, a fost reţinut de procurorii DIICOT, el fiind acuzat că a intenţionat să detoneze un dispozitiv exploziv improvizat în timpul paradei.
În acest context, potrivit sondajului efectuat în perioada 4-7 ianuarie, pe un eşantion reprezentativ de 1.000 de cetăţeni ungari, 52% dintre unguri cred că relaţiile cu România trebuie îmbunătăţite.

image

Institutul maghiar ne oferă şi o explicaţie cu privire la acest răspuns al celor intervievaţi. "În timp ce parteneriatul premierului Ungariei, Viktor Orban, cu omologul său slovac, Robert Fico, a jucat un rol pozitiv în evaluarea relaţiilor ungaro-slovace, tonul vehement folosit frecvent de fostul premier român Victor Ponta probabil a influenţat opniile referitoare la relaţiile româno-ungare", explică Institutul Nezopont.

Ceea ce nu spune însă aparatul de propagandă al FIDESZ, este faptul că tonul vehement nu a fost doar al ex-premierului Victor Ponta, ci si al membrilor cabinetului Orban, fiind de fapt o reacţie la retorica uzuală a Budapestei. În acest context, am adresat câteva întrebări cu privire la situaţia diplomatică dintre cele două state şi unui Institut de studii politice din Budapesta, Political Capital din partea căruia ne-a răspuns doamna Zgut Edit.

Cum se vede din Ungaria, criza diplomatică dintre Ungaria şi România? Credeţi că aceasta s-a rezolvat după alegerea noului prim-ministru român Dacian Cioloş?

Tensiunile au crescut în vara lui 2015 între Ungaria şi România din cauza unor probleme simbolice legate de etnicii maghiari care trăiesc în Transilvania şi de ridicarea unui posibil gard la frontiera română-maghiară, deşi se pare că guvernul maghiar nu doreşte în prezent acest lucru. Credem că ridicarea unui gard nu este necesară, deoarece migranţii pur şi simplu nu vin în Ungaria prin România. Victor Ponta a fost întotdeauna ofensator faţă de guvernul maghiar şi  relaţiile bilaterale au fost profund afectate în ultimii ani. Cât despre noul prim ministru român, acesta este un ex-comisar european. Dacian Cioloş este un politician eurocrat care este adânc înrădăcinat în valorile Bruxelles-ului, spre deosebire de Viktor Orban, care continuă retorica sa"luptă pentru libertate" împotriva UE. Presupunem că administraţia Cioloş va continua practic strategia de politică externă a cabinetului anterior şi ar putea să critice în anumite momente administraţia Orban, în cazul în care interesul naţional o cere.

Care este în opinia dumneavoastră adevărul despre criza refugiaţilor? A fost poziţia autorităţilor maghiare una corectă sau au exagerat, prin adoptarea unor măsuri disproporţionate?

Propunerea premierului Orbán despre apărarea frontierei externe a Europei a fost o cerere legitimă şi importantă, dar ridicarea gardurilor pe graniţă Ungaria nu a rezolvat criza de migraţie europeană. Din cauza crizei refugiaţilor, guvernul ungar şi personal Viktor Orban au reuşit pe de o parte să iasă din izolare şi, pe de altăparte, să devină un jucător relevant la nivel european. Totuşi respingerea soluţiilor europene comune, în special în problema cotei de migranţi, trimite un mesaj negativ importantelor ţări  ale Uniunii Europene şi anume că aceste state beneficiare nete în cele mai multe cazuri ale fondurilor europene nu au nicio dorinţă de a ajuta într-o situaţie de criză. Acest lucru a fost semnalat recent de mulţi lideri europeni, cum ar fi ministrul de finanţe olandez Jeroen Dijsselbloem, care a pus problema unei zone aşa-numită mini-Schengen, fără Europa de Est. Cancelarul austriac Werner Faymann, de asemenea, a sugerat reducerea fondurilor UE pentru statele membre care refuză să ia cota de refugiaţi. Viktor Orban l-a acuzat de "şantaj" pe cancelarul austriac spunând că acestă măsură nu reflectă un comportament european.

Cum s-a văzut din Ungaria incidentul de la Târgu Secuiesc? Ce impact credeţi că va avea acest incident asupra relaţilor diplomatice dintre Ungaria şi România?

Deşi Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş au spus că acest incident nu aduce nicio schimbăre fundamentală în politica guvernului român faţă de minoritatea maghiară, autorităţile române au o abordare dură căutând să stigmatizeze colectiv această etnie. De asemenea, autorităţile române tratează cazul ca suspiciune cu privire la intenţia de a comite acte împotriva ordinii constituţionale şi este neobişnuit că serviciile secrete române să furnizeze atât de multe detalii despre succesul dezjucării acestui act terorist. O parte din mass-media din România a legat acest incident de atacul terorist parizian şi presa românească a fost plină de teorii ale conspiraţiei pentru câteva zile, lucru care ar fi putut fi dăunător pentru minorităţile maghiare. Mai mult chiar, Bodgan Diaconu, membru independent al Parlamentului român, a propus în acea perioadă interzicerea celui mai important partid al minorităţii maghiare, UDMR.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite