Unde se decide soarta Ucrainei?

Răspunsul, în condiţii normale, ar trebui să fie evident: în Ucraina şi prin dorinţa cetăţenilor acestei ţări. Dar, ca întotdeauna, în termeni de realpolitik, situaţia este mult mai complicată decât ceea ce pare să fie evident şi logic.

Ucraina a devenit deja o miză într-un joc cu mult mai elaborate fiind, ca de mai multe ori în istorie, parte a unor negocieri. Odinioară, se numeau „negocieri între imperii”. Acum, mai pudic şi în spiritul corectitudinii politice, vorbim despre „negocieri între blocuri de putere”.

Discuţia majoră priveşte limitele viitoare ale spaţiului UE şi cele ale Uniunii euroasiatice, cu toate componentele şi dimensiunile inerente unei asemenea negocieri: politice, economice, sociale şi de securitate. Implicaţiile fiecărei dimensiuni sunt enorme deoarece chiar şi această discuţie face parte integrantă din alta, cea de reformulare a marilor zone de influenţă şi control, tema profundă a tuturor mişcărilor de plăci tectonice care, inevitabil, vor duce la reaşezări spectaculoase ale spaţiului geopolitic al acestui început de secol XXI.

Summitul UE-Rusia trebuie citit în această cheie, iar Ucraina, din subiect central, a devenit, delicat-diplomatic, doar un punct pe agendă, esenţială fiind tema (de altfel recurentă) a unui viitor partenerial comercial strategic între Rusia (ca exponent al Uniunii vamale şi viitoarei Uniuni euroasiatice) şi Uniune Europeană. Ambele aflate sub presiunea timpului pentru a realiza o formulă oarecare care să ajute cumva la ieşirea din criză şi găsirea de noi pieţe, versus import de tehnologii în schimbul securităţii energetice. Cu atât mai presantă este această nevoie cu cât Acordul de liber-schimb  SUA-UE este deocamdată îngheţat tocmai pe capitolul comercial…

Ce se preconizează? Iată două declaraţii foarte relevante.

Herman Van Rumpuy, Preşedintele Consiliului UE:

În timpul unei discuţii fundamentale, am recunoscut faptul că avem multe lucruri în comun, dar că avem şi divergenţe, mai ales în ce priveşte Parteneriatul Estic. Doresc să declar că acest nu este îndreptat împotriva intereselor Uniunii Vamale. Nu are ca scop lezarea intereselor Rusiei în Europa de Est. Probabil că avem păreri diferite asupra asocierii Ucrainei la UE. Facem apel la linişte în această ţară şi punem accentual asupra responsabilităţii guvernului ucrainean în ce priveşte situaţia actuală (sbl n.).

A adăugat o informaţie esenţială privind viitorul Parteneriatului Estic: discuţia despre ce va fi şi va face pe viitor aceast organism va fi obiectul unor consultări la nivel de experţi cu Rusia…introducând deci Federaţia Rusă ca partener în ecuaţia gândirii strategice europene asupra procesului de extindre. 

FOTO Vladimir Putin, Herman van Rompuy şi Jose Manuel Barroso la summitul UE-Rusia

Exact ce spera Vladimir Putin care, în finalul intervenţiei sale, a lansat şi o propunere-bombă care vine să confirme tot ceea ce se zvonea în culisele de la Bruxelles:

Este necesar să trasăm sarcini mai ambiţioase. Una dintre acestea este conjugarea proceselor de integrare europeană şi eurasiatică. Sunt convins că nu există contradicţii între ele. Cele două modele se bazează pe principia similar şi se bazează pe normele OMC. S-ar putea completa într-un mod eficient. Am făcut un schimb de opinii asupra Parteneriatului Estic. Suntem interesaţi ca ţările care au vecini comuni să fie stabile şi prospere. Aceste ţări aspiră să pună la punct o cooperare mai eficientă cu UE dar vor să-şi păstreze şi legăturile tradiţionale. Trebuie să favorizăm acest lucru. Este inadmisibil să cream noi linii de separare. Am propus crearea unei zone de liber-schimb între UE şi Uniunea Vamală. 

Interesant. Dar este şi posibil? Dacă da, în ce perspectivă? Discuţia aceasta nu este nouă. De pe vremea Comisiei Prodi se tot evocă subiectul unui Acord de liber-schimb, dar rundele succesive de negocieri nu au dus la rezultate concludente. Evident, decizia de deblocare este una politică, iar noua arhitectură globală şi europeană, dominate de consecinţele crizei, ar putea să acţioneze ca un factor favorizant.

Dar la fel de evident este că va exista un preţ politic pe care nu sunt foarte convins că Uniunea Europeană este gata să-l accepte. Cel puţin în actuala formulă a puterii politicie, iar schimbarea care se previzionează, cu prezenţa masivă a euroscepticilor şi anti-europenilor, este foarte posibil să nu creeze un cadru propice.

Pe de altă parte, este mereu posibilă o explozie politică şi socială majoră în Ucraina, o explozie care să nu mai ţină cont de aceste calcule politice la nivel strategic. Atunci, în prezenţa unui focar de turbulenţă care să creeze o situaţie de criză la marginea spaţiului UE şi NATO, s-ar putea ca aceleaşi raţionamente superioare să forţeze impunerea unei soluţii urgente. Un singur lucru este cert: o perioadă de instabilitate în Ucraina reprezintă o asemenea sursă de risc pentru întreaga zonă încât, foarte rapid, vor urma reacţii rapide din partea ambelor blocuri, din vest şi din est.

O escaladare a tensiunilor ar ameninţa întreg flancul de est al UE şi al Alianţei, inclusiv procesul democratic din Moldova.

În fine, ultima întrebare: este posibil să vedem o instrumentalizare şi o confiscare a ceea ce se întâmplă acum în Ucraina de către partide naţionalist-extremiste care să transmită un mesaj dur în favoarea separării unor zone pe criteria entice sau/şi religioase? Dacă asta se va întâmpla, este posibil ca explozia respectivă să afecteze şi comunităţi din ţări învecinate, alimentând contestaţii naţionaliste şi revendicări separatiste?

Sigur că este posibil şi, din această cauză, iată o altă cheie în care pot fi citite declaraţiile recente de la Bruxelles. Să vedem ce se va spune şi ceea ce poate se va şi decide la următorul Summit programat la Soci…