Unde îşi trimite Vaticanul preoţii homosexuali pentru „a se vindeca“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deschiderea Sinodului Episcopilor, pe 4 octombrie, la Bazilica Sfântul Petru FOTO The Independent
Deschiderea Sinodului Episcopilor, pe 4 octombrie, la Bazilica Sfântul Petru FOTO The Independent

Vaticanul trimite în secret preoţii homosexuali la mănăstirea Venturini, la poalele Alpilor italieni, pentru a se vindeca alături de pedofili şi dependenţi de droguri, scrie presa italiană, citată de publicaţia britanică The Independent.

Potrivit presei italiene, preoţii cu „orientare sexuală neadecvată“ sunt trimişi la mănăstirea Venturini, în apropiere de oraşul Trento, pentru „o perioadă de formare, reflecţie şi iluminare“.

Informaţia a fost dezvăluită în contextul desfăşurării, în perioada 4-25 octombrie, Adunării generale ordinare a Sinodului Episcopilor, cu tema „Vocaţia şi misiunea familiei în Biserică şi în lumea contemporană“. Acest sinod va aborda o serie de subiecte sensibile, între care relaţiile homosexuale.

Un fost preot, Mario Bonfante, a dezvăluit că superiorii săi de la Vatican i-au recomandat să meargă la Venturini „pentru a reveni pe calea cea dreaptă“ după ce aceştia au descoperit că este homosexual. Bonfante a refuzat să dea curs propunerii şi a fost demis.

Preotul Gianluigi Pasto, în vârstă de 72 de ani, responsabil de mănăstirea Venturini, fondată în 1928, s-a rezumat să spună doar că acest lăcaş îi „ajută pe preoţi să se însănătoşească“.

Acum câteva zile, un preot de la Vatican a recunoscut public că este homosexual şi a fost demis imediat după anunţ. Krzysztof Charamsa a spus că este fericit şi mândru că este un preot homosexual şi că este îndrăgostit de partenerul său, Eduard.

Purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun, Federico Lombardi, a negat faptul că preotul polonez ar fi fost demis din cauza orientării sexuale, susţinând, în schimb, că este o problemă de sincronizare a anunţului.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite