Un tânăr convertit la islam a fost inculpat pentru plănuirea unui atac terorist în Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Conform actului de inculpare, bărbatul plănuia un atac terorist, cu scopul de a intimida populaţia Europei.
Conform actului de inculpare, bărbatul plănuia un atac terorist, cu scopul de a intimida populaţia Europei.

Parchetul din Ungaria l-a inculpat pe un tânăr de 22 de ani pentru plănuirea unui atac terorist islamist pe teritoriul ţării, împreună cu un complice, anul trecut, transmite Reuters.

Tânărul s-a convertit la islam într-o moschee din Budapesta în iunie 2020 şi a jurat credinţă grupării Stat Islamic în vara acestui an, se arată într-un comunicat emis miercuri de  procurori. 

Conform actului de inculpare, bărbatul plănuia un atac terorist, cu scopul de a intimida populaţia Europei, potrivit Agerpres. 

Inculpatul şi un complice, al cărui nume nu este indicat, au discutat online în luna mai să execute atacul, care ar fi presupus ca primul să intre cu maşina în pietoni la Siofok, pe malul lacului Balaton, iar cel de-al doilea să facă să explodeze o bombă cu cuie la Budapesta.

Tânărul, care se află în arest, mai este acuzat că a făcut pregătiri pentru a obţine componentele necesare pentru fabricarea bombei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite