Unde este Europa în Strategia militară americană?

„Înţelegerea fundamentală a securităţii în Europa s-a prăbuşit acum. Tot ceea ce s-a întâmplat după 1989 s-a bazat pe presupunerea fundamentală că nu se schimbă frontierele prin forţă, iar acum acest lucru nu mai este de actualitate. Liderii politici trebuie să recunoască faptul că vechile reguli nu se mai aplică.” - T. Hendrik Ilves, preşedintele Estoniei

Cu capabilităţile militare în declin şi voinţa slăbită în aplicarea unor sancţiuni dure companiilor din Federaţia Rusă, este greu de presupus că SUA vor continua să se sprijine pe aliaţii europeni ca parteneri în apărarea interesului geostrategic în estul Europei. În mod ironic, în „Quadrennial Defense Review” (QDR), raportul referitor la evoluţia forţelor armate americane în următorii patru ani, liderii americani au statuat tocmai acest angajament de a se baza pe aliaţii europeni. Raportul notează că aliaţii europeni sunt primii dintre partenerii SUA în operaţiile globale, Europa este casa SUA, europenii fiind cel mai capabil aliat şi partener, iar aliaţii sunt principalul colaborator al SUA în promovarea securităţii globale. 

Strategia de Securitate Naţională, Strategia Militară şi QDR sunt, în fapt, documente elaborate începând cu perioada Războiului Rece, conceptul preferat de americani în operaţiile militare fiind cel care se baza pe coaliţia de forţe din care făceau parte ţările europene aliate. Operaţiile militare din Irak şi Afganistan (7.000 de militari au dislocat europenii pentru implementarea conceptului de întărire a forţelor, denumit şi surge) au fost un exemplu elocvent.

Europa este cea de-a doua mare forţă militară din lume, deşi bugetele apărării din ţările membre au fost reduse continuu, forţele restructurate şi echipamentele nemodernizate.

În termeni de exercitare a puterii militare şi a împărţirii riscurilor, este clar că statele europene rămân interesate în apărarea intereselor proprii în afara graniţelor Uniunii.

Franţa este exemplul elocvent. În „Cartea Albă a Apărării”, operaţiile militare se bazează mai puţin pe coaliţii (vezi exemplul conflictului din Mali) pentru a-şi proteja interesul naţional în Africa, Orientul Mijlociu sau Oceanul Indian. În schimb, Germania şi-a declarat, la începutul acestui an, interesul în a mări numărul trupelor în operaţiile militare de peacekeeping sau cele ale NATO, iar secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a făcut cunoscut sprijinul Alianţei în trimiterea de trupe pentru păstrarea păcii în teritoriile de la graniţa palestiniano-israelină, în cazul în care un viitor tratat de pace ar solicita acest lucru.

Care sunt condiţiile pentru a realiza opţiunile din QDR?

Ceea ce americanii au stipulat în QDR pare rezonabil în anumite condiţii. Adjunctul consilierului pe probleme de securitate naţională la Casa Albă, Tony Blinken, declara, într-un interviu oferit NBC NEWS: Intrarea ruşilor în Ucraina şi redesenarea frontierelor prin forţă este o criză deosebit de gravă şi noi nu trebuie să stăm deoparte. Dacă stăm deoparte, este foarte periculos ca lecţie pentru aliaţii noştri din Asia, unde sunt unele probleme, şi poate chiar pentru chinezi. Încercăm o descaladare a conflictului şi nu escaladarea lui. Aceasta este prioritatea americană. Nu va fi o confruntare militară, iar ajutorul financiar pentru Ucraina va creşte la 37-38 de miliarde de dolari. De asemenea, se lucrează la izolarea Rusiei şi la reasigurarea partenerilor noştri din NATO.

Acţiunile ruseşti din Europa şi din Eurasia determină SUA să îşi reexamineze dispozitivul militar şi necesităţile în materie de viitoare dislocări, exerciţii şi antrenamente în regiune, a afirmat Derek Chollet, însărcinat cu afaceri pentru securitatea internaţională la Pentagon. În aceste condiţii, Washingtonul nu caută confruntarea cu Moscova, i-a asigurat el pe senatorii din cadrul Comisiei pentru forţele armate. Datorită acţiunii ilegale a Federaţiei Ruse în Crimeea, atenţia noastră s-a concentrat pe chestiunea reformării relaţiei transatlantice, tot ceea ce va urma, inclusiv summitul din toamnă, va schimba cu totul faţa Alianţei, a concluzionat Chollet.

SUA au nevoie de baze militare care să fie amplasate spre estul continentului pentru a se concentra pe interoperabilitatea unităţilor aliate şi pe pregătirea acţiunilor de luptă în comun cu cei care au capabilităţi expediţionare utilizate în Afganistan sau Irak (Polonia şi România).Ca parte a conceptului Army’s Regionally Aligned Forces, rotaţia trupelor în Europa se va întinde pe o perioadă de 11 luni (un tur), creând şi menţinând interoperabilitatea tactică şi operaţională câştigată în Afganistan. America va trebui să furnizeze, în continuare, fonduri pentru programele de asistenţă de securitate de care beneficiază aliaţii europeni (fondurile din programele PfP au fost tăiate cu 28%, iar cele din programul Foreign Military Financing pentru Europa şi Eurasia, dedicat aliaţilor şi partenerilor pentru a cumpăra echipamente militare strict necesare asigurării interoperabilităţii, cu 23%). O altă pârghie o constitue pregătirea în şcolile americane a militarilor din ţările aliate sau partenere. America nu se poate baza numai pe reacţiile militare ale lui Vladimir Putin în creşterea bugetelor militare ale europenilor, ea trebuie să creeze condiţiile ca acestea să se modernizeze militar continuu.

În aceste condiţii, primele măsuri sunt deja vizibile în România. Astfel, Ministerul român al Apărării Naţionale a notificat producătorii de tehnică militară cu privire la posibilitatea triplării comenzilor destinate armatei în acest an. Pentru aceste comenzi este nevoie însă de o suplimentare a bugetului alocat Ministerului Apărării pentru acest an, care se ridică la 6,8 miliarde de lei (1,5 mld. euro), adică puţin peste 1% din PIB. Guvernul român măreşte cu 700 de milioane de lei bugetul Ministerului Apărării Naţionale, cu acordul Fondului Monetar Internaţional şi al Comisiei Europene, ceea ce presupune o majorare cu 0,2% a deficitului bugetar în acest an, cu condiţia ca banii să fie folosiţi pentru modernizarea capacităţilor militare.

Dă-i, Doamne, românului, mintea cea de pe urmă!

Raptul Crimeei a transformat aderarea Ucrainei la UE într-un dosar strategic în care confruntarea se dă între două mari puteri, SUA şi Federaţia Rusă, şi unde găsim toate ingredientele celui de Al Treilea Război Mondial, în definiţia lui clasică, dată de Friedrich Jahn (prin război mondial se înţelege un război între mai multe state, mai ales mari puteri ale lumii).

UE este în mod contradictoriu circumspectă, probabil datorită presiunilor economice oferite de relaţia bilaterală dintre ţările europene din G7 şi Rusia în domeniul economic şi în cel energetic. „Dialogul surzilor” continuă între miniştrii de Externe rus şi american. Explicaţiile lui Serghei Lavrov, vizând capturarea membrilor echipei de observatori OSCE de miliţiile pro-ruse în Slaviansk, sunt de-a dreptul şocante. El argumentează că autorităţile ad-hoc constituite în regiunea estică nu au fost înştiinţate corespunzător cu privire la trimiterea observatorilor în teritoriu (!?).

America are o Strategie Militară pe care preşedintele Barack Obama a prezentat-o, în 2012, şi care presupune o schimbare profundă pentru forţele armate americane. După un deceniu de combatere a insurgenţei în Irak şi Afganistan, de unde trupele americane urmează să se retragă până la sfârşitul anului 2014, numărul militarilor va fi redus, măsura urmând să afecteze în special Forţele Terestre şi Infanteria Marină (Forţele Terestre ar urma să ajungă, de la 565.000 de militari, în serviciul activ, la 520.000, iar Corpul puşcaşilor marini, care numără, în prezent, 202.000 membri, va scădea cu 15.000 până la 20.000 de persoane. La sfârşitul lunii august 2001, Forţele Terestre aveau 482.000 de militari, iar Infanteria Marină 173.000). În consecinţă, prezenţa U.S. Army în Europa, unde sunt staţionaţi 43.000 de militari, în principal în Germania şi în proporţie mai mică în Italia şi Marea Britanie, se va reduce cel puţin cu o brigadă (3.500 de militari), care va fi retrasă din această ţară, potrivit unor oficiali din cadrul Pentagonului. Circa 285.000 de militari americani erau dislocaţi în Europa la finele lui 1991, când Uniunea Sovietică s-a destrămat.

SUA intră într-o perioadă în care trebuie să rezolve problemele interesului naţional american, în diverse regiuni ale globului, cu mai puţini bani alocaţi bugetului militar.

Constrângerile fiscale se adaugă celor care au fost făcute odată cu încheierea Războiului Rece şi care, în final, vor afecta planificarea Departamentului Apărării în perioada următoare. În acelaşi timp, dincolo de Atlantic, reducerile bugetare au un impact puternic asupra capabilităţilor militare. Cheltuielile militare au scăzut, între 2006 şi 2012, cu 12% în termeni reali, dar există speranţa ca această reducere să se stabilizeze, în 2015, dacă economia europeană va performa, altfel noi reduceri vor fi aplicate. Afganistanul a demonstrat contributorului american apetitul redus al europenilor de a participa în operaţii militare. Anii de reduceri bugetare şi desfăşurările de trupe în Afganistan şi Libia, în afara ariei Art. 5, au făcut ca Alianţa să nu fie pregătită, astăzi, să contreze un Kremlin plin de energie provocatoare şi trăire revanşardă.

Strategia militară a SUA vorbeşte de Pivotul Asia. Importanţa acordată zonei Asia-Pacific vizează menţinerea libertăţii comerţului pe căile maritime în faţa creşterii puterii militare a Chinei. Capacitatea de operare în zonele contestate, în special în largul Chinei, se află pe primul loc în priorităţile Pentagonului, ceea ce se traduce prin dezvoltarea capacităţilor războiului electronic, a avioanelor fără pilot de recunoaştere şi a avioanelor invizibile pe radar, cum este viitorul avion F-35.

De asemenea, noua strategie nu mai dimensionează armata în aşa fel încât să câştige două conflicte majore în acelaşi timp. Caietul de sarcini al unei armate reduse va fi acela de a câştiga un conflict şi de a împiedica un al doilea adversar să îşi atingă obiectivele.

Ce a însemnat această nouă strategie militară?

Am să încerc să răspund cu un citat dintr-un articol, intitulat „Obama’s Asia policy is distracted and ambiguous”, semnat de Giddeon Rachman: Scepticii susţin că accentul Administraţiei SUA asupra Asiei i-a încurajat pe preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul sirian Bashar al-Assad să folosească forţa, încrezători fiind ca ochii Americii sunt fixaţi pe Orientul Îndepărtat. Pentru cei care cred în pivotarea către Asia a Americii, nucleul politicii externe a lui Barack Obama trebuie să rămână regiunea viitorului – Asia. Obama se află acum într-un turneu în patru naţiuni din Asia, începând cu Japonia. Din considerente economice şi strategice pe termen lung, SUA trebuie să se concentreze pe consolidarea poziţiei în Asia şi nu pe Orientul Mijlociu şi  Europa.

În acest timp, ministrul polonez al Apărării, T. Siemoniak, a sugerat că SUA ar trebui acum să se repivoteze către Europa.

A fost, oare, o greşeală a SUA să se concentreze asupra Asiei? Nu chiar! În deceniile care vin, China va deveni cel mai important rival economic al Americii şi una dintre cel mai mari forţe militare de pe glob. La rândul său, Asia devine centru de gravitaţie al comerţului şi finanţelor mondiale. Deci, pe termen lung, pivotarea spre Asia este mai importantă decât războaiele din Orientul Mijlociu sau Europa de Est. Criza zilei comandă atenţia Casei Albe, spunea Giddeon. Schimbarea secretarului de stat Hillary Clinton cu John Kerry a modificat parametrii relaţiilor externe, actualul secretar de stat fiind preocupat de Orientul Mijlociu şi Europa, obsesia sa fiind conflictul israelo-palestinian.

China a pregătit o surpriză pentru vizita preşedintelui Obama în Japonia: au confiscat un cargo japonez drept compensaţii pentru acţiuni ale vecinilor înainte de Al Doilea Război Mondial. Curtea Maritimă din Shanghai a reţinut nava Baosteel Emotion, aparţinând companiei japoneze Mitsui OSK Lines, ca plată ce compensează o datorie rezultată din împrumutul a două nave chinezeşti, în 1936, şi utilizate apoi de marina japoneză în război. Proprietarii chinezi, idenţificaţi de presa japoneză, ar fi Zhongwei Shipping, iar cazul a fost redeschis în 1988. Curtea de justiţie a hotărât ca Mitsui să plătească 190 de milioane de yuani (30 de milioane de dolari americani) pentru cele două nave reţinute de firma Daido, devenită propietatea Mitsui. Apelul japonezilor nu a fost favorabil.

Acţiunea vine acum, când situaţia relaţiilor dintre cele două ţări nu este tocmai bună. Japonezii susţin că problema compensaţiilor între cele două ţări a fost rezolvată odată cu acordul de reluare a relaţiilor bilaterale, în 1972. La rândul său, premierul japonez Shinzo Abe a trimis un ministru care să asiste la deschiderea festivalului de primăvară la cimitirul eroilor japonezi din cel de Al Doilea Război Mondial (acolo sunt îngropaţi atât eroii japonezi, cât şi cei consideraţi de aliaţi şi de vecinii Japoniei criminali de război).

În urma criticilor venite din Europa, preşedintele Barack Obama a exprimat opţiunile politicii sale externe cu privire la Siria, Ucraina şi, implicit, Iran, în câteva propoziţii: Nu pot fi mereu sexi (cu referire la deciziile luate de Administraţia Obama, n. mea, Al. G.), nu pot atrage întotdeauna atenţia şi nu pot fi un motiv pentru show-ul de duminică dimineaţa (cu trimitere la show-ul „Meet with the press”, la NBC NEWS, n. mea, Al. G.), dar în mod sigur evit erorile. Loveşti o dată, loveşti de două ori, oricine într-un joc este capabil să execute un home run (modalitate de a înscrie un punct la jocul de baseball, n. mea, Al. G.), dar noi promovăm, cu conştiinciozitate, interesul cetaţeanului american şi al partenerilor noştri de pretutindeni.  

Cine sunt oligarhii ruşi sancţionaţi de americani?

Igor Secin este preşedinte al companiei Rosneft din 2012, unul dintre cei mai puternici oameni din Rusia după preşedinte, omul de încredere al lui Vladimir Putin, liderul celor în jur de 100 de siloviki (denumire dată foştilor ofiţeri din serviciile secrete ruse) care l-au adus la putere pe actualul preşedinte, în 1999. Sechin, un fel de mit urban, poreclit Darth Vader (după personajul negativ din filmul „Războiul Stelelor”), a fost şeful staffului prezidenţial între 2004 şi 2012 şi apoi adjunctul prim-ministrului rus între 2008 şi 2012. A fost implicat în arestarea şi condamnarea lui Mihail Hodorkovski şi apoi în preluarea Yukos Oil. A preluat, împreună cu prietenul său, Alisher Usmanov, versiunea rusească a Facebook.

Oleg Belavenţev a fost numit trimisul special al preşedintelui Rusiei în Crimeea.

Serghei Cemezov a fost numit, prin decret prezidenţial, directorul Companiei de Stat Rostec, care se ocupă cu promovarea, dezvoltarea şi exportul de produse industriale de înaltă tehnologie. Se cunoaşte cu preşedintele Putin din 1980, când a locuit în acelaşi complex de apartamente din estul Germaniei, unde stătea şi Putin.

Dmitri Kozak este adjunctul prim-ministrului Federaţiei Ruse, poziţie pe care o deţine din mai 2008. A fost şi înainte de 1999 membru în diferite cabinete ale administraţiei ruse.

Evghenii Murov, general de armată, director al FSO (Federalnaia Slujba Ohranî, Serviciul Federal de Protecţie, din cadrul FSB, succesoarea KGB). A lucrat în structurile serviciilor de securitate din 1971, ocupând actuala poziţie din 2000.

Aleksei Puşkov, adjunctul preşedintelui Dumei de Stat şi preşedintele Comitetului de Relaţii Internaţionale al Dumei.

Viaceslav Volodin, prim-adjunct al şefului staffului prezidenţial. Decizia privind intrarea în Crimeea a fost luată într-un cerc restrâns din care facea parte şi Volodin.